Știri interne

Ultima oră! Eduard Hellvig renunță la funcția de director SRI. „E un gest de sănătate democratică”

03 Jul, 12:32 • Lupu Alexandra
Eduard Hellvig demisionează din funcția de director SRI. El afirmă că și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a propus.
Ultima oră! Eduard Hellvig renunță la funcția de director SRI. „E un gest de sănătate democratică”

Ultima oră! Eduard Hellvig a anunțat luni, 3 iulie, demisia din funcția de director al SRI, după 8 ani, informează g4media.ro.

Eduard Hellvig își dă demisia

După 8 ani, Eduard Hellvig a anunțat că își încheie mandatul de director al SRI. El a menționat că și-a îndeplinit toate obiectivele pe care și le-a propus, făcând referire la cele de modernizare a instituției.

„Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele. (…) Este o cutumă greșită la noi ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă.

Cred că e nevoie de un asemenea pas. E un gest de sănătate democratică. Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu să aibă un mandat limitat în timp. Funcția de director oferă acces la un volum semnificativ de informații sensibile. (…)

Închei această etapă cu satisfacția că am făcut lucruri bune pentru cetățeni, pentru România și pentru SRI”, a afirmat Eduard Hellvig.

Te-ar putea interesa și: Salarii de zeci de mii de lei la SRI. Românii se înghesuie să se angajeze însă nu trec de probe. Sumele ajung chiar și la 17.000 de lei

Eduard Hellvig
Eduard Hellvig

Eduard Hellvig a declarat că pleacă din funcția de director al SRI cu satisfacția că a făcut lucruri bune pentru cetățeni și pentru țară. El și-a exprimat aprecierea față de profesioniștii SRI și crede că instituția va deveni mai bună, mai ales dacă sunt evitate greșelile și abuzurile întâlnite în trecut.

„SRI a transmis în 23 iunie raportul de activitate pe anul 2022 către Comisia de control. Raportul prezintă inclusiv instrumente pentru ca SRI să devină mai adaptabil realităților actuale. SRI s-a transformat major în acest an, ca să poată acționa mai eficient pentru a proteja România. Suntem la finalul unui proces foarte important de reconfigurare a tuturor componentelor SRI.

A fost un proces menit să asigure un sistem conceptual de securitate integrat. Documentul detaliază finalizarea cu succes a două proiecte majore, Regio și Centrio. Prin aceste două proiecte, SRI a devenit o instituție modernă, suplă și debirocratizată. Regio a început în 2017 și a avut ca obiectiv reorganizarea regională a instituției. Nu mai avem azi 41 de instituții în miniatură.

Avem un lanț de comandă scurtat, cu o flexibilitate accentuată. Regio a însemnat transformarea din temelii a unităților centrale în raport cu o idee simplă: operațiunile pe primul loc. Acest lucru a implicat asigurări legate de menținerea în matca legală și constituțională. Rezultatele bune au apărut deja. Direcțiile strategice pe care le-am urmărit funcționează cu succes.

Modernizarea s-a făcut la pachet cu alți pași, care au însemnat separarea de moștenirea fostei securități, predarea completă a arhivelor către CNSAS, un gest care am sperat că va fi preluat și de alte instituții, un lucru care nu s-a întâmplat. Nu putem mereu cere generațiilor viitoare să rezolve problemele pe care noi nu le-am rezolvat. Este momentul să constat că obiectivele pe care mi le-am propus au fost îndeplinite. Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele.

Este o cutumă greșită la noi că cei care dețin funcții de putere să nu plece dion ele decât în ultima clipă. Cred că e nevoie de un asemenea pas. E un gest de sănătate democratică. Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu să aibă un mandat limitat în timp. Funcția de director oferă acces la un volum semnificativ de informații sensibile. Închei această etapă cu satisfacția că am făcut lucruri bune pentru cetățeni, pentru România și pentru SRI.

Am promovat o nouă generație în funcțiile de conducere. Starea serviciului e acum semnificativ mai bună decât în urmă cu 8 – 9 ani. Îmi exprim aprecierea față de profesioniștii din SRI. Cred că viitorul SRI va fi unul bun dacă instituția se ferește de greșelile și abuzurile trecutului, dacă își menține traseul democratic. Declarația de azi e ultima în calitate de director al SRI”, declară el.

Citește și despre: SRI a declasificat dosarul intern al Revoluției din 1989

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski