Turism

Cea mai cautata vacanta de vara a romanilor

16 May, 13:48 • Redactia DailyBusiness
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a întrebat oameni din toată țara despre cum arată vacanța lor ideală de vară și unde plănuiesc să călătorească anul acesta. Cei mai mulți dintre participanții la studiu și-au propus să ajungă pe litoral.
Cea mai cautata vacanta de vara a romanilor

După valul de frig care a acoperit Europa
până în luna mai, nu este de mirare că românii călători visează la o vacanță pe
plajă, în bătaia puternicului soare mediteranean: 66% dintre români își
plănuiesc vacanța pe litoral (comparativ cu 53% dintre călători la nivel
internațional).
 

Hoteluri:
micul dejun inclus și facilitățile cazării sunt prioritare


Studiul arată că 76% dintre români preferă să
se cazeze la un hotel atunci când pleacă în vacanță și că micul dejun inclus în
preț este cel mai important aspect atunci când aleg cazarea (pentru 65% dintre
ei). Următorul factor pe lista românilor (în proporție de 62%) sunt
facilitățile hotelului (piscina, spațiul spa, facilitățile pentru fitness, un
restaurant de calitate etc.)

De asemenea, trei dintre primele cinci
locații internaționale în care au fost cele mai multe căutări de hoteluri sunt
destinații la plajă aflate pe rivierele italiană și franceză: orașele italiene
Rimini și Montesilvano, împreună cu Nice.

În același timp, trei dintre cele mai căutate
cinci destinații naționale sunt cunoscutele orașe românești de la malul Mării
Negre: Constanța, Mamaia și Eforie Nord.

Zboruri:
destinațiile din jumătatea sudică a continentului atrag atenția românilor vara
aceasta

Studiul arată că atunci când vine vorba de
căutările de zboruri, destinațiile care au cunoscut cea mai spectaculoasă
creștere comparativ cu anul trecut sunt, cu certitudine, cele care se bucură de
briza mării și de clima însorită din jumătatea sudică a Europei.

Așadar,
căutările pentru biletele de avion către Chania, al doilea oraș ca mărime din
insula Creta, au crescut cu 234% față de anul trecut, fiind urmate de cele
către Paphos (168%), Nice (142%) și fermecătorul Dubrovnik (137%).

Niciunul dintre prețurile medii către aceste
destinații nu depășește 160€ pentru un zbor dus-întors, iar cele mai ieftine
sunt cele către Paphos, costând 140€, și către Chania (148€).

Analizând cele mai căutate zboruri de către
români pentru vacanța de vară din 2019, lucrurile nu sunt cu mult diferite.
Palma de Mallorca, Barcelona, Paphos și Split sunt patru dintre primele cinci
cele mai căutate destinații în privința zborurilor, toate fiind cunoscute
pentru atmosfera estivală, plajele superbe și peisajele îmbrăcate în palmieri.

Majoritatea
banilor românilor atunci când sunt în vacanță se duc pe cumpărături

Conform studiului, 41% dintre români preferă
să cheltuie bani pe obiecte precum hainele și suvenirurile atunci când pleacă
în concediu, dar și pe mâncarea în restaurante și cafenele (40%). Interesul
pentru activitățile culturale precum spectacolele de teatru și vizitele în
muzee ocupă a treia poziție între prioritățile românilor.   

Studiul a
fost realizat pe datele colectate în ianuarie 2019 printr-un sondaj online în
rândul a 23.400 de persoane din 22 de țări, dintre care 1006 români cu vârste
cuprinse între 18 și 65 de ani.