Știri interne

Austeritatea nu e pentru toți! Șefii CFR și-au majorat indemnizațiile cu peste 3.000 de lei, deși cele mai vizibile „performanțe” ale companiei sunt întârzierile de sute de minute ale trenurilor

18 Feb, 17:53 • Stefan Simion
Cine circulă cu trenurile CFR cunoaște prea bine problema întârzierilor. Chiar și pe distanțe scurte, trenurile ajung la destinație după minute bune de întârziere. Cât despre trenurile care traversează țara, acestea bat adevărate recorduri, înregistrând întârzieri de câteva ore.
Austeritatea nu e pentru toți! Șefii CFR și-au majorat indemnizațiile cu peste 3.000 de lei, deși cele mai vizibile performanțe ale companiei sunt întârzierile de sute de minute ale trenurilor

În anul 2022, trenurile de călători ale CFR au însumat peste 4,3 milioane de minute întârziere. Adică mai bine de opt ani. În 2023, garniturile au reușit să ajungă ceva mai repede la destinație, întârzierile cumulând „doar” 4,6 ani, media fiind de 8 minute de întârziere per tren. La asta se adaugă și starea multor garnituri care transportă persoane, condițiile oferite fiind departe de ceea ce s-ar putea numi „decent”.

Șefii CFR și-au majorat salariile cu 3.300 de lei, deși cele mai vizibile „performanțe” ale companiei sunt întârzierile de sute de minute ale trenurilor

În pofida acestor două aspecte, cu impact direct asupra milioanelor de români care folosesc trenurile, șefii de la CFR Călători SA au considerat că este un moment bun să se premieze cu majorări salariale. Mai exact, membrii neexecutivi ai Consiliului de Administrație au, din acest an, salarii mai mari cu 3.300 de lei, arată o investigație realizată de LIBERTATEA CFR

Consiliul de Administrație al CFR Călători este format din șapte membri care dețin o listă întreagă de bunuri de diferite valori.

Ce averi au cei șapte membri ai CA al CFR

Victoraș Florian Bucureanu

are o pensie de 118 mii de lei pe an, iar 102 mii de lei câștigă ca angajat al firmei timișene private de transport feroviar de marfă (Tim Rail Cargo SRL). La aceste venituri se adaugă indemnizația de membru în CA al CFR Călători. Bucureanu a fost director la CFR Marfă, dar și director general și acționar la Unicom Tranzit.

Potrivit declarației de avere, acesta deține două terenuri agricole (de aproape 100 de mii mp), trei terenuri intravilane (de câte 500 mp) și tot atâtea case (în București, Bușteni și Pasărea), tablouri în valoare de opt mii de euro și depozite bancare de 757 mii de lei și aproape 60 mii de euro.

Citeste si România avea în 1937 un tren care circula cu 150 km pe oră. Ce scria presa vremii despre „avionul pe şine”

Sorin Georgel Flutur a fost inginer, director, consilier și membru CA prin mai multe companii ale CFR. Potrivit celei mai recente declarații de avere, Flutur a câștigat 47.937 de lei ca membru CA al CFR Călători SA și 115.806 lei pentru prestațiile din funcția de consilier la Central CNCF CFR SA Iași.

Flutur mai este membru în Biroul Politic al PNL Iași și administrator la Ecopiața SA, companie de la care a câștigat suma de 20.884 de lei.

Și soția lui lucrează la CFR, îndeplinind funcția de șef secție adjunct la Central CNCF CFR, Câmpulung Moldovenesc, de unde a primit 80.594 de lei.

Familia Flutur deține un teren agricol în Fundu Moldovei, două apartamente în Iași și peste 122 mii de lei dați împrumut.

Rela Nicoleta Ștefănescu este director în Ministerul Agriculturii, iar recent a fost numită de premierul Ciolacu secretar general al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice prin detașare pe șase luni de la Ministerul Agriculturii.

Potrivit ultimei declarații de avere, Ștefănescu a avut următoarele funcții și venituri: secretar general la Ministerul Finanțelor (67.938 de lei), membru CA al Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (61.185 de lei), membru CA la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (39.955 de lei), membru CA al CFR Călători SA (43.143 de lei), membru în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări al EximBank (16.119 lei) și secretar general la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (84.804 lei).

Traian Preoteasa a fost, inițial, simplu inginer la Revizia de Vagoane Craiova, apoi director și membru CA în mai multe companii ale Ministerului Transporturilor. Ca director general al CFR Călători, Preoteasa a primit suma de 289.319 lei, iar ca membru CA al Metrorex – 37.524 de lei.

De menționat că Preoteasa deține o funcție executivă, motiv pentru care nu este remunerat pentru calitatea sa de membru în CA al CFR Călători, deci nu beneficiază nici de mărirea indemnizației.

Traian Preoteasa deține un apartament în Dubai (pe chiria căruia a obținut 120.000 de dirhami, aproximativ 31.200 de euro), o casă și un teren intravilan de 280 mp în București și ceasuri în valoare de 20 mii de euro. A obținut venituri după ce a închiriat un imobil cu 32.076 de lei.

Citeste si Cardurile sociale 2025. Unde poți folosi voucherele și ce poți cumpăra. Lista completă a magazinelor acceptante

Ducu Cristinel Dumitru a intrat în atenția DNA, în 2018, pentru un contract ciudat cu CET Govora. În 2014, Preoteasa l-a împrumutat cu 25.000 de euro și pe fostul general SPP Florian Mihai Șucată. La începutul lunii februarie, Preoteasa anunța că anul trecut, compania condusă de el a încheiat cu un profit de 15 milioane de lei.

Gabriel Popa este profesor și prodecan la Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnice București, de unde a încasat venituri care s-au ridicat la suma de 168.923 de lei. Ca membru în Consiliul de Conducere al  Autorității Feroviare Române (AFER), în CA al Metrorex SA și al CFR Călători SA, a câștigat suma de 85.214 lei.

Popa mai este asociat în firma Beta Electronic Servcominpex SRL, care, în 2023, a avut un profit de 72.409 lei. Conform declarației de avere, Popa deține un teren și o casă în București, un apartament în Bușteni și depozite bancare de 134 mii de euro și peste 368 mii de lei.

Marin Stancu este cadru didactic asociat la Facultatea de Transporturi din cadrul Politehnicii București. Este director în Ministerul Transporturilor, salariat detașat la Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și membru CA al CFR Călători. Toate aceste funcții i-au adus într-un an peste 195 mii de lei.

Stancu deține, împreună cu soția sa, o casă, un apartament și un teren intravilan în București și o casă și un teren în județul Bacău.

Ionuț Laurențiu Mașala este director economic în cadrul Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere. De la această instituție, Mașala a încasat suma de 316.444 de lei.

Și soția lui este angajată la CNAIR în funcția de șef serviciu (cu un venit de 124.862 de lei). Potrivit declarației de avere, familia Mașala nu deține nicio locuință, vânzându-și casa în urmă cu mai bine de un an cu suma de 340 mii de euro.

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...