Turism

Aeroporturile din New York vor fi inchise sambata, ca urmare a uraganului Irene. Mii de zboruri sunt afectate

27 Aug, 10:07 • Redactia DailyBusiness
Aeroporturile din New York vor fi inchise sambata incepand de la pranz (19.00 ora Romaniei) pentru toate avioanele care urmau sa soseasca in acest oras, au anuntat vineri seara autoritatile aeroportuare, citate de AFP.
Aeroporturile din New York vor fi inchise sambata, ca urmare a uraganului Irene. Mii de zboruri sunt afectate

Aceasta decizie, legata de apropierea uraganului Irene, se refera la
aeroportul international John F.Kennedy, aeroportul LaGuardia si aeroportul
Newark, a precizat pentru AFP un purtator de cuvant al autoritatilor
aeroportuare din New York si New Jersey, relateaza Mediafax.

„Acestea vor fi inchise doar pentru sosiri”, a declarat Steve
Coleman, vorbind despre „mii de zboruri” vizate de aceasta masura.
Plecarile sunt autorizate in continuare, dar majoritatea zborurilor prevazute
pentru sambata cu plecare de pe cele trei aeroporturi au fost deja anulate de
companiile aeriene.
Primarul din New York, Michael Bloomberg, a ordonat vineri evacuarea a peste
250.000 de persoane care locuiesc in zona inundabila a orasului, o decizie fara
precedent.

Toate transporturile in comun vor fi suspendate la New York incepand de sambata,
ora 12.00 (19.00 ora Romaniei).
Centrul national pentru uragane din Statele Unite (NHC) a anuntat in ultimul
sau buletin ca „uraganul urmeaza sa evolueze in apropiere sau direct
deasupra coastei atlantice (a Statelor Unite), sambata seara”.
La ora 17.00 (24.00 ora Romaniei), vineri, centrul uraganului se afla la 425
de kilometri de Cap Hatteras (North Carolina) si avansa cu 22 de kilometri pe
ora catre nord, potrivit expertilor NHC.

Primele ploi s-au abatut vineri seara asupra Cap Hatteras unde cerul era
dominat de un plafon gros de nori gri.
Irene a fost clasat la categoria a 2-a pe scara Saffir-Simpson, care numara
cinci niveluri, rafalele de vant care il insotesc slabind in intensitate in
ultimele ore, pentru a ajunge la un maxim de 160 de kilometri pe ora.
Irene „ar trebui sa scada in intensitate dupa ce va atinge coasta dar
ar trebui sa ramana uragan pe tot parcursul sau de-a lungul coastei atlantice,
duminica”, potrivit NHC.
Depresiunea ar urma sa atinga coasta de est sambata dimineata, dupa care va
urca, duminica, spre New York.
Un veritabil „monstru”, Irene are un diametru de 820 de kilometri,
respectiv echivalentul unei treimi din lungimea totala a coastei de est
americane (2.675 de kilometri), potrivit unei estimari a NASA, realizata pe
baza imaginilor din satelit.

Irene prezinta conditii ciclonice pe o raza de 150 de kilometri si rafale de
vant puternice pe 465 de kilometri, mentioneaza NHC.
Autoritatile statelor din North Carolina pana in Massachussetts au decretat
stare de urgenta sau alerte de uragan, iar zeci de mii de persoane au primit
ordinul de a se indeparta de coaste.

 „Locuitorii sunt pe cale sa evacueze toata coasta si au fost deschise
adaposturi. Politia si echipele de salvare se afla la fata locului. Suntem pregatiti
pentru furtuna”, a declarat vineri guvernatorul statului North Carolina,
Bev Perdue, pentru CNN.
Kill Devil Hills, o zona turistica situata pe traiectoria directa a Irene,
semana cu un oras-fantoma vineri, potrivit unui fotograf al AFP.

Majoritatea
locuitorilor si turistilor au inceput sa evacueze zona, indreptandu-se spre
interiorul continentului.
Nord-estul Statelor Unite este de obicei ferit de astfel de depresiuni.
Gloria, in 1985, a fost ultimul uragan care a afectat New York.

Armata a anuntat ca 98.000 de membri ai Garzii Nationale sunt pregatiti de
mobilizare. Avioane ale US Airforce au parasit bazele situate in Florida, la
Delaware si in Virginia pentru a fi puse la adapost. Marina a trimis in larg,
unde sunt mai putin vulnerabile, toate navele sale ancorate in portul Hampton
Roads (Virginia).
Expertii au facut deja primele estimari ale posibilelor pagube. Kinetic
Analysis, un cabinet care dezvolta modele informatice privind eventuale pagube
provocate de intemperii, prevede intr-o noua estimare ca valoarea pagubelor se
va situa intre cinci si zece miliarde de dolari.

„Ar putea dura saptamani, poate chiar luni pentru repararea pagubelor”,
a avertizat secretarul pentru Securitate Interna, Janet Napolitano.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova