Turism

Un contract intre Alitalia si Carpatair starneste polemici in Italia

09 Jan, 10:09 • Redactia DailyBusiness
Un deputat italian cere efectuarea unei anchete privind decizia companiei aeriene Alitalia de a incredinta Carpatair numeroase zboruri pe rute interne, in Italia, si pe rute externe, pe fondul nemultumirii sindicatelor pilotilor si insotitorilor de bord italieni, scrie presa italiana.
Un contract intre Alitalia si Carpatair starneste polemici in Italia

Conform Institutului italian de
statistica (ISTAT), ponderea de utilizare de catre cetatenii italieni
a serviciilor companiilor aeriene autohtone a scazut in intervalul
2007 – 2011 cu 16%, de la 56 la 40%. Practic, mai putin de jumatate
dintre pasagerii care trec prin aeroporturile italiene utilizeaza
servicii ale companiilor aeriene din Peninsula.

In contextul publicarii raportului
ISTAT, vocile critice s-au interesat de un acord al companiei
Alitalia cu Carpatair, companie aeriana romaneasca, scrie Mediafax.

Deputatul italian Francesco Barbato (din cadrul formatiunii Italia
Valorilor, de centru) cere o ancheta parlamentara in legatura cu
prevederile contractului incheiat intre cele doua companii aeriene.
Deputatul a remarcat ca, in fiecare dimineata, avioane ale Carpatair
decoleaza din orase din Romania, Republica Moldova si Ucraina,
transportând la Timisoara pasageri care apoi continua calatoria in
Italia, Germania si Grecia.

Totul ar fi in regula, dar nemultumirile
apar in contextul in care avioane Carpatair opereaza si zboruri intre
Ancona si Roma in numele Alitalia, cu piloti, insotitori de bord si
avioane proprii. 

La cererea presei italiene, Alitalia a
confirmat ca a semnat, in septembrie 2011, un acord de tip „code
sharing” („utilizare in comun a codurilor zborurilor”)
cu Carpatair.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică