Știri interne

Sfântul Vasile este celebrat azi. Rugăciunea către marele Sfânt care te scapă de necazuri

01 Jan, 09:03 • Bumbeneci Diana
Pe 1 ianuarie este celebrat Sfântul Vasile. Iată viața Sfântului și rugăciunea care te scapă de rele.
Sfântul Vasile este celebrat azi. Rugăciunea către marele Sfânt care te scapă de necazuri

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei este celebrat azi. Acesta a văzut lumina zilei în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori şi cărturari renumiţi, câţiva dintre ei fiind trecuţi în rândul sfinţilor.

Cine a fost Sfântul Vasile

A avut patru fraţi şi o soră, Sfânta Cuvioasă Macrina, prăznuită la 19 iulie. Petru, fratele său mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi făcător de minuni.

A studiat în Cezareea, la Constantinopol şi la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Din Atena, Sfântul Vasile s-a întors în Cezareea unde a înfiinţat o şcoală de retorică. În anii următori a făcut o lungă călătorie pe la toate mănăstirile din Egipt, Palestina şi Sinai, s-a închinat la Mormântul Domnului şi a primit botezul în râul Iordan, după obiceiul din primele secole creştine.

Când s-a reîntors în Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a fost hirotonit preot de episcopul Cezareei, Ermoghen, şi s-a retras la o mănăstire din Pont, unde a dus o viaţă de asceză şi rugăciune. După o vreme, venind din nou în Cezareea Capadociei, a fost hirotonit episcop.

Sfântul Vasile
Sfântul Vasile

În această calitate a început o pastoraţie pe care a dedicat-o îndeosebi celor nevoiaşi, organizând renumitele azile, spitale şi case de reeducare a celor căzuţi moral, toate grupate sub denumirea de „Vasiliade”.

Sfântul Vasile s-a arătat ca un adevărat stâlp al Bisericii, fiind un nume de referinţă în istoria creştinismului universal.

A plecat din această lume la vârsta de 45 de ani (333-378), păstorind Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor.

Rugăciune către Sfântul Vasile

„Știu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtășesc cu preacurat Trupul Tău, și cu scump Sângele Tău, și sunt vinovat, și osânda îmi mănânc și-mi beau, nesocotind Trupul și Sângele Tău, al Hristosului și Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă aproprii la Tine, Cel ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el.

Îndură-Te deci spre mine, Doamne, și nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta; și să-mi fie mie Sfintele acestea spre vindecare, și curățire, și luminare, și pază, și mântuire, și spre sfințirea sufletului și a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea și fapta vicleană, și lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Tine și spre iubirea Ta; spre îndreptarea vieții și spre întărire; spre adăugarea virtuții și a desăvârșirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtășirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieții veșnice, și spre răspuns bine primit la înfricoșata judecată a Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă. Amin!”

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski