Știri interne

Sorin Grindeanu susține desființarea pensiilor speciale „Nu dau înapoi și nu este populism ceea ce spun”

17 Aug, 19:16 • Constantin Cristina
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune categoric nu pensiilor speciale. Acesta explică de ce susține desființarea pensiilor.
Sorin Grindeanu susține desființarea pensiilor speciale „Nu dau înapoi și nu este populism ceea ce spun”

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, a fost chestionat de ce nu este convocat Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica proiectul pensiilor speciale, a informat news.ro.

Oficialul spune că momentan sunt încă în lucru modificările şi amendamentele la propunerea legislativă astfel încât să se plieze pe decizia CCR, care a declarat legea parțial neconstițională. Social-democratul a reiterat că este un susținător al desființării complete a tuturor pensiilor speciale şi nu spune acest lucru din populism.

Citește și: Cine sunt bugetarii care vor fi dați afară! Marcel Boloș anunță luna în care ar putea să fie pusă în aplicare ordonanța austerității

„Pentru că, şi este justificat acest lucru, deocamdată modificările noi trebuie să se plieze pe decizia Curţii Constituţionale”, a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat joi la Antena 3 CNN de ce nu este convocată sesiunea extraordinară parlamentară pentru a modifica legea pensiilor speciale declarată parţțal neconstituțională de către CCR.

Sorin Grindeanu susține desființarea pensiilor speciale „Nu dau înapoi și nu este populism ceea ce spun”

Întrebat ulterior, de ce este 10% partea contributivă și restul 90% este partea de pensie specială, ministrul Transporturilor a răspuns: „Eu v-am tot spus că sunt un susţinător al desfiinţării totale a pensiilor speciale. Nu dau înapoi şi nu este populism ceea ce spun”.

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu

Mai mult, Grindeanu a mai fost întrebat și de ce parlamentarii se chinuie de 15 ani să desființeze pensiile speciale şi tot nu reușesc, prim-vicepreședintele PSD a replicat: „Pentru că de fiecare dată când iese o lege vine o hotărâre a Curţii Constituţionale care vine şi spune – vedeţi că nu este constituţional ceea ce aţi făcut”.

CCR a decis că este parțial neconstituțional proiectul de lege privind pensiile speciale. În motivarea deciziei, judecătorii Curții precizau, printre altele, că nu pot fi făcute modificări ale spectrului remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie deja exercitat şi anume pensie aflată în plată, deoarece acest lucru „afectează integritatea şi substanţa acestuia şi pune sub semnul îndoielii încrederea cetăţeanului în stat şi în activitatea de legiferare”.

Alte articole: Sorin Grindeanu a cerut 16 miliarde de lei la rectificarea bugetară. Ce parte din sumă se va duce pentru investiții „Fără sumele pe care noi le dorim, anumite proiecte se vor împiedica”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski