Știri politică

Președintele Iohannis, în urma întrevederii cu omologul din Senegal: „Am adoptat o Strategie Naţională pentru Africa, prima de acest tip, bazată pe interese şi valori comune.”

23 Nov, 15:07 • Fundeanu Madalina
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după întrevedere cu omologul din Senegal, Macky Sall, că, în discuţiile cu acesta, a pus accent în special pe noua abordare strategică, bazată pe interese şi valori comune. De asemenea, a fost adoptată în acest sens o Strategie Naţională pentru Africa, „prima de acest tip”.
Președintele Iohannis, în urma întrevederii cu omologul din Senegal: „Am adoptat o Strategie Naţională pentru Africa, prima de acest tip, bazată pe interese şi valori comune.”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după întrevedere cu omologul din Senegal, Macky Sall, că, în discuţiile cu acesta, a pus accent în special pe noua abordare strategică, bazată pe interese şi valori comune şi a anunţat că a fost adoptată în acest sens o Strategie Naţională pentru Africa, „prima de acest tip”, conform News.ro.

Klaus Iohannis, o nouă abordare strategică pentru Africa

„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu în vizită oficială în Republica Senegal, un prieten tradiţional şi apropiat al României în Africa. Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru deschiderea şi căldura cu care ne-aţi primit pe mine şi pe membrii delegaţiei României! Am convenit cu preşedintele Sall că avem premise solide pentru creşterea cooperării bilaterale.

Dialogul politico-diplomatic şi contactele între ministerele noastre de linie şi agenţiile guvernamentale specializate trebuie să continue cursul ascendent înregistrat în ultima perioadă. I-am prezentat domnului preşedinte demersurile României de reangajare faţă de continentul african.

Am pus accent în special pe noua noastră abordare strategică, bazată pe interese şi valori comune. Am adoptat în acest sens o Strategie Naţională pentru Africa, prima de acest tip”, a afirmat Klaus Iohannis, în declaraţia comună de presă susţinută joi cu preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall.

„Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african şi ne dorim să demarăm proiecte comune şi o cooperare pe termen lung”, a completat şeful statului.

„Am agreat, totodată, să intensificăm colaborarea pe paliere foarte importante atât pentru România, cât şi pentru Senegal: gestionarea situaţiilor de urgenţă, educaţie, cercetare şi inovare, securitate cibernetică, infrastructură digitală, dar şi agricultură şi siguranţă alimentară.

Mă bucură faptul că, în cadrul acestei vizite, au fost semnate trei documente de colaborare în ceea ce priveşte gestionarea situaţiilor de urgenţă, în domeniul sanitar-veterinar şi în cel al educaţiei.

Apartenenţa comună la Francofonie solidifică şi mai mult relaţiile dintre România şi Senegal şi mă bucur că unul dintre proiectele noastre cheie, programul de burse de cercetare doctorală şi postdoctorală „Eugen Ionescu”, a avut 136 de participanţi din Senegal, din 2007 până în prezent”, a mai precizat preşedintele Iohannis.

Te-ar putea interesa și: Ciolacu și Iohannis, mesaje de interes major după începerea negocierilor de aderare la UE a Moldovei și Ucrainei

Klaus Iohannis și Macky Sall
Klaus Iohannis și Macky Sall

El a mai spus că „România prioritizează Africa şi prin programele de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare”.

„Am înfiinţat Fondul pentru viitorul Africii prin pace, educaţie şi dezvoltare. Educaţia şi promovarea tineretului au reprezentat peste 30% din totalul Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare acordate de România în 2020 şi în 2021, respectiv 66% în 2022.

În acest cadru, România organizează un Program de instruire pentru stabilizare şi reconstrucţie post-conflict, ultimele patru sesiuni fiind dedicate exclusiv partenerilor de pe continentul african. Vă mulţumesc pentru găzduirea ediţiei de anul trecut aici, la Dakar!”, a continuat Klaus Iohannis.

De asemenea, şeful statului a anunţat că, la discuţii, a existat „un schimb de opinii cu privire la evoluţiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare, cu accent pe perspectiva de soluţionare a acestora”.

„Am evidenţiat nevoia de stabilitate în regiunea Sahelului, în care Senegalul joacă un rol esenţial pentru menţinerea securităţii şi a echilibrului. Mi-am exprimat susţinerea pentru abordarea principială şi constructivă a Senegalului şi i-am transmis preşedintelui Sall angajamentul României pentru stabilizarea şi dezvoltarea durabilă a Sahelului.

Sunt convins că soluţiile privind securitatea şi prosperitatea regională trebuie să vină din interiorul regiunii, cu sprijinul comunităţii internaţionale, al Uniunii Europene şi al tuturor actorilor care împărtăşesc aceeaşi viziune şi aceleaşi valori. De aceea, abordarea României favorizează sprijinirea statelor africane în dezvoltarea capacităţii de a-şi asigura propria securitate”, a adăugat Iohannis.

Acesta a subliniat că un schimb de opinii a existat şi cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, iar consecinţele acţiunilor Federaţiei Ruse se resimt şi cu privire la securitatea alimentară a Africii, nu doar a securităţii Europei şi regiunii Mării Negre.

„Am avut, totodată, un schimb de opinii cu preşedintele Sall cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, care afectează securitatea în regiunea Mării Negre, dar şi securitatea Europei, cu consecinţe însemnate în Africa pe dimensiunea securităţii alimentare.

Pentru România, această chestiune rămâne de importanţă vitală şi am prezentat măsurile ample luate de ţara noastră pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina şi pentru a asigura securitatea alimentară globală.

De la începutul războiului, am facilitat tranzitul a peste 30 de milioane de tone de cereale din Ucraina către pieţele globale, inclusiv Africa, şi vom continua cu o capacitate crescută”, a mai explicat şeful statului.

„Nu în ultimul rând, am abordat şi situaţia din Orientul Mijlociu”, a mai spus preşedintele Iohannis.

„Am discutat despre nevoia de dezescaladare a violenţelor, de eliberare a ostaticilor şi de protejare a civililor, a asigurării unui flux continuu de ajutoare umanitare, precum şi despre soluţia celor două state.

Îi mulţumesc preşedintelui Sall pentru discuţiile foarte bune, pentru primirea călduroasă şi am convingerea că dialogul nostru de astăzi va contribui la aprofundarea şi diversificarea relaţiilor româno-senegaleze. De asemenea, mulţumesc domnului preşedinte pentru înalta distincţie care mi-a fost acordată astăzi”, a concluzionat Preşedintele României.

Vezi și: „Agenția de tursim” de lux a președintelui. Administrația prezidențială păstrează secrete costurile de milioane de euro ale deplasărilor în străinătate ale lui Iohannis

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski