- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Tanczos Barna explică proiectul care va interzice cumulul pensie-salariu la stat. „Nu avem prevăzute excepții”

20 Aug, 16:30 • Aprozeanu Razvan
Guvernul intenționează să interzică cumulul pensiei cu salariul în toate instituțiile publice, precum și în companiile și regiile de stat. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică la Ministerul Muncii, persoanele care au decizie de pensionare și aleg să continue activitatea vor avea pensia suspendată pe durata angajării.
Tanczos Barna explică proiectul care va interzice cumulul pensie-salariu la stat. „Nu avem prevăzute excepții”

Măsura se va aplica profesorilor, medicilor, militarilor și foștilor polițiști. Vicepremierul Tanczos Barna a explicat că nu sunt prevăzute excepții și că măsura va fi aplicată „imediat”, notează Antena 3 CNN.

„Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile, să construim o societate care se bazează pe muncă. Este elementul cel mai important al acestor reforme, astfel încât cheltuielile statului cu nemunca să scadă cât mai mult. Și aceste cheltuieli înseamnă în primul și în primul rând acele ajutoare sociale care se duc către persoane capabile de muncă și care ar putea să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase în România.

Al doilea element, la fel de important, este că acele persoane care primesc bani de la statul român sub formă de salariu, sub formă de indemnizație, sub formă de pensie specială, să primească sume raportate proporțional la munca depusă sau la activitatea depusă”, a explicat Tanczos Barna la Digi24.

Citește și: Tanczos Barna anunță concedierea a 40.000 de angajați din administrație: ”Numărul de consilieri poate fi redus în funcție de numărul de locuitori”

Tanczos Barna a mai adăugat că „este nevoie de o delimitare foarte clară a muncii și a beneficiilor sub formă de pensii și de aceea propunem ca aceste sume să nu se cumuleze”.

„La magistrați este foarte clar ce propunem, în loc de 25 de activitate în domeniul magistraturii, să fie minimul 35 de ani, adică nu după 25 de ani de activitate, ci după 35 de ani de activitate să poată să iasă anticipat la pensie, pensia să nu poate fi mai mare decât 70% din salariul net încasat în ultima lună.

Toate aceste măsuri sunt aprobate și sunt implementate în timp, pentru că nu toți ies a doua zi la pensie. Și, cu siguranță, aceste efecte se văd în funcție de numărul de persoane care, în baza noii legi, ies în următorul an, în următorii ani la pensie, conform noilor condiții.”

Proiectul include și eliminarea posibilității de detașare. Totodată, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, Ministerul Muncii a stabilit un termen până la care miniștrii vor decide dacă persoanele detașate din subordinea lor își pot continua activitatea în instituțiile pe care le conduc sau nu.

„Există o perioadă de tranziție”

„Există o perioadă de tranziție pentru că acest lucru este o chestie de constituționalitate. Nu poți să ștergi cu buretele vechiul sistem, dar în comparație cu actuala lege care permite trecerea la noul sistem de pensionare în 30 de ani, acuma trecerea se face în 5 ani.

Să vedem care o să fie varianta finală, pentru că în in inclusiv ieri au avut loc discuții între magistrați și domnul prim-ministru, inclusiv astăzi sunt discuții pe această temă.

Vom colecta toate propunerile și vom veni din partea coaliției cu o variantă finală săptămâna viitoare, dar cu siguranță nu vom aștepta zeci de ani ca să trecem doi la actualul sistem de pensionare la un nou sistem, mult mai echitabil”, a mai afirmat el.

Tanczos Barna a mai explicat că în acest proiect nu sunt vizate pensiile polițiștilor sau militarilor.

„Dar avem această propunere de a nu cumula pensia cu salariul, de exemplu, care se va referi și la militari și la foști polițiști. Este un lucru absolut normal. Dacă ai ieșit la pensie la 50 de ani și te-ai reangajat la stat, nu mi se pare normal să cumulezi salariul cu pensia. Este o reformă substanțială care se va aplica imediat. Va trebui să opteze.

În momentul de față nu avem prevăzute excepții. Să vedem până săptămâna viitoare ce propuneri mai vin și vor fi discutate în coaliție, dar lucrul cel mai important este ca acele persoane care ar putea să se retragă din activitate, pe un loc de muncă care ar putea fi ocupat de un tânăr care este la șomaj, de exemplu, trebuie să aleagă această variantă și trebuie, pe parcurs, încet-încet să elibereze locurile de muncă pentru noile generații.

Nu e normal ca tinerii să primească indemnizație de șomaj, în timp ce alte persoane cumulează salariu și pensie, ocupând acel loc de muncă care ar fi disponibil, teoretic pentru un tânăr care își începe cariera în administrația de stat, de exemplu”, a explicat Tanczos Barna.

Vicepremierul nu exclude ca proiectul să sufere modificări.

„Nu vorbesc în numele coaliției înainte de varianta finală. Suntem în consultări publice. Tocmai de aceea sunt consultările publice, ca să ascultăm toate părțile implicate, să ascultăm toate părerile, că altfel astăzi am fi vorbit de o variantă finală și o decizie clară. Nu. Suntem în continuare într-o perioadă de consultări și teoretic e posibil să vină propuneri care vor fi acceptate”, a conchis vicepremierul.

Citește și: Gheorghe Piperea aruncă bomba în privința taxării pensiilor cu CASS: ”Nu este legală. Un proces colectiv ar anula decizia”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta pentru reparaţii
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta ...
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii viitoare
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii ...
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru Georgia
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru ...
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de a limita costurile
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de ...
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. ...
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația cu OCDE
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația ...
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata ...
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare