De ce fug nemtii de imobiliarele romanesti
Chiar daca au plasat pana acum peste 850 mil. euro in proprietati romanesti, putinii investitori germani care si-au incercat norocul pe piata locala au avut parte numai de afaceri proaste.
Chiar daca au plasat pana acum peste 850 mil. euro in proprietati romanesti, putinii investitori germani care si-au incercat norocul pe piata locala au avut parte numai de afaceri proaste.
Guvernele
nationale trebuie sa curete sistemele bancare si sa consolideze activitatile de
supraveghere financiara, ca sa nu puna in pericol recenta redresare a pietelor
globale ale actiunilor, conform afirmatiilor lui David Lipton, director general
adjunct al Fondului Monetar International (FMI), citat de presa internationala.
Carnea de cal, ouale, puii, curcanii, laptele, branza “made in Romania”.
Toate, produse de export. Toate au ajuns in atentia UE, fiind
considerate adevarate “bombe alimentare”. Expertii, oamenii de afaceri
din domeniu, autoritatile s-au impartit in doua tabere – unii reclama
“tepele” pe care firmele romanesti le trag cu aceste alimente, altii
cred in “Teoria Conspiratiei”, ca suntem victimele unui razboi
comercial.
Noul papa este argentinianul Jorge Bergoglio (foto), ales de Conclav miercuri, 13 martie 2013. In varsta de 76 de ani, el se va numi Francisc.
Vasile Crestin, lider al gruparii din
dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, si alte cinci
persoane urmarite penal in acest caz raman in arest, a decis instanta
suprema, care a respins recursurile acestora la masura preventiva
luata impotriva lor.
Fostii angajati ai Mechel Campia Turzii
solicita, intr-un manifest, implicarea premierului Victor Ponta si a
mai multor ministri si institutii ale statului in rezolvarea
situatiei de la combinat si propun intrarea acestuia in insolventa,
ca solutie de recuperare a salariilor compensatorii.
Samsung Electronics va prezenta joi
seara noul Galaxy S4, intr-o sala situata la numai cateva strazi
distanta de principalul magazin al Apple din New York, si va
transmite evenimentul in direct in Times Square.
Markete.ro – companie specializata pe
marketing in turism si domeniile conexe, a realizat, in ultima
saptamana, un sondaj in randul mai multor touroperatori si hotelieri,
privind tendintele de calatorie ale turistilor romani.
Romanian
International Bank S.A. pune la dispozitia
detinatorilor de carduri RIB serviciul ”Alerta
SMS”, incepand cu luna martie a acestui an.. Prin intermediul
acestuia, clientul este informat in timp real asupra tranzactiilor
efectuate cu cardul si asupra situatiei contului de card.
Mall-ul AFI Palace Cotroceni din
Bucuresti, cel mai mare si cel mai important activ detinut de AFI
Europe, a inregistrat in 2012 o crestere de 14% in lei si 9% in euro
comparativ cu 2011 a cifrei de afaceri anuale din vanzari a
chiriasilor, afacerile anuale cumulate fiind de 196 de milioane de
euro.
Raiffeisen Leasing a
realizat in 2012 un profit net de 2,4 milioane de euro, inregistrand
o crestere usoara fata de precedent, cand a obtinut un castig de 2,3
milioane de euro, conform standardelor internationale de raportare
financiara (IFRS).
Pietele de actiuni
americane au dat tonul optimismului global anul acesta, Dow Jones,
cel mai faimos indice, atingand in martie noi recorduri istorice.
In vederea
realizarii unor lucrari de intretinere a sistemului informatic de
carduri al BRD-Groupe Societe Generale, reteaua de ATM-uri si POS-uri
a bancii va fi oprita joi, 14 martie, intre orele 6:00 si 6:55.
Unele banci din piata
locala au inceput sa restrictioneze creditarea in moneda europeana
chiar si pentru imprumuturile imobiliare, cu ipoteca. Vezi cum difera
dobanzile si sumele accesate in functie de creditul dorit, in lei
sau in euro.
Constructia
tronsonului de metrou Drumul Taberei-Eroilor a fost negociata din
cauza „generozitatii” Guvernului Boc la 1,2 miliarde euro,
suma echivalenta cu cea necesara constructiei autostrazii
Comarnic-Brasov, a declarat premierul Victor Ponta.
Enel a inregistrat
un profit net de 865 milioane euro in 2012, cu 79% mai putin decat in
2011, cand acesta se cifra la 4,113 miliarde euro.
Cotidianul american The New York Times
a anuntat ca vrea sa isi imbunatateasca site-ul, iar modificarile
care urmeaza sa fie adusevor fi „majore”.
Producatorul de
aplicatii online Zitec estimeaza ca piata de profil va creste de cel
putin cinci ori in urmatorii ani.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian,
il propune ca administrator special al Oltchim pe Bogdan Stanescu,
consilier al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu.
Guvernul va aviza un memorandum privind
constatarea incetarii dreptului de administrare al Ministerului
Dezvoltarii asupra cazinoului din Constanta, documentul fiind
introdus pe lista actelor normative pregatite pentru sedinta de
miercuri.
Companiile britanice Velcourt Group si
Mintridge International intentioneaza sa investeasca, prin
intermediul unei companii mixte infiintate la Bucuresti, in mai multe
proiecte cu valori de 14-20 milioane de euro vizand teren agricol in
Romania.
Cauzele insolventei Oltchim (OLT) sunt
deciziile manageriale gresite, vanzarile in pierdere, tranzactiile
companiei cu firme controlate de conducerea combinatului si
remunerarea non-performantei, spun administratorii judiciari ai
companiei din Ramnicu-Valcea.
Consiliul Concurentei a autorizat
concentrarea economica realizata prin preluarea controlului de catre
Profi Rom Food asupra sase magazine detinute deAlimrom Trading.
West Gate, parcul de
cladiri de birouri clasa A din cartierul bucurestean Militari, este
in etapa finala pentru a deveni „parc verde”, odata cu obtinerea certificarilor pentru toate cele cinci
cladiri.
Casa de Insolventa
Transilvania (CITR) a fost confirmata de catre creditori ca
administrator judiciar in procedura de insolventa a companiei
Romstrade SRL, detinuta de Nelu Iordache (foto).
Compania de
consultanta imobiliara DTZ Echinox a intermediat, in ultimele trei
luni, tranzactii de inchiriere pe segmentul de birouri pentru o
suprafata cumulata de aproximativ 10.000 metri patrati. Inchirierile
au inregistrat o crestere de 10% fata de acelasi interval al anului
2012.
63% dintre
directorii executivi din companii declara ca sunt foarte multumiti de
serviciile pe care le primesc de la principalele banci cu care
lucreaza. Cu toate acestea, clientii corporativi pun sub semnul
intrebarii capacitatea bancilor de a le indeplini asteptarile in
cazul a 11 din 16 criterii-cheie de performanta.
Presedintele Google, Eric Schmidt, a
primit un bonus considerabil pentru anul trecut, in timp ce cofondatorii
grupului american, Larry Page si Sergey Brin, nu au fost inclusi, ca
de obicei, pe lista recompenselor financiare.
Valoarea creditelor intermediate de
brokerul Kiwi Finance a scazut in 2012 cu 28,6% fata de anul
precedent, la suma de 42,8 milioane euro.
Un studiu realizat
de Exact Cercetare si Consultanta in colaborare cu Link Resource si
analizat de MediHelp International arata nivelul de informare al
romanilor in legatura cu asigurarea de sanatate obligatorie.
Sistemul de operare al Google va fi
instalat pe mai multe tablete decat cel ce apartine Apple, pentru
prima oara anul acesta, deoarece consumatorii sunt atrasi de alternativele mai
ieftine la iPad, potrivit companiei de analiza a pietei IDC.
David Lidington (foto), ministrul britanic
pentru afaceri europene, a declarat, la Bucuresti, ca subiectul
romanilor care vin in Marea Britanie este unul important si ridica
ingrijorari de inteles, insa relatia bilaterala valoreaza prea mult
pentru a lasa aceasta tema sa devina una problematica.
Compania italiana DeLonghi a inceput
productia la fabrica din comuna Jucu, judetul Cluj.
Cumparatorii din UE vor avea acces mai
usor la medieri rapide, ieftine si impartiale in disputele cu
vanzatorii de bunuri si prestatorii de servicii, datorita unor noi
reguli aprobate de Parlamentul European, cu scopul de a fi evitate
procesele lungi si costisitoare.
Cei mai mari 10 datornici la bugetul general consolidat, dintre care sapte sunt companii de stat, aveau la sfarsitul anului 2012 restante de 14,5 mld. lei (circa 3,3 mld. euro), reprezentand taxe, impozite si contributii la bugetele de stat, pensii, somaj si sanatate, potrivit datelor Ministerului Finantelor.
Uniunea Europeana impune pastrarea confidentialitatii unor informatii legate de producatori, in afara cazului in care acestea ar putea avea efecte negative asupra sanatatii publice.
Comandamentul cibernetic al Pentagonului a anuntat crearea a nu mai putin de 13 echipe operative, pana in vara lui 2015, care vor apara natiunea de atacurile hackerilor din intreaga lume.
Polonia cumpara 70% din necesarul sau de gaze naturale de la rusi, iar restul il aduce din Germania, care le importa tot din Rusia. Dependenta astfel in totalitate de gazele rusesti, Polonia este hotarata sa-si asigure independenta energetica a tarii din surse proprii, cu gaze de sist, eliberandu-se astfel de tutela gigantului vecin, relateaza [url=http://www.ziare.com/economie/gaz/polonia-se-pregateste-sa-spuna-adio-gazelor-rusesti-1223860]Ziare.com[/url]
TVR a anuntat, marti, ca a participat la o selectie de oferte organizata de Loteria Romana pentru difuzarea extragerilor Loto, precizand ca a fost dezavantajata voit si ca a contestat rezultatul acesteia, care ar fi fost castigata, potrivit unor surse din audiovizual, de Kanal D.
Obiectivul guvernului de la Budapesta este sa creasca controlul investitorilor ungari asupra sectorului bancar local pana la cel putin 50%, a declarat marti premierul Viktor Orban, scrie Economica.net, citand Reuters. Planurile lui Viktor Orban risca sa creeze o prapastie intre cel mai indatorat stat est-european si restul statelor membre UE, in conditiile in care in decurs de o saptamana partidul Fidesz a modificat Constitutia, a preluat controlul asupra Bancii centrale prin numirea unui apropiat al lui Orban in postul de guvernator si a limitat independenta Curtii Constitutionale, relateaza [url=http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-14406597-guvernul-ungar-ameninta-preluarea-bancilor-straine.htm]Hotews[/url]