Știri politică

Marcel Ciolacu: „Nu vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15%, la fel la toată lumea”

16 Nov, 19:26 • Russo George
După ce coaliţia de guvernare părea că a ajuns la un consens în privinţa creşterii pensiilor, Marcel Ciolacu anunţă miercuri că deşi s-a stabilit ca anvelopa în care se vor încadra aceste creşteri va fi de 15%, PSD nu va accepta ca măririle să fie făcute uniform, indiferent de venituri.
Marcel Ciolacu: Nu vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15%, la fel la toată lumea

Marcel Ciolacu susţine că la creşterea pensiilor trebuie luat în calcul şi cuantumul pe care îl încasează fiecare senior, astfel încât, folosind şi programele soaciale, cei mai vulnerabili dintre pensionari să fie cei cei care beneficiază cu precădere de o putere de cumpărare sporită.

„Avem punctul nostru de vedere în ceea ce priveşte mărirea pensiilor. În acest moment s-a hotărât, împreună cu ministrul de Finanţe, ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15 procente, la fel la toată lumea. Este total incorect, mai ales de perioada prin care trecem cu toţii. Cred că nu ne-a fost suficientă pandemia, nu a fost suficientă criza din energie, nu a fost suficient războiul din Ucraina… Mai trebuia să venim şi după doi ani de guvernare de dreapta. Sunt principiile pe care nu le vom încălca. Vom încerca prin dialog…”, spune Marcel Ciolacu.

Ciolacu precizează că are dialog cu premierul Nicolae Ciucă şi că împreună, în coaliţie, vor găsi cea mai bună soluţie pentru a-i ajuta pe pensionari, categoria lovită cel mai greu de inflaţie.

„Sunt ferm convins că vom găsi soluţiile astfel încât în funcţie de venituri să venim cu aceste măriri. Asta nu înseamnă că vor fi măriri diferenţiate ale punctului de pensie. Nu a zis nimeni niciodată acest lucru. Dar în afară de tot pachetul social cu care am intrat la guvernare, de voucherele cu care am venit, anul viitor românii trebuie ajutaţi şi mai mult, să depăşim cu toţii această perioadă”, a adăugat Ciolacu.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu anunță că tariful maxim la energie va fi 1,3 lei de la 1 ianuarie. „Regularizarea se va face în februarie cu încadrarea în consum”

Liderul PSD a precizat că social-democraţii nu ai intrat la guvernare nici pentru PNL, nici UDMR, nici pentru preşedintele Klaus Iohannis şi nici măcar pentru PSD, ci pentru a trece România printr-o perioadă extrem de grea, cu mai multe crize în paralel.

„Nu am intrat la guvernare nici pentru PNL, nici pentru UDMR, nici pentru preşedintele Iohannis şi nici măcar pentru Partidul Social Democrat. Am intrat la guvernare pentru România şi pentru români. Era evident în ce direcţie se îndreaptă România după aproape doi ani de guvernare de dreapta, după ce au vrut să ne prezinte altă realitate decât aceea în care Partidul Social Democrat câştigase alegerile. A fost un moment în care, împreună cu colegii mei şi cu colegii dumneavoastră, am luat o decizie, zic eu, corectă de a ne implica în actul de guvernare”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri la Alexandria, unde a avut loc Conferinţa judeţeană de alegeri a Organizaţiei Judeţene PSD Teleorman.

Deşi Ciolacu a declarat că această coaliţie de guvernare are toate şansele să continue până în 2024, preşedintele PSD a adoptat şi un discurs beligerant la adresa liberalilor, în vederea alegerilor.

„N-am intrat pentru nimeni, nici măcar pentru noi, la guvernare. Am intrat pentru România şi pentru români. Se vede acest lucru. Cred că dacă vom continua să nu depăşim liniile roşii, vom continua această guvernare cel puţin până în anul 2024, dar vreau să ne pregătim ca de data aceasta să îşi înveţe bine lecţia şi să nu mai îndrăznească niciodată să încerce ce-au încercat să facă la Teleorman”, a conchis Ciolacu.

Citeşte şi: Românii care au un consum la energie mai mare de 255 de kWh vor plăti mai mult decât firmele

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră