- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Vești bune pentru turiști! O insulă din Grecia, destinația preferată a românilor, se redeschide după cinci ani

10 Aug, 16:35 • Cornel Ghimeșan
După o pauză de cinci ani în care a fost închisă pentru renovare, acum o insulă grecească primește din nou turiști.
Vești bune pentru turiști! O insulă din Grecia, destinația preferată a românilor, se redeschide după cinci ani

Vorbim de insula – cetate Bourtzi, aflată la aproape două ore de mers cu mașina din Atena, Grecia.

Ministerul grec al Culturii și Hellenic Public Properties Co. au anunțat că insula se redeschide pentru turiști. Cetatea Bourtzi din Grecia a trecut printr-un proces de restaurare și întreținere meticuloasă, iar acum e accesibilă atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Citește și Probleme pe un aeroport din Londra. Zboruri anulate sau întârziate în plin sezon, până pe 8 august. Ce companii aeriene sunt afectate

Insula din Grecia se redeschide după cinci ani

Castelul venețian a fost construit în 1471 de arhitectul Antonio Gambello inițial și a fost terminat de inginerul Brancaleone. La început a fost folosit în scopuri întunecate, a găzduit un călău și a funcționat ca fiind un loc de execuție pentru prizonieri.

Bourtzi a devenit o atracție turistică foarte populară după ultima renovare, mai ales că e încurajată accesibilitatea pentru turiștii cu dizabilități. Primii vizitatori au fost primiți în data de 5 august și beneficiază de intrare gratuită până în data de 17 august. Din următoarea zi, vizitatorii își pot cumpăra bilete de intrare.

Bourtzi are program de luni până duminică, între orele 9:00 și 20:00. În castelul venețian se desfășoară tot felul de evenimente muzicale și culturale. Există și o zonă de expoziție și un magazin de suveniruri încorporate în structură. De asemenea, există și un restaurant și un chioșc de băuturi răcoritoare.

În anii 1930 funcționa ca centru pentru Organizația Națională a Turismului Greciei, iar între 1960 și 1970 ca hotel și restaurant de lux.

”Cetatea este o destinație turistică populară, iar restaurarea ei o va face și mai accesibilă și mai plăcută pentru vizitatori”, a transmis Ministerul Culturii, potrivit GreekCityTimes.

Citește și Dubaiul va deveni istorie! Orașul fabulos care ar putea deveni noul centru al luxului și opulenței mondiale

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu