Turism

Nou regulament pentru turişti şi administratorii pârtiilor de schi. Guvernul a crescut amenzile pentru cei ce încalcă regulile

05 Nov, 21:08 • Russo George
Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri o hotărâre de modificare a HG nr. 263/2001, care reglementează amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi şi a traseelor pentru agrement.
Nou regulament pentru turişti şi administratorii pârtiilor de schi. Guvernul a crescut amenzile pentru cei ce încalcă regulile

Decizia de actualizare a legislației privind domeniile de schi a fost luată după o analiză amănunţită şi în vederea garantării siguranţei practicanţilor sporturilor de iarnă, a explicat Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Singuranța tuturor celor care practică sporturi de iarnă pe pârtiile din România trebuie să primeze! În perspectiva următorului sezon turistic, atunci când o mare parte dintre români, dar și străini vor alege să își petreacă vacanțele în destinațiile locale, la munte, am făcut o analiză a legislației specifice pentru omologarea pârtiilor și traseelor de schi, din care a reieșit necesitatea actualizării acesteia, respectiv a unor condiții de securitate.

Alături de viitoarele investiții pe care le vom finanța, noile măsuri contribuie la una dintre prioritățile asumate, în calitate de ministru liberal, respectiv dezvoltarea domeniului schiabil”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, potrivit Alba24.

Pe lângă creşterea cuantumului amenzilor pentru încălcări ale regulamentelor, noile prevederi reglementează accesul persoanelor cu nevoi speciale pe pârtiile de schi, cu referire la echipamentul acestora.

„Prevenția definește activitățile de control în turism, realizate de minister; ne dorim un mediu de afaceri sănătos și performant. Tocmai din aceste motive am ales calea îndrumării operatorilor economici, ca principal punct de interes, în scopul armonizării la nivel național a bunelor practici. Însă, acolo unde nu există înțelegere, trebuie să fim fermi, în special atunci când vorbim despre siguranța turiștilor”, a mai spus ministrul.

Noul act normativ mai prevede, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate din partea administratorilor, posibilitatea aplicării sancţiunii contravenţionale de retragere a certificatului de omologare a pârtiei, pe lângă amenda contravenţională.

Conform noilor prevederi, „accesul pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement fără echipament adecvat pentru practicarea schiului şi snowboard-ului sau fără echipament adaptat pentru persoanele cu nevoi speciale” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

Sancțiuni similare se primesc și pentru „accesul sau circulaţia pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul, fără drept, cu excepţia celor aparţinând serviciilor publice Salvamont, serviciilor de ambulanţă, poliţie, jandarmi, pompieri”.

Noile reglementări pentru administratorii pârtiilor de schi

Situațiile în care proprietarii pârtiilor riscă amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Conform noilor prevederi, constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

a) exploatarea pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement fără a fi omologate;

b) neasigurarea indicatoarelor de semnalizare, a balizelor şi a mijloacelor de protecţie în locurile şi la obstacolele periculoase;

c) neluarea măsurilor de interdicţie, totală sau parţială, a accesului pe pârtiile şi pe traseele de schi pentru agrement, în caz de ceaţă, viscol sau în cazul pericolului de declanşare a avalanşelor, precum şi în cazul utilizării acestora pentru antrenamente şi competiţii sportive;

d) efectuarea de lucrări pe pârtiile şi pe traseele de schi pentru agrement omologate, altele decât cele prevăzute în studiile şi proiectele de amenajare autorizate;

e) utilizarea pentru păşunat a pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement omologate;

f) neasigurarea postului de prim ajutor pe pârtiile de schi pentru agrement omologate;

g) accesul sau circulaţia pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul, fără drept, cu excepţia celor aparţinând serviciilor publice Salvamont, serviciilor de ambulanţă, poliţie, jandarmi, pompieri, precum şi altele asemenea.

Noua hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Cât o să ne coste sărbătorile de anul acesta? Bucureștiul se pregătește de sărbătoare! Primăria a început montarea instalațiilor de Crăciun

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski