Știri interne

Vine potopul în România. Meteorologii ANM anunță furtuni, grindină și descărcări electrice până pe 14 iunie

12 Jun, 14:35 • Bumbeneci Diana
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au actualizat prognoza meteo pentru perioada 12-15 iunie. Vremea se menține instabilă, iar ploile sunt tot mai prezente în teritoriu.
Vine potopul în România. Meteorologii ANM anunță furtuni, grindină și descărcări electrice până pe 14 iunie

Potrivit meteorologilor, la noapte, în România, vremea va fi în general instabilă. În Oltenia, sudul şi estul Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de nord a Munteniei, sud-vestul Moldovei şi local în Maramureş vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 21 de grade pe litoral.

Meteo București

Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul nopţii, când probabilitatea pentru descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse va fi ridicată. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.

Meteo joi, în țară

Vremea se va menţine în general instabilă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate după orele amiezii şi în cursul nopţii, când vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), iar pe arii restrânse, mai ales în regiunile sudice, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp.

Valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă în sudul ţării, iar în Muntenia, în sudul Olteniei şi în zona continentală a Dobrogei disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul valorii de 80 de unităţi; temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 de grade.

Vezi și: Românii care vor câștiga cei mai mulți bani începând cu 2024! Iată ce prevede noua lege pentru angajați

meteo
meteo

Meteo București

Vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara, când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 16…19 grade.

Meteo vineri, în țară

Valorile termice vor fi în general apropiate de normalul climatologic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină, îndeosebi  în zonele montane şi local în centrul, sudul şi estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 10…15 l/mp şi izolat peste 20…30 l/mp, cu precădere în centru şi sud. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 27 de grade, iar cele minime între 8 şi 19 grade.

Meteo București

Valorile vor fi în scădere, astfel că temperatura maximă va fi de 24…26 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade. Cerul va prezenta înnorări temporare, iar mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales asociate ploilor.

Citește și: Imperiul „Clotilde Armand” este în cădere liberă. George Tuță, câștigătorul alegerilor din Sectorul 1: „Diferența între mine și dna Armand este de 681 de voturi”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad