Știri interne

Se deschide sezonul de schi la Poiana Braşov. Noile tarife şi facilităţile anunţate de Consiliului Local

29 Nov, 09:57 • Cornel Ghimeșan
Autoritățile din Brașov aduc vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă, anunțând deschiderea sezonului de schi în Poiana Brașov începând cu 30 noiembrie. Este pentru prima dată în ultimii ani când sezonul de schi în Poiana Braşov se deschide în luna noiembrie.
Se deschide sezonul de schi la Poiana Braşov. Noile tarife şi facilităţile anunţate de Consiliului Local

Se deschide sezonul de schi la Poiana Braşov. În acest sezon de iarnă, se aplică modificări la tarifele practicate, după o decizie a Consiliului Local Brașov. Tarifele pentru schi vor înregistra o creștere față de sezonul precedent. Cu toate acestea, autoritățile au prevăzut facilități pentru localnici și pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.

Se deschide sezonul de schi la Poiana Braşov

Primăria Brașov a anunțat că începând cu ora 9:00, de joi, 30 noiembrie, toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvaru vor fi deschise pentru schiori, inclusiv cele două pârtii pentru începători, Stadion și Bradul.

Citeşte şi: Au fost anunțate ajutoarele financiare care nu se mai dau din 2024. Peste 2 milioane de români sunt vizați

Consiliul Local a aprobat noile tarife și facilități pentru sezonul de schi. O facilitățe importantă este legată de acordarea reducerilor pentru locuitorii municipiului Brașov. Din acest sezon, brașovenii vor plăti în zilele de miercuri 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, inclusiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore și cele cu valabilitate de la orele 11:00, 13:00 și 14:00. Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora vor beneficia de o reducere de 10%. În plus, pentru persoanele cu dizabilități locomotorii vor fi organizate evenimente dedicate pe pârtiile pentru începători. De asemenea, s-a aprobat introducerea cartelei de sezon, personalizată și netransmisibilă.

„Venim cu vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. În 30 noiembrie se deschide sezonul de schi din Poiana Brașov. Datorită temperaturilor favorabile și ninsorilor din ultimele zile, am reușit amenajarea pârtiilor din partea superioară, unde stratul de zăpadă bătută pe pârtie are o grosime de 30 de centimetri, fiind în condiții foarte bune”, a declarat primarul Allen Coliban.

Se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. Vor fi deschise și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion. Starea pârtiilor este foarte bună, iar condițiile meteo au permis funcționarea non-stop a instalațiilor de producere a zăpezii artificiale, în combinație cu precipitațiile sub formă de ninsoare.

Citeşte şi: TOP 10 cei mai bogați români! Frații Dedeman, Daniel Dines și Ion Țiriac conduc clasamentul în 2023

În ceea ce privește noile tarife, cea mai mare influență a avut-o modificarea cotei TVA de la 5 % la 19%, respectiv o majorare de 14%, la care s-au adăugat creșterea cheltuielilor cu energia și salarizarea, de 3% (majorare sub rata inflației, de 8,1% octombrie 2022 – octombrie 2023). Astfel, s-a ajuns la o medie a majorării tarifelor cu 17%.

Deschiderea oficială a sezonului va aduce și alte surprize pentru comunitatea locală, contribuind la bucuria iubitorilor de schi și a turiștilor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...