Știri interne

Uniforma şcolară ar putea fi reintrodusă în şcoli şi va fi acordată gratuit elevilor. Măsura, luată pentru prevenirea abandonului şcolar

11 Sep, 13:02 • Stefan Simion
Uniforma şcolară ar putea redeveni obligatorie pentru elevii din România, potrivit unei iniţiative legislative aflate în lucru la comisiile senatoriale.
Uniforma şcolară ar putea fi reintrodusă în şcoli şi va fi acordată gratuit elevilor. Măsura, luată pentru prevenirea abandonului şcolar

Uniforma şcolară, obligatorie până la Revoluţia din 1989, a fost eliminată din instituţiile de învăţământ considerându-se că reprezintă un act de constrângere.

În anii care au urmat, s-a mai încercat reintroducerea ei, unităţilor de învăţămânnt dându-li-se libertatea de a-şi alege propriile modele. Nici această măsură nu a avut caracter permanent, astfel că, la scurt timp, elevii au renunţat din nou la uniformă.

Uniforma şcolară va fi acordată gratuit elevilor

Acum, autorităţile au ajuns din nou la concluzia că uniforma şcolară ar fi bine-venită. Un motiv ar fi prevenirea abandonului şcolar, considerându-se că mulţi elevi români abandonează studiile pentru că provin din familii sărace, care nu au bani să le cumpere rechizite şi haine pentru mers la şcoală.

Citeste si Lista școlilor și liceelor din București care vor fi monitorizate de poliţişti locali pe tot parcursul anului şcolar 2024 – 2025

Potrivit proiectului de lege, şcolile ar putea decide introducerea obligatorie a uniformelor școlare „pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor și activităților desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile educației și formării profesionale„, scrie portalinvatamant.ro

De menţionat că toţi elevii vor primi uniforme gratuit.
Potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere la Senat, „abandonul școlar este cauzat de problemele personale sau de familie, dificultăți de învățare sau în cele mai multe cazuri, situația socioeconomică precară, care din păcate se poate traduce prin imposibilitatea părinților de a susține achiziționarea rechizitelor sau a obiectelor vestimentare necesare frecventării cursurilor fizice, ori a mijloacelor informatice pentru asigurarea accesului la cursurile în format on-line”.

LEGE pentru completarea și modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Art. 1. – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I , nr.613 din 5 iulie 2023, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La Articolul 11, după alineatul (2) se adaugă un nou alineat, alin. (2′) cu următorul cuprins:
(2′) – Pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor și activităților desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile educației și formării profesionale, conducerea unităților de învățământ pot solicită utilizarea obligatorie a uniformei școlare. Aprobarea detaliilor tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniformă școlară, se realizează prin ordin al ministrului educației. Uniformă școlară se acordă elevilor în mod gratuit, finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.
Citeste si An şcolar 2024-2025. Profesorii vor fi obligați să facă educație rutieră în şcoli
2. La Articolul 106, după litera m) din alineatul (1) se introduce litera n), cu următorul cuprins:
n) dreptul de a beneficia în mod gratuit de uniformă școlară.
3. La Articolul 126, după litera r), se adaugă litera s), cu următorul cuprins:
s) pot asigura, din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, acoperirea cheltuielilor pentru finanțarea și acordarea gratuită a uniformelor școlare, așa cum este specificat m metodologia aprobată de Ministerul Educație.
Pentru a intră în vigoare, proiectul trebuie să treacă de Parlament și să fie promulgat de preşedintele Iohannis.
Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski