Turism

Capcanele zborurilor low-cost. Cat te costa de fapt o vacanta la pret redus

14 Jun, 00:07 • razvan.codorean
Va pregatiti de vacanta? N-aveti timp de destinatii exotice si va ganditi la o saptamana intr-o capitala europeana, sa spunem Paris? Ar  fi timpul sa va grabiti sa rezervati bilete. Nu de alta, dar se scumpesc de la o zi la alta. Atentie si ce curse aeriene alegeti. Low-cost-ul nu mai e ce a fost odata.
Capcanele zborurilor low-cost. Cat te costa de fapt o vacanta la pret redus

O vacanta in Europa inseamna obligatoriu zbor cu avionul, in conditiile in care pretul benzinei si taxele de drum au facut drumul cu autoturismul de-a dreptul prohibitiv. Iar daca alegi sa mergi cu autocarul, vei sta 4 zile pe drum.

Am ales drept destinatie Parisul, cea mai spectaculoasa capitala europeana, orasul in care nu ai cum sa te plictisesti. De la muzeele incredibile la shopping, restaurante si Disneyland, poti petrece o saptamana excelenta in capitala Frantei.

Am ales perioada 16 august (vineri) – 25 august (duminica) si am inceput sa cautam biletele de avion. Iar surprizele nu au intarziat sa apara.

[b]Afara e vopsit gardul, inauntru leopardul[/b]

O expresie arhicunoscuta care se potriveste de minune in cazul companiilor low-cost. Pe pagina principala vezi preturi foarte bune, super-promotii. Toate sunt insa fara taxe.
[img=4089][/img]

Cea mai cunoscuta companie low-cost (nu prezentam numele companiilor pentru a nu fi acuzati de partizanat sau reclama mascata etc) vinde un bilet pe aceasta ruta cu 2.157 de lei. Biletele costa 1.035 lei, restul sunt taxe si nu putine.

De la taxa de aeroport, normala am spune, veti plati taxa de securitate, taxa de emisii (?), taxa de administrare, inclusiv 184 de lei taxa de plata prin card.

Numai cate un bagaj pentru fiecare, pus la cala, va costa 80 de euro. Iar daca nu optati pentru check-in online, mai puneti 10 euro. 

[img=4090][/img]
O alta companie low-cost vinde biletele pe aceeasi ruta la pretul de 3.068 lei.Din aceasta suma, biletele costa 2.316 lei, restul sunt taxe diverse.

Veti plati, de exemplu, 120 lei taxa de administrare iar pe bagaje dati 632 lei. Alegeti check-in online gratuit pentru ca taxa de check-in la aeroport va costa 90 lei.

[img=4091][/img]
Ce gasim la cursele de linie? Cam aceleasi preturi. Cea mai cunoscuta companie aeriana din tara vinde doua bilete pe ruta Bucuresti-Paris la pretul de 640 euro. La un curs de 4,45 lei/euro, asta inseamna 2.848 lei.

Ai incluse bagajele in limita a 23 kg/calator si aterizezi pe cel mai mare aeroport Charles de Gaulle, de unde ai linie de metrou catre centru.

Daca alegi low-costul, aterizezi pe aeroportul de la Beauvais, la 85 de kilometri distanta de Paris. Ai de mers 80 de minute pana in centru si te costa 14 euro biletul. Asta inseamna inca 56 de euro in plus la costul total al calatoriei.

Alegerea va apartine. Zborurile low-cost au avantaje daca rezervati biletele din timp. De exemplu, daca rezervati de pe acum un zbor pentru luna martie 2014, la Paris, o sa platiti in jur de 800 de lei. Adica de trei ori mai putin.