Știri interne

Târgu Mureș anunță o investiție de peste 13,6 milioane de euro pentru reabilitarea sitului poluat de la Azomureș

21 Dec, 18:39 • Cornel Ghimeșan
Primăria municipiului Târgu Mureş a anunțat că proiectul de reabilitare a sitului poluat istoric de la Azomureș va fi finalizat. Valoarea totală a proiectului este de peste 67,3 milioane de lei.
Târgu Mureș anunță o investiție de peste 13,6 milioane de euro pentru reabilitarea sitului poluat de la Azomureș

Primăria municipiului Târgu Mureş a anunţat, miercuri, finalizarea proiectului de reabilitare a sitului poluat istoric de la Azomureş, cu o suprafaţă de 300.000 mp, un proiect unic la nivel european, demarat în anul 2012, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 67,3 milioane de lei.

„Ecologizarea era necesară fiindcă exista riscul afectării atât a râului Mureş, cât şi a apelor freatice (…) Este unic la nivelul ţării noastre, dar şi la nivel european, atât prin suprafaţa mare pe care o avem de gestionat, dar şi prin specificul materialului cu care a trebuit să fie izolat şi asigurarea de proceduri speciale de protejare a apelor subterane şi a terenului. Practic, reprezintă un model de bună practică nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel european”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, şefa Serviciului proiecte pe fonduri UE, din cadrul Primăriei Târgu Mureş, Dana Ijac.

Citește și: Zelenski ajunge azi la Washington. Liderul ucrainean este așteptat să viziteze Capitoliul miercuri

Potrivit reprezentantei Primăriei Târgu Mureş, primele programe operaţionale din perioada de programare 2007-2013 puteau fi accesate doar de către autorităţile publice şi că doar cinci administraţii publice locale din ţară au acceptat să preia siturile poluate pentru a le reabilita.

„Întrucât aceste situri poluate istoric au fost create şi generate în procesele de producţie pe platformele industriale, exista riscul ca aceste situri să rămână neînchise şi, în acelaşi timp, să nu putem absorbi aceste fonduri. Aşa a început istoria acestui proiect în 2010. Azomureş împreună cu Consiliul Local şi cu Ministerul Mediului au întreprins primele măsuri legislative privind trecerea în proprietatea autorităţilor publice locale a acestor situri.

La nivelul ţării noastre, din 1394 de situri poluate istoric la momentul respectiv, doar 5 situri au fost acceptate ca să fie preluate de autorităţile publice. Printre acestea s-a aflat şi municipiul Târgu Mureş. În 2012 după ce s-a preluat în proprietate această suprafaţă de 30 de hectare s-a semnat primul contract de finanţare prin programul operaţional sectorial de mediu”, a spus Dana Ijac.

Proiect de milioane de euro la Azomureș

În baza unui parteneriat cu Azomureş, care a cedat iazul batal, compania a suportat toate cheltuielile neeligibile.

„Nu a fost foarte simplu să realizăm această investiţie (…) Proiectul nu a putut fi închis în 2015 şi astfel riscam să rămânem cu o suprafaţă mai mult de jumătate din acest sit. Cu investiţia nefinalizată, prin intermediul unor proceduri specializate, am reuşit să depunem şi să semnăm al doilea contract de finanţare, în 2017, de data aceasta prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM).

În toamna anului 2020, lucrările au reuşit să fie finalizate şi a intrat investiţia în etapa de notificare a defecţiunilor. Astăzi se închide cel de-al doilea contract de finanţare. Practic, investiţia este finalizată împreună cu o serie de alte activităţi specifice acestor contracte de finanţare, cum ar fi realizarea unor audituri financiare, o serie de activităţi de promovare şi publicitate legat de detaliile privind realizarea investiţiilor, cu o serie de alte informaţii privind rezultatele, indicatorii de rezultate şi beneficii”, a subliniat Ijac.

Târgu Mureș anunță o investiție de peste 13,6 milioane de euro pentru reabilitarea sitului poluat de la Azomureș
Târgu Mureș anunță o investiție de peste 13,6 milioane de euro pentru reabilitarea sitului poluat de la Azomureș

În perioada următoare, timp de 5 ani, în zona fostului iaz batal, care a fost desecat, izolat şi acoperit cu pământ, se vor face monitorizări ale apei şi solului, dar va fi gândit şi un plan de valorificare a acestui teren.

„Avem această obligaţie de a monitoriza continuu acurateţea apei, dar în continuare solul şi apele subterane sunt contaminate sau nu şi în perioada următoare ne putem gândi la alte tipuri de investiţii şi redarea în circuitul economic şi social a acestui teren”, a afirmat Dana Ijac.

Primul proiect de reabilitare a sitului poluat a fost încheiat cu valoarea de peste 29,5 milioane lei, iar al doilea cu o valoare de peste 37,7 milioane de lei.

Alte articole: A plouat cu amenzi în magazinele alimentare din București. Oamenii legii au găsit nereguli în peste 100 de societăți comerciale

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski