Știri politică

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, întâlnire cu omologul maghiar Péter Szijjarto, la o zi după ce acesta a condamnat ”Europa pro-război”

25 Nov, 13:08 • Russo George
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut marți o întrevedere la Budapesta cu ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, Péter Szijjártó, discuțiile concentrându-se pe cooperarea bilaterală, agenda europeană și sprijinul acordat României privind dosarul Schengen. Întâlnirea a avut loc în contextul intensificării dialogului româno-ungar, cele două părți afirmându-și interesul comun pentru consolidarea relațiilor politice și economice.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, întâlnire cu omologul maghiar Péter Szijjarto, la o zi după ce acesta a condamnat ”Europa pro-război”

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, dialogul s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și constructivă, cei doi oficiali abordând atât teme de interes comun, cât și aspecte în care există diferențe de poziționare. Discuțiile au vizat cooperarea sectorială, investițiile, situația de securitate regională și rolul minorităților în dezvoltarea relațiilor bilaterale.

MAE precizează că, în cadrul întrevederii, Oana Ţoiu a reafirmat dorința României de aprofundare a relației cu Ungaria în baza Parteneriatului Strategic bilateral, promovând o abordare pragmatică și axată pe rezultate.

”Acest lucru include şi un dialog franc în ceea ce priveşte toate subiectele, inclusiv pe cele în care cele două părţi nu au poziţii similare”, arată comunicatul oficial.

Cele două delegații au salutat dinamismul relațiilor bilaterale, aflate într-o etapă de dialog intens la toate nivelurile.

”Discuţiile celor doi miniştri au acoperit teme legate de stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale, precum şi subiecte de pe agenda europeană şi internaţională. Partea română a arătat aprecierea pentru sprijinul legat de dosarul Schengen”, transmite Ministerul de Externe.

În ceea ce privește beneficiile concrete ale aderării României la spațiul Schengen aerian și maritim, partea română a subliniat că integrarea a contribuit atât la fluidizarea transportului și călătoriilor, cât și la consolidarea schimburilor comerciale.

”Apartenenţa României aduce astăzi beneficii concrete ambelor ţări, atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru cetăţeni. Dincolo de fluidizarea călătoriilor şi transportului, sunt generate creşteri de eficienţă cu impact pe cifra de afaceri. Volumul schimburilor bilaterale a crescut cu 13% după aderarea României la spaţiul Schengen. Se înregistrează o tendinţă pozitivă şi în volumul investiţiilor bilaterale, ministrul român de externe exprimând speranţa unui dialog deschis şi eficient cu guvernul ungar în ceea ce priveşte investiţiile româneşti în Ungaria”, subliniază sursa citată.

Ministerul de Externe: ”Cei doi miniştri au discutat şi despre situaţia regională de securitate şi perspectiva negocierilor de pace”

Oana Ţoiu a transmis încrederea părții române în capacitatea celor două state de a valorifica potențialul existent, subliniind importanța cooperării economice.

”Cei doi oficiali au discutat despre intensificarea schimburilor comerciale bilaterale şi perspectivele de consolidare a cooperării în domenii sectoriale, precum infrastructura, transporturile, energia ş.a. A fost subliniat rolul important al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în aprofundarea legăturilor dintre România şi Ungaria. Cei doi miniştri au agreat ca următoarea comisie economică mixtă va avea loc în prima parte a anului 2026, ultima sesiune fiind în anul 2021. Acest aspect este esenţial, având în vedere cele peste 1000 de companii cu capital românesc în Ungaria şi perspectivele de creştere”, se mai arată în comunicat.

MAE a menționat și discuțiile privind viitorul bugetului multianual al Uniunii Europene. Potrivit instituției, ”România conduce Grupul „Prietenii Coeziunii”; iar în acest sens, cei doi miniştri au discutat importanţa negocierilor pentru Cadrul Financiar Multianual al UE (MFF)”.

Situația de securitate din regiune a reprezentat un alt punct important al dialogului.

”Cei doi miniştri au discutat şi despre situaţia regională de securitate şi perspectiva negocierilor de pace care să ducă la încheierea agresiunii ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, ministrul Oana Ţoiu a evidenţiat importanţa unei acţiuni la nivel european bazate pe unitate şi solidaritate. Oficialul român a reafirmat angajamentul României faţă de susţinerea avansării parcursului european atât al Republicii Moldova şi al Ucrainei, cât şi al partenerilor din Balcanii de Vest, în baza principiului meritelor proprii”, transmite MAE.

Citește și: Traian Băsescu, revoltat după ce o dronă a intrat adânc în spațiul aerian românesc: ”E o atitudine caraghioasă. Ar trebui doborâte pentru a proba că avem capacitatea să o facem”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...