Știri interne

Senatul a adoptat o nouă lege pentru pensionari. Se acordă noi beneficii în 2024

27 Sep, 15:16 • Bumbeneci Diana
A trecut de Senat legea care ajută toți pensionarii din România: Vor avea un beneficiu extrem de mare.
Senatul a adoptat o nouă lege pentru pensionari. Se acordă noi beneficii în 2024

Un proiect de lege propus de PSD, care îi vizează pe toți pensionarii din România, a trecut de Senat. Legea permite primăriilor să ia decizii din postură de intermediari între casele teritoriale de pensii și pensionari, permițând astfel o gestionare mai eficientă a cererilor și distribuției biletelor de tratament sau de odihnă. În acest sens, beneficiarii de pensie ar putea ridica aceste bilete de la primărie și nu se vor mai deplasa până la casa de pensii de care aparțin.

Senatul a adoptat o nouă lege pentru pensionari

Proiectul de lege inițiat de cei doi parlamentari social-democrați care reprezintă Sibiul în Parlament, senatorul Claudiu Mureșan și deputatul Bogdan Trif, pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost aprobat de Senat. Această inițiativă vine în sprijinul pensionarilor din întreaga țară, oferind soluții concrete pentru simplificarea procesului de obținere a biletelor de tratament balnear și recuperare.

„Mai exact, proiectul introduce posibilitatea ca primăriile să acționeze ca intermediari între casele teritoriale de pensii și pensionari, permițând astfel o gestionare mai eficientă a cererilor și distribuției biletelor. În baza unei convenții între aceste instituții, pensionarii vor putea depune cererile și ridica biletele de tratament direct de la autoritățile locale, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la casele teritoriale de pensii”.

Vezi și:Noi măsuri pentru pensionari. Simona Bucura Oprescu: „Să existe şi acea majorare de 10% suplimentară”

Pensionarii băteau zeci de kilometri pentru biletele de tratament

„Ideea acestui proiect legislativ a venit din discuțiile cu oamenii, în special cu pensionarii din nordul județului Sibiu. Pentru aceștia, depunere acererilor pentru bilete de tratament și odihnă, precum și ridicarea acestora de la casa de pensii din Sibiu, reprezintă o adevărată corvoadă. Le-am promis că voi rezolva această problemă și am făcut un pas important în acest sens!

Nu peste mult timp, toți pensionarii din țară vor putea să depună cererile și să ridice biletele de tratament sau odihnă direct de la primăria din localitatea de domiciliu, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la casele de pensii teritoriale. Proiectul pe care l-am inițiat tocmai a fost aprobat în Senat, iar de săptămâna viitoare va intra în dezbatere la Camera Deputaților. Am încredere că, până la sfârșitul anului, ne vom bucura de efectele acestei legi”, a declarat senatorul Claudiu Mureșan.

Această modificare legislativă aduce un beneficiu important pensionarilor, „prin reducerea timpului și a disconfortului cauzat de distanțele mari pe care aceștia ar trebui să le parcurgă pentru depunerea cererilor și ridicarea biletelor de tratament balnear și recuperare. De asemenea, va contribui la o mai bună coordonare între instituții, eliminând o parte din birocrația existentă și facilitând accesul pensionarilor la drepturile care li se cuvin”, arată un comunicat de presă al PSD.

Citește și: Noi majorări la pensie pentru o categorie de români. Anunțul oficial de la Guvern pentru cine nu a beneficiat de recalculare

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski