- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Cum atrage turisti Malta, o tara plina de pietre si fara plaje (FOTOREPORTAJ)

03 Jul, 11:10 • razvan.codorean
Malta reprezinta o destinatie tentanta pentru cei care vor sa isi petreaca vacanta de vara in strainatate. Tarifele sunt mici, fotografiile din pliantele agentiilor arata foarte bine, se zboara cu charterul. Pentru cei obisnuiti cu resorturile all-inclusive din Grecia sau Turcia, conditiile ar putea fi putin multumitoare. Pentru cei care vor mai mult, ar fi bine sa se mai gandeasca.
Cum atrage turisti Malta, o tara plina de pietre si fara plaje (FOTOREPORTAJ)


“Malta.Taramul Cavalerilor. 7.000 de ani de istorie. Un arhipelag primitor, cu peisaje extraordinare, in care valurile cristaline se lovesc de spectaculoasele aglomerari de stanci calcaroase, in care poti descoperi capriciile unei mari incremenite in tonuri limpezi de albastru sau sparte in mii de valuri inspumate, fermecatoare peisaje rurale si cetati austere ridicate impotriva furiei vanturilor, asociate cu nenumarate baze destinate sporturilor acvatice si delicii culinare mereu surprinzatoare”.

Suna ca “la televizor”, nu? Daca ar fi sa alegi numai dupa cele scrise in brosurile turistice, ai zice ca mergi in paradis. Am incercat, timp de cateva zile, sa vedem ce se ascunde in spatele ofertelor turistice, sa va prezentam realitatea, cu bune si rele.

Daca veti merge in Malta cu gandul la plaja, din start trebuie sa va dezamagim. Nu au asa ceva. Au doar cateva portiuni cu nisip, de cativa zeci de metri patrati. Una dintre cele mai mari plaje este in St. Julian’s, acolo unde au fost aduse cateva tone de nisip pentru a le oferi turistilor senzatia ca se afla intr-o locatie estivala.

In rest, veti putea face plaja doar pe sezlong, la hotel, la piscinele pline cu apa sarata. Extrem de sarata, am putea spune. Si cu mult adaos de clor. Mai aveti posibilitatea de a merge la complexul Splash&Fun (17 euro/persoana), un fel de aqua-land auster, cu piscine foarte mici, in care sa gasesti un sezlong s-a dovedit a fi, pentru noi, o misiune imposibila.

Daca doriti sa va petreceti timpul si altfel decat sa stati la plaja, vestea buna este ca aveti de unde alege. Malta ofera o paleta larga de experiente, de la vizitarea vestigiilor istorice la shopping si distractie de noapte.

Daca sunteti atrasi de biserici, aveti de vazut numai putin de 400. Este, probabil, arhipelagul cu cele mai multe lacasuri de cult pe cap de locuitor din Europa. Avand in vedere ca, pana nu demult, divortul era interzis prin lege, ridicarea unei biserici avea o semnificatie aparte.

Biserici gasesti la tot pasul. Le-a fost destul de usor sa le ridice – piatra fiind la discretie. Un amestec de sedimente si nisip, usor de modelat, precum BCA-ul, din care au ridicat absolut toate constructiile de pe insule. Aspectul general este unul auster – aceiasi arhitectura in piatra alb-galbuie. Singurele care ies, oarecum, din peisaj, sunt catedrala St.John si Ta’Pinu, cunoscuta drept biserica miracolelor.

Pe langa biserici, mai puteti vizita templele megalitice, mai vechi decat ansamblul de la Stonehenge, cateva porturi turistice unde au fost amenajate esplanade cu terase, un muzeu de istorie foarte interesant, un altul al automobilului, Popeye’s Village etc.

Bineinteles, asta pe langa celebrele Laguna si Grota Albastra.

La prima vedere, Malta parte o destinatie perfecta. Numai ca, in spatele ofertelor, se ascund cateva “capcane” de care ar fi bine sa tineti seama.

In primul rand uitati-va foarte atent la conditiile oferite de tur-operator. Sunt multe servicii care nu sunt incluse in oferta de baza astfel ca, de exemplu, va puteti trezi ca nu aveti asigurare medicala. O simpla consultatie medicala in Malta costa 50 euro (a patit-o un coleg care a facut otita de la apa din piscine).

In al doilea rand, informati-va cu mare atentie despre conditiile de cazare. Hotelurile din Malta ofera un alt standard decat cel din Romania. 4-5 stele inseamna conditii de 2-3 stele pe litoralul romanesc.

[b]Ce inseamna 5 stele in Malta?[/b]

La Paradise Bay, de exemplu, unde am stat noi, un resort de 4 stele, conditiile au fost indoielnice. Spre exemplu, a trebuit sa ne cumparam geluri de dus, sapun si hartie igienica, inclusiv pahare si bauturi, pentru ca serviciile dedicate turistilor au stralucit prin absenta.

Ca sa mergi la piscina, ori ar fi trebuit sa vii cu prosop de acasa, ori sa platesti 5 euro pe zi plus 10 euro garantie. In plus, micul dejun a fost acelasi in fiecare zi, iar hotelul nu oferea niciun fel de activitate extra pentru turisti.

Am vizitat mai multe hoteluri, astfel ca impresia generala este ca serviciile sunt cu mult sub nivelul celor din Turcia sau Grecia. Poate cu exceptia hotelului Intercontinental din St.Julian’s. Locul in care era cazat Brad Pitt, aflat acolo pentru a filma urmatorul sau film in care va juca, bineinteles, traditionalul rol de salvator al lumii.

In plus, trebuie sa fiti atenti si la locatie, pentru ca multe dintre hoteluri sunt izolate de restul lumii.

Taxiurile costa in medie 30-35 euro/cursa, pentru ca distantele sunt destul de lungi, iar daca apelati la transportul in comun, veti descoperi ca nu au un program foarte clar de circulatie, ca autobuzele sunt vechi si aglomerate si ca dupa ora 19 nu mai circula.

Mai aveti alternativa de a inchiria o masina. Asta daca sunteti obisnuiti sa conduceti automobile cu volanul pe partea dreapta, in conditiile in care circulatia se efectueaza pe banda stanga, dupa modelul britanic.

Asa ca, din punctul nostru de vedere, e mai „sanatos” sa va cazati la un hotel din La Valletta sau St.Julian.

Iar daca vreti sa vedeti obiectivele turistice din arhipelag, sa apelati la excursiile puse la dispozitie de tur-operator – 35 euro/persoana pentru Grota Albastra, 45 euro pentru Festa, 45 euro pentru turul oraselor Valletta-Mdina-Mosta, 60 de euro pentru turul Insulei Gozo.

E destul de scump, insa e mai sigur decat sa descifrati “tainele” transportului in comun din Malta sau sa riscati sa fiti inselati de taximetristi.

[b]Cum te poti distra in Malta[/b]

La capitolul distractie, Malta vine cu destul de multe oferte. In primul rand, puteti merge la Festa, o sarbatoare populara cu accente religioase. Se organizeaza alternativ, dupa un program bine stabilit, in localitatile de pe insule. Astfel ca, indiferent in ce perioada veti merge, veti avea ocazia sa participati la una dintre ele.

Ce inseamna Festa? In esenta, maltezii isi decoreaza casele cu ghirlande de becuri colorate si lanseaza jocuri de artificii in cinstea sfiintilor locali.

Au loc parade cu costume de epoca, in acorduri de fanfara. Bineinteles, toate aceste festivitati sunt organizate special pentru turisti, pentru a-i convinge sa cumpere suveniruri, pentru a consuma la terase si in restaurante.
„Festa” dureaza in medie 5-6 ore, astfel ca turistii au timp berechet pentru a gusta din bauturile si mancarurile locale, pana sa ajunga sa vada traditionalele focuri de artificii.

De asemenea,va puteti petrece serile la o terasa sau un restaurant. Destul de putine, austere si cu preturi piperate. Pentru cei care vor sa isi prelungeasca distractia pana tarziu in noapte, in St. Julian exista o strada plina de cluburi.
Muzica e buna, preturile mici, nu se platesc taxe de intrare, insa majoritatea cluburilor sunt mici si aglomerate. Ceva in stilul anilor 80-90 de pe litoralul romanesc. Cluburile de noapte sunt pline de adolescenti de 15-16 ani, cei mai multi veniti din Marea Britanie sau Spania.

La capitolul shopping, Malta dezamageste. Multe dintre suveniruri sunt produse in China sau Taiwan, kitsch-ul este la el acasa. Poate singura destinatie de shopping civilizata este mall-ul din St.Julian unde oferta si preturile sunt la nivelul celor din orasele occidentale. Bineinteles, puteti cumpara haine, incaltaminte si bijuterii la preturi mai mici decat in Romania.

[b]O tara a contrastelor[/b]

Unii dintre colegii din presa cu care am mers in Malta au fost dezamagiti de ce au gasit acolo, invocand conditiile de cazare proaste, serviciile  execrabile, distantele lungi intre localitati.

Altii s-au declarat incantati. Le-au placut vestigiile istorice, au fost incantati de spectacolul strazii (Festa), au fost cuceriti de peisaje.

Din punctul meu de vedere, Malta reprezinta o experienta interesanta, cu bune si rele. Am vazut si lucruri interesante, am fost, de asemenea, dezamagit de conditiile de cazare, masa, de transport si impresia generala ca totul este artificial, ca este organizat special pentru a-i stoarce de bani pe turisti.

Malta este, fara indoiala, o tara a contrastelor. Este o destinatie de calatorie mai mult pentru cei obisnuiti sa mearga in execursii programate, cu ghid, cu menu all-inclusive, fara prea multe pretentii, nici macar la o palma de plaja.

[b]De ce ei pot sa faca bani din turism si noi nu?[/b]

Dincolo de impresiile de calatorie, Malta reprezinta un exemplu despre cum se pot scoate bani din „piatra seaca”.

In „Tara Pietrelor”, cum ar putea fi botezat arhipelagul de insule, vin anual 1,3 milioane de turisti care cheltuie peste 1 miliard de euro. Cam de doua ori mai mult decat in Romania.

Cum au reusit? Mario de Marco, secretar parlamentar pentru turism, mediu si cultura in cadrul Guvernului din Malta ne-a povestit despre investitiile in infrastructura (drumuri, transport aerian, naval), despre cum au exploatat fiecare loc cu potential turistic si despre promovare.

“Malta este o insula, deci turistii nu au cum sa ajunga aici ca in Romania, cu trenul sau autocarul. Toti turistii nostri vin pe calea aerului, mai putin cei care sosesc cu feribotul din Sicilia, insa acestia reprezinta doar 2%. De aceea, in primul rand am investit in infrastructura. Aveam acum cativa ani 54 de rute. Am ajuns la 76 de noi rute”, a afirmat De Marco.

„In plus, am invatat care sunt avantajele retelelor de socializare. Suntem prezenti pe Facebook si Twitter, pentru ca trebuie sa acoperim tot. Pe de alta parte, punem mult accentul pe mostenirea culturala. Am reusit sa luam fonduri europene pentru a restaura cateva obiective importante, precum unele biserici si castele. Dar Malta nu este doar o destinatie culturala, ci si una pentru cei care cauta distractia. Avem foarte multe evenimente, festivaluri”, a adaugat acesta.

Noi de ce nu facem la fel? „Aveti o tara minunata, cu lacuri, munti, mare, deci aveti toate ingredientele. Este doar o chestiune de cum le impachetati. In plus, si oamenii sunt minunati. Deci, odata ce le aveti pe toate acestea, este doar o problema de timp pana cand Romania va deveni o destinatie importanta in Europa”, a declarat De Marco.

Malta

Forma de guvernamant: republica parlamentara

Suprafata: 316 kilometri patrati 

Relieful: arhipelagul maltez, situat in centrul Marii Mediterane, este format din trei insule – Malta, Gozo si Comino.

Populatie: 392.000 locuitori

Clima: mediteraneana, cu veri uscate si calde si cu ierni blande si ploioase; temperatura medie este de 14C in ianuarie si de 27C in iulie

Limbi oficiale: engleza si malteza

Alte limbi vorbite: italiana, franceza, spaniola

Religie: romano-catolica (93%)

Capitala: La Valletta sau Valletta (9.400 locuitori)

Moneda: euro

Multumim Ministerului Turismului din Malta si agentiei Malta Travel pentru invitatie.