Turism

Frigul si ninsoarea au perturbat traficul aerian si rutier in Italia si Marea Britanie

18 Dec, 13:33 • Redactia DailyBusiness
Marea Britanie a anulat sambata numeroase curse aeriene, din cauza unui val de frig insotit de temperaturi apropiate de recordurile meteorologice pentru aceasta perioada, iar sute de soferi au fost nevoiti sa petreaca noaptea in masinile blocate pe sosele.
Frigul si ninsoarea au perturbat traficul aerian si rutier in Italia si Marea Britanie

British Airways a anulat toate cursele programate pentru intervalul orar 10.00 – 17.00 (12.00 – 19.00, ora Romaniei) pe aeroporturile Heathrow si Gatwick din Londra, iar compania low-cost easyJet a anulat cursele intre orele 6.00 – 10.00 (8.00 – 12.00, ora Romaniei), potrivit Mediafax.

De asemenea, sute de soferi au ramas blocati pe autostrazile din Italia in noaptea de vineri spre sambata, din cauza caderilor de zapada care au perturbat si traficul feroviar si aerian, in special in regiunea Toscana, din centrul tarii.

Pe autostrada A1, in apropiere de Florenta, stratul de zapada ajungea vineri la 15 – 20 de centimetri, iar mai multe camioane au derapat, blocand complet circulatia pe mai multe tronsoane. O situatie similara a fost semnalata si pe autostrada A12, intre Rosignano si Collesalvetti, si pe A11, intre Florenta si Pisa. Multi dintre soferii blocati pe sosele si-au abandonat masinile, iar localnicii le-au adus paturi si bauturi calde celor care au ales sa ramana in vehicule, conform sursei mentionate.

Urmărește Daily Business pe Google News