Știri interne

O nouă taxă pentru români. De când va fi introdusă și cine va trebui s-o plătească

15 Nov, 19:05 • Stefan Simion
Facturile la gaze, la un apartament cu consum mediu, ar putea crește cu aproximativ 40 de lei începând din 2027, după ce va fi introdusă taxa pe carbon. Tot ca urmare a introducerii acestei taxe, prețul carburanților s-ar putea majora cu 5-6 bani pe litru, estimează Energy Policy Group (EPG).
O nouă taxă pentru români. De când va fi introdusă și cine va trebui s-o plătească

Fondurile colectate din noua taxă vor merge la Fondul Social pentru Climă (FSC), un instrument menit să sporească eficiența și să atenueze impactul asupra bunăstării ca efect al extinderii tarifării emisiilor de carbon.

“FSC va ajuta gospodăriile vulnerabile și utilizatorii de mijloace de transport să reacționeze la creșterea prețurilor la combustibilii fosili prin facilitarea investițiilor în soluții cu emisii reduse de carbon.  Acesta poate oferi, de asemenea, un sprijin direct temporar al veniturilor pentru a acoperi impactul inițial asupra grupurilor vulnerabile până când investițiile pe termen lung își produc efectele, dar acesta nu este principalul mecanism de sprijin”, arată EPG, citată de economica.net.

Cele mai afectate de noua taxă vor fi gospodăriile care folosesc gaze naturale. Impactul acesteia va fi resimțit din plin și de utilizatorii din sectorul transporturilor, unde majoritatea combustibililor sunt reglementați de sistemul ETS2 de comercializare a certificatelor de carbon. Concret, pentru un preț de 45 EUR/t de carbon, prețul motorinei va crește cu 0,12 EUR pe litru, iar cel al benzinei cu 0,10 EUR pe litru.

Citeste si Lovitură pentru români. Taxă nouă la bancomate! Cât va costa să scoți numerar de la ATM

Noua taxă ar putea crește facturile la gaze cu 40 de lei

Fondul Social pentru Climă (FSC) va fi principalul instrument pentru atenuarea impactului acestor creșteri asupra grupurilor vulnerabile. Acesta va sprijini investițiile în soluții cu emisii reduse de carbon și va oferi un suport temporar pentru veniturile gospodăriilor vulnerabile.

taxă

EPG confirmă că vor crește facturile la gaze și prețul combustibililor.

″Obiectivul este ca prețurile să fie menținute sub 45 euro pe termen scurt, astfel încât semnalul de preț să fie semnificativ, dar nu suficient de puternic pentru a genera efecte negative asupra gospodăriilor. Cu toate acestea, se crede că aceste mecanisme de ajustare a prețurilor – care pot fi utilizate doar de un anumit număr de ori pentru o anumită perioadă – ar putea să nu fie suficiente pentru a menține prețurile sub acest prag.

Intervalul de proiecții ale prețurilor din literatura de specialitate este extrem de larg, de la 51 euro la 380 euro în 2030, în funcție de diverse ipoteze privind costurile de reducere a emisiilor și succesul politicilor complementare. Intervalul face dificilă estimarea unui impact realist, însă problema acceptabilității politice va conduce probabil la acțiuni de menținere a prețurilor către limita inferioară a intervalului″, se arată în studiul EPG.

Citeste si Lovitură pentru cetățeni! Taxa de poluare devine obligatorie din ianuarie. Cine trebuie să plătească anual

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski