Știri interne

Schimbare pentru cei care își plănuiesc călătorii cu avionul. Se aplică de la 1 septembrie!

21 Aug, 19:13 • Preda Silvia
Schimbare importantă pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană. Noile reguli în avion se aplică de la 1 septembrie!
Schimbare pentru cei care își plănuiesc călătorii cu avionul. Se aplică de la 1 septembrie!

Regulile privind transportul lichidelor se modifică, din nou, pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană. Schimbarea se aplică peste doar câteva zile!

Aceste reguli se vor înăspri, iar pasagerii vor putea transporta lichide în bagajele de mână doar în recipiente cu volum maxim de 100 mililitri. Important de reținut este că pasagerii trebuie să împacheteze, de la 1 septembrie 2024, toate recipientele într-o singură pungă de plastic transparentă, cu volumul maxim de 1 litru.

Regulile privind transportul lichidelor au fost introduse în 2006, apoi au fost relaxate dar acum unii oficiali UE au cerut din nou restricții. Potrivit oficialilor, medicamentele dar şi hrana lichidă pentru cei mici sunt exceptate de la regulile noi privind lichidele.

Noile reguli ale Uniunii Europene permit ca recipientele cu lichide să stea în bagaje la punctele de control echipate cu scanere noi.

Schimbare importantă! Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se înăspresc de la 1 septembrie pe aeroporturile din UE

Citește și: CNAB va investi 112,42 milioane de lei pentru renovarea Aeroportul Henri Coandă din București. Cât ar dura proiectul

Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri din nou. Schimbarea se aplică de la 1 septembrie
Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri din nou. Schimbarea se aplică de la 1 septembrie

Dar lichidele şi dispozitivele electronice vor trebui să fie prezentate separat la punctele de control dotate cu scanere convenționale, care sunt întâlnite pe numeroase aeroporturi.

Atât aeroporturile cât și companiile aeriene vor informa pasagerii despre condițiile de călătorie privind controlul de securitate.

Atunci când călătoriți cu avionul, având ca punct de îmbarcare un aeroport din Uniunea Europeană, trebuie să aveți în vedere anumite reguli. Iată câteva dintre ele:

  • Lichidele din bagajul de mână trebuie să fie transportate în recipiente de maxim 100 ml, ambalate într-o pungă transparentă din plastic cu capacitatea de maxim 1 l.
  • E interzis să transportați în cabină un obiect ascuțit care ar putea fi folosit ca armă (ex. tirbușon, cuțit, foarfece de anumite dimensiuni). Acestea trebuie transportate în bagajul de cală.
  • Limitele privind dimensiunea bagajului de mână și la numărul de bagaje pe care le puteți transporta sunt stabilite de fiecare companie aerienă. Informați-vă înainte de călătorie!
  • Este interzis transportul de substanțe explozive și inflamabile.
  • De asemenea, nu puteți zbura cu niciun fel de arme, arată europa.eu.

Vezi și: Ministrul Transporturilor face un nou anunț pentru românii care călătoresc cu avionul în 2024. „E în incinta aeroportului, îmi cer eu scuze”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski