- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

UPDATE – CCR a respins cererea de anulare a alegerilor depusă de George Simion. Scrutinul urmează să fie validat tot joi

22 May, 08:45 • Russo George
CCR anunță că a respins contestație depusă de George Simion, prin care se cerea anularea turului doi al alegerilor prezidențiale.
UPDATE - CCR a respins cererea de anulare a alegerilor depusă de George Simion. Scrutinul urmează să fie validat tot joi

UPDATE: Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. Tot în cursul acestei zile, judecătorii Curții Constituționale vor organiza şedinţa solemnă pentru confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor.

Ştirea iniţială

Potrivit unui comunicat oficial, CCR a primit luni seară, 20 mai, la ora 23:41, un înscris în format scanat, intitulat „Cerere de anulare a alegerilor”. Miercuri, Curtea a intrat în posesia procesului-verbal al Biroului Electoral Central pentru turul al doilea de scrutin, precum și a proceselor-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării.

Judecarea cererii a fost programată pentru joi, la ora 10.00, pentru a respecta termenul legal prevăzut pentru soluționarea acesteia înainte de publicarea oficială a rezultatului alegerilor.

George Simion, liderul AUR și candidat în alegerile prezidențiale, a anunțat marți seară că va apela la toate căile legale, interne și internaționale, pentru a contesta validitatea scrutinului din 18 mai.

„Vom acţiona pe căile legale, şi intern şi internaţional, pentru ca mişcarea noastră să aibă câştig de cauză. Aşa că, pentru exact motivele menţionate în decizia CCR din 6 decembrie 2024, eu, ca şi competitor electoral, voi scrie Curţii Constituţionale şi voi cere anularea alegerilor. De ce? Pentru că a fost vorba de cumpărare de voturi! 100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai, pentru turism electoral şi pentru cumpărarea voinţei românilor basarabeni care au fost diabolizaţi pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat, ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai şi niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, a declarat Simion, potrivit News.ro.

El susține că a realizat o numărătoare paralelă a voturilor și că cifrele reale îi confirmă scorul, contestând în schimb validitatea unor voturi despre care afirmă că provin de la persoane inexistente sau decedate.

Dacă CCR respinge cererea lui Simion, alegerile vor fi validate joi

Simion le-a mulțumit celor 40.000 de membri ai AUR din secțiile de votare și altor mii de observatori implicați în documentarea presupuselor fraude. În plus, el a adus acuzații de interferență din partea unor state străine și de manipulare a rețelelor sociale în favoarea altor candidați.

„Am făcut numărătoarea paralelă, am recapitulat toate secţiile de vot şi mulţumesc celor 40.000 de membri din secţiile de vot care s-au luptat pentru dreptate, la fel cum mulţumesc şi celorlalţi zeci de mii de oameni implicaţi în procesul de observare a întregului proces de fraudare. Observatorii internaţionali au văzut ingerinţe, nu doar din partea Republicii Moldova, ci şi din partea statului francez. Reţelele de socializare au fost manipulate şi algoritmii au fost folosiţi în direcţia influenţării cetăţenilor români. Mărturia creatorului Telegram în care spune că guvernul francez a intervenit pentru cenzurarea vocilor noastre în această perioadă este grăitoare şi cer audierea creatorului Telegram înainte ca aceste alegeri să fie declarate valide”, a afirmat Simion.

Conform legislației în vigoare, Curtea Constituțională poate anula alegerile doar dacă stabilește că votarea și stabilirea rezultatelor s-au făcut prin fraudă capabilă să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaților. În cazul anulării, turul de scrutin se repetă în a doua duminică de la data deciziei CCR.

Cererile de anulare pot fi formulate în maximum 3 zile de la închiderea votării de către partide, alianțe politice sau candidații înscriși în alegeri, iar acestea trebuie însoțite de probe clare și justificări legale.

În paralel, marți, CCR a respins cu unanimitate o sesizare depusă de o persoană fizică împotriva Meta Platforms Ireland, care ar fi refuzat să pună în aplicare deciziile Biroului Electoral Central.

În cazul în care cererea lui George Simion va fi respinsă, procesul de validare a rezultatului va continua conform calendarului stabilit, iar noul președinte va fi proclamat oficial după ședința solemnă a CCR și publicarea în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Nicușor Dan, președintele României: „Am primit o scrisoare de la Ambasada Statelor Unite”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de 158,9 mld. lei
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de ...
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui Viktor Orban
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui ...
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii noștri termeni”
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii ...
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice din Golf
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice ...
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii Ormuz
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii ...
Dragoș Pîslaru: Bugetul nu este un exercițiu de imagine, ci un test de responsabilitate politică
Dragoș Pîslaru: Bugetul nu este un exercițiu de imagine, ci un test de responsabilitate politică
Ministerul Finanțelor atrage aproape 1,2 miliarde de lei prin titlurile de stat Fidelis listate la BVB
Ministerul Finanțelor atrage aproape 1,2 miliarde de lei prin titlurile de stat Fidelis listate la BVB
Încă 1 miliard de lei din bugetul ICCJ a fost luat pentru a merge la primăriile cu datorii
Încă 1 miliard de lei din bugetul ICCJ a fost luat pentru a merge la primăriile cu datorii
Ministerul Energiei: stocurile de urgență de peste 102% asigură consumul intern și accesul la carburanți pentru 90 de zile
Ministerul Energiei: stocurile de urgență de peste 102% asigură consumul intern și accesul la carburanți ...
NATO a ridicat avioane de luptă după ce un SU-30 rus a încălcat spațiul aerian estonian
NATO a ridicat avioane de luptă după ce un SU-30 rus a încălcat spațiul aerian estonian
Labubu ajunge pe marele ecran. Sony și Pop Mart pregătesc un film cu regizorul Paddington
Labubu ajunge pe marele ecran. Sony și Pop Mart pregătesc un film cu regizorul Paddington
Isărescu: „Dacă nu corectăm deficitul bugetar, pierdem tot ce-am câștigat în ultimele luni”
Isărescu: „Dacă nu corectăm deficitul bugetar, pierdem tot ce-am câștigat în ultimele luni”