Știri politică

Ministrul Educației, Daniel David, nu susține introducerea de noi materii în școli: „Mi se pare o greșeală toată atitudinea din ultimii ani”

03 Jan, 18:00 • Cornel Ghimeșan
Ministrul Educației, Daniel David, spune că nu susține introducerea de noi materii în învățământul preuniversitar și că educațiu de mediu, educaţia juridică sau cea financiară pot fi învăţate şi în cadrul materiilor clasice.
Ministrul Educației, Daniel David, nu susține introducerea de noi materii în școli: Mi se pare o greșeală toată atitudinea din ultimii ani

În opinia ministrului Educației, problema o reprezintă metoda de predare, care nu e destul de eficientă. De asemenea, manualele nu sunt suficient de prietenoase. ”Voi demara, în primul rând, şi voi crea oportunităţi pentru training, pentru noi modalităţi de predare, modalităţi moderne de predare”, a afirmat ministrul Educației.

Întrebat ce materii noi ar trebui introduse în școli, ministrul Educației a spus: ”Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi. Mi se pare o greşeală toată atitudinea din ultimii ani, fiecare vine şi introduce câte o materie: educaţie de mediu, educaţie juridică, educaţie financiară, educaţie pe sustenabilitate. Sigur că toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, fiindcă în momentul ăla tot noi ne plângem că copiii au prea multe ore şi prea multe materii. Cred că de multe ori în materiile clasice şi în ariile pe care le avem putem avea unităţi de învăţare focalizate pe tema asta. Problema că fiecare vrea o materie nouă”.

Citește și Cazurile de gripă din România au explodat. INS confirmă trei decese în doar o săptămână

Ministrul Educației: „Nu sunt pentru introducerea de noi materii”

Daniel David a mai fost întrebat ce măsuri va lua pentru ca elevii să aibă o programă mai puțin încărcată și să învețe lucruri folositoare pentru piața muncii.

”Eu cred că trebuie să înveţe şi teorie şi cultură, fiindcă asta creează oameni care au sensuri şi semnificaţii în viaţă, sunt mai puţini manipulabili, sunt mai puţini sensibili la teorii conspiraţioniste. Teoria este importantă dacă o faci adecvat, dar este drept că în competenţe pe lângă cunoştinţele astea declarative, teoretice, trebuie să ai o zonă foarte puternică de cunoştinţe procedurale, ce ştii să faci, ce este important în viaţă ce este important pentru un anumit domeniu”, a explicat Daniel David pentru Antena3CNN.

Metodele de predare nu sunt suficient de eficiente, a mai punctat ministrul Educației.

”Eu cred în acest moment că conţinuturile pe care le avem sunt destul de bine gândite şi organizate Nu spun că nu mai putem lucra la ele, dar nu cu schimbări majore. Problema noastră după mine, dar sigur voi discuta lucrul ăsta cu experţii pe care o să-i am în această zonă, după mine problema majoră ţine de altceva. Nu ştim să predăm bine conţinuturile bune pe care le-am stabilit. Adică metodele de predare nu sunt suficient de eficiente şi poate manualele nu sunt suficient de prietenoase. De aceea, dacă această ipoteză a mea se va confirma, eu uitându-mă un pic şi văzând de exemplu că la multe teste internaţionale conţinuturile noastre se suprapun foarte bine peste itemii testului, de multe ori mai bine decât suprapunerea pe care o avem în Finlanda şi cu toate astea performanţa noastră este mai slabă. Oare de ce? Fiindcă nu predăm bine acele conţinuturi şi acţiunea noastră va fi aici. Hai să predăm un pic lucrurile altfel, să avem manuale mai prietenoase, ca acele cunoştinţe să devină cu adevărat competenţe”, a mai spus Daniel David.

Citește și Ofertă imbatabilă. O garsonieră din România a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro!

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski