Știri interne

Tensiuni majore în Parlament! Legea bugetului pentru anul 2024 ajunge la vot!

18 Dec, 09:20 • Oprea Alina
În perioada curentă, sunt tensiuni la cote maxime în Parlament, astfel că bugetul este trimis la vot! Acesta are, deja, mii de amendamente, în decursul zilei azi, luni, 18 decembrie 2023, acesta intră în dezbatere!
Tensiuni majore în Parlament! Legea bugetului pentru anul 2024 ajunge la vot!

Legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 intră de luni în dezbaterea Parlamentului. La Guvern va avea loc o ședință, de la ora 08.00, pentru a analiza amendamentele depuse la Legea Bugetului.

Termenul pentru depunerea rapoartelor de către Comisiile de buget- finanţe fiind marţi, ora 18.00, în aceeaşi zi, la ora 20:00 urmând să înceapă dezbaterile în plenul celor două Camere, votul final fiind programat miercuri, informează News.ro.

Încă de vineri, atunci când cele două proiecte au fost depuse la Parlament, până duminică, ora 14.00, deputații și senatorii au putut depune amendamente, ulterior, acestea fiind centralizate și grupate pe ordonatori principali de credite.

Ai putea fi interesat și de: Proiectul de buget 2024 a ajuns în Parlament. Care este calendarul de dezbatere

Buget 2024 – Mii de amendamente din partea opoziției în Parlament

Sunt 400 de amendamente numai din partea USR, apreciind că proiectul de buget ”este doar un flyer electoral pentru Ciucă şi Ciolacu, un buget care nu are nicio legătură cu situaţia reală şi nevoile reale din societate”.

Mai mult decât atât, și Forţa Dreptei a depus mendamente la proiectul bugetului de stat pe 2024. A fost propusă eliminarea creditelor bugetare de 313.438.000 lei pentru finanţarea partidelor politice, dar şi suplimentarea cu 700.000.000 lei pentru acoperirea datoriei Primăriei Capitalei către ELCEN.

buget 2024 Parlament
buget 2024 Parlament

PNL are un singur amendament la bugetul de stat pe 2024:

”Pe parcursul anului 2024 nu se introduc impozite sau taxe noi, nu se majorează cele existente şi nici nu se lărgesc bazele de impunere, nu se elimină şi nu se reduc facilităţi existente.”, a adăugat PNL, conform celor comunicate de știripesurse.ro.

În intervalul 11.00 – 15.00, în decursul zilei de luni, sunt programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

Între 12.00 şi 13.00, au loc şedinţe comune ale Comisiilor pentru buget, finanţe, bănci pentru dezbateri generale asupra celor două proiecte de lege.

De la ora 16.00 până la finalizarea dezbaterilor se desfăşoară şedinţe comune ale Comisiilor pentru buget, finanţe, bănci cu ordonatorii principali de credite pentru elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

Marţi la ora 18.00 va avea loc depunerea rapoartelor Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu privire la cele două legi, iar de la ora 20:00 încep dezbaterile în plenul Camerelor reunite.

Miercuri este programat votul final asupra celor două proiecte de lege.

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat că bugetul de stat pe 2024 are cele mai mari cheltuieli pentru investiţii, peste 200 miliarde lei pentru programe care să sprijine categoriile vulnerabile dar şi o creştere istorică de 61% pentru educaţie, el dând asigurări că salariile profesorilor vor creşte aşa cum s-a promis. Ministrul a mai afirmat că lupta împotriva corupţiei şi evaziunii va trece la un alt nivel, iar digitalizarea constituie o prioritate şi reprezintă cheia consolidării capacităţii administrative necesară transformării ANAF.

Ai putea fi interesat și de: STUDIU. 7 din 10 angajatori vor oferi anul acesta primă de Crăciun. Bugetul este de până la 400 de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski