Seceta ne ia carnea de la gura
Lipsa ploilor a lasat fara furaje crescatorii de animale,
nevoiti sa creasca pretul carnii. La raft, consumatorii se uita mai mult in gol
Lipsa ploilor a lasat fara furaje crescatorii de animale,
nevoiti sa creasca pretul carnii. La raft, consumatorii se uita mai mult in gol
Actualele contracte de concesionare a unor perimetre pentru
explorarea zacamintelor de gaze de sist nu pot fi periculoase pentru mediu. Faza
de exploatare, de extractie, prin fracturare hidraulica pe scara larga ar putea
fi nociva pentru mediu.
Economia
mondiala aluneca intr-o „zona crepusculara”, fiind prinsa intre
expansiunea din unele regiuni si recesiunea care a revenit in alte zone,
potrivit Morgan Stanley, informeaza Bloomberg.
Banca
Nationala a Romaniei a lansat ieri editia din acest an a Raportului asupra
stabilitatii financiare, unde face o radiografie foarte precisa si completa
asupra sistemului bancar romanesc actual.
Premierul
Victor Ponta a comentat, ieri, privatizarea Oltchim, apreciind ca situatia
combinatului nu este una fericita, deoarece o oferta este „exotica”
(cel mai probabil s-a referit la Dan Diaconescu), iar cei de la Chimcomplex
sunt „prea mici” in comparatie cu Oltchim.
Romexpo a iesit din insolventa,
declansata in luna mai pentru datorii invocate de o firma, dupa ce Curtea de
Apel Bucuresti a admis recursul complexului si a respins ca neintemeiata
cererea de insolventa depusa de acea firma, anunta societatea de avocati
Man&Paraschiv, care a reprezentat Romexpo.
Olympus anunta
lansarea a doua noi modele din seria cu obiective interschimbabile PEN, 4 noi
obiective pentru sistemul Olympus Micro Four Thirds, brandul STYLUS si modelul
lider din zona de camere compacte, XZ-2, in cadrul evenimentului de la
Photokina.
Cu buzunarele tot mai goale, guvernele occidentale incep sa vada un posibil colac de salvare in Biserica. De fapt, in banii bisericii. Din Spania si Italia pana in Irlanda, politicienii vorbesc tot mai vehement despre taxarea veniturilor „sfinte”, protejate pana acum in fata crizei. In Romania, afacerile BOR infloresc sub blandul tratament oferit de guvernanti.
Datoria Statelor Unite detinuta de investitori straini a
crescut in iulie cu 0,7%, la 5.350 miliarde de dolari, iar China a ramas cel
mai mare creditor, pozitie amenintata insa puternic de Japonia.
Taxa de functionare platita lunar de administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creste, de la 1 ianuarie, cu peste 50%, decizia, adoptata recent, urmand sa sporeasca veniturile autoritatii de reglementare din domeniu cu 8 milioane de lei in 2013.
Eureko Asigurari, membra a Achmea Group, a inregistrat in primul semestru din acest an prime brute subscrise de 21,37 milioane lei, in scadere cu 0,56% fata de perioada similara din 2011, au anuntat marti oficialii companiei.
Furnizorii locali de textile pentru Cora Romania sunt mai multi
decat cei internationali, insa vanzarile hainelor produse in tara sunt
mult mai mici in cadrul retelei de hipermarketuri fata de cele de import, a
spus Claudia Mirica, responsabil pentru textile si accesorii in cadrul
companiei.
Lenovo a lansat pe piata din Romania noul IdeaCentre A720, un calculator
de birou prevazut cu un ecran de 27 inci, sensibil la atingere si pliabil pana
la orizontala.
Distribuitorul de produse electrocasnice Marelvi vizeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 40 milioane euro, in crestere cu aproximativ 10% comparativ cu anul precedent, au declarat oficialii companiei.
De la lansarea iPhone in 2007, posesorii din SUA ai smartphone-urilor Apple au platit aproape 6 miliarde de dolari pe reparatii, cel mai comun motiv pentru stricarea iPhone fiind scaparea din mana, urmat de caderea in toalete, bazine sau lacuri.
Costi Mocanu
a fost numit senior vice-president head of Voyo, iar Anca Budinschi ocupa pozitia
de general director Pro TV SA.
Regia Autonoma de Transport
Bucuresti da aproape 2 milioane de euro pentru cumpararea a 5 troleibuze si 5
automate pentru bilete ce vor fi amplasate in statii intermodale, unde se inregistreaza
fluxuri ridicate de calatori.
Banca Transilvania, in parteneriat cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM), a lansat „Creditul Iesirea din seceta”, prin care fermierii care au culturi in zonele afectate de seceta sunt sustinuti pentru a-si putea respecta obligatiile fata de furnizori, ceea ce ii ajuta sa inceapa in conditii optime noul an agricol.
Comisia
Europeana a aprobat, finantarea cu 180 de milioane de euro din fondurile
structurale a constructiei in Romania, pe platforma de la Magurele, langa
Bucuresti, a laserului si laboratoarelor proiectului „Extreme Light
Infrastructure – Nuclear Physics ELI-NP”.
Rusia a semnat un acord care prevede stergerea
a 90% din datoria de 11 miliarde de dolari pe care Coreea de Nord o are fata de
Rusia, a anuntat seful departamentului datoriei din ministerul rus de Finante,
Konstantin Vaskovski.
Procentul creditelor neperformante (NPL) aflate in
portofoliul bancilor spaniole a ajuns in iulie la cel mai ridicat nivel inregistrat
in ultimii 50 de ani, aproape unu din zece imprumuturi fiind considerat
riscant, arata datele comunicate marti de Banca Centrala a Spaniei.
Accesul la site-ul Youtube ar
putea fi blocat in totalitate in Rusia din cauza filmului antiislam
„Innocence of Muslims” (Inocenta musulmanilor), din care un fragment
a fost postat pe acest site.
Romania va decide in privinta aderarii la uniunea bancara dupa ce vor fi clarificate unele probleme expuse de alte tari, precum Polonia, si pornind de la ideea ca oficialii romani trebuie sa fie „la masa”, proiectul actual nepermitand Romaniei sa isi exprime opinia in uniune, spune premierul Victor Ponta.
Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank, a declarat marti ca banca a urcat la finele lunii iunie pe locul 3 in topul bancilor comerciale, avand o cota de piata de 7,48% din totalul activelor de pe piata bancara din Romania.
Angajati Tarom, membri ai Sindicatului National Tehnic Tarom, protesteaza marti si miercuri, in timpul Zilelor Portilor Deschise care au loc in cadrul companiei, purtand panglici tricolore, nemultumiti de politica impusa de FMI si BCE, dar si de intentia de privatizare.
Romanii sunt
dispusi sa cheltuiasca intre 1.500 si 8.000 de lei pentru amenajarea gradinii
lor, iar interesul pentru intrebuintarea practica a spatiului verde de care
dispun este in crestere, conform unor rapoarte ale retailerului DIY Praktiker Romania.
Telefonul iPhone 5, lansat pe piata americana pe 12 septembrie, poate fi precomandat si in Romania. Site-urile de profil prezinta deja ofertele pentru piata locala.
Administratia Prezidentiala va reactualiza
site-ul institutiei, www.presidency.ro, acesta urmand sa aiba o grafica moderna,
precum si o versiune in cel putin o limba de circulatie internationala, pretul
pe care-l va plati institutia fiind de aproximativ 8.700 de lei, fara TVA.
CEC Bank si MasterCard Europe au lansat in Romania serviciul de transfer de bani MoneySend, de la orice bancomat (ATM) al bancii catre persoane din tara sau strainatate. Vezi cum se realizeaza transferurile si cat costa.
Posta belgiana, Bpost, este interesata de
preluarea unei participatii de 20% la Posta Romana, cu conditia de a avea un
cuvant de spus in administrarea companiei, a declarat premierul Victor Ponta,
dupa o vizita la Bruxelles.
Premierul Victor Ponta
a precizat marti ca Executivul nu va schimba cota unica de 16%, subliniind ca in
perioada 2013 – 2016 vor trebui identificate noi surse de finantare pentru
bugetul de stat.
Campania de comunicare Siemens Race, realizata de Siemens Romania si agentia Pi2 PR a fost desemnata cea mai buna campanie de comunicare online pentru o companie din Europa. Premiul a fost oferit pe 14 septembrie la Berlin, in cadrul Digital Communication Awards.
Compania Beef Products Inc. a dat in judecata
postul ABC News, pe care l-a acuzat ca a difuzat o emisiune prezentata de
maestrul bucatar Jamie Oliver, in care acesta a criticat „mazga roz”,
denumirea sub care este cunoscuta carnea de vita procesata produsa de firma
americana.
Cristian Ionescu, country cluster manager pentru Coface Romania,
Bulgaria si Slovacia, paraseste compania dupa o activitate de 9 ani, conducerea
urmand a fi preluata de la data de 1 octombrie,
de catre Constantin Coman, in prezent director general adjunct pe divizia de
servicii.
Consiliul Concurentei a efectuat o inspectie inopinata la sediul Societatii Nationale Aeroportul International Timisoara “Traian Vuia”, in cadrul investigatiei privind un posibil abuz de pozitie dominanta al companiei, manifestat, in special, prin stabilirea unor conditii tarifare discriminatorii pentru furnizarea de servicii de handling la sol si pentru accesul la infrastructura aeroportuara.
Criza diplomatica dintre
China si Japonia, cea mai grava dintre cele doua tari din 2005 incoace, pune in
pericol schimburi comerciale de 340 miliarde de dolari, cifra tripla astazi,
comparativ cu 2002.
Directorul
general al Ikea, Mikael Ohlsson (foto), se va retrage in 2013 dupa mai mult de 30 de
ani in companie, iar functia de CEO va fi preluata de Peter Agnefjall, seful
diviziei suedeze a retailerului de mobila.
Compania italiana Battistero va investi 50 de milioane de euro intr-o fabrica de producere a cozonacului panettone, pe 28 de hectare, in Parcul Industrial Tetarom III din comuna clujeana Jucu. Potrivit autoritatilor judetene, investitia va crea peste 500 de locuri de munca.
Premierul Victor Ponta
a declarat ca nu l-ar „deranja” un potential investitor rus
pentru privatizarea combinatului Oltchim, atata timp ca acesta ar salva
locurile de munca.
Sindicalistii de la metrou
vor declansa conflictul de munca, ce poate merge pana la greva generala, daca
Metrorex va trece in subordinea Primariei Capitalei fara asigurarea fondurilor
necesare, a declarat, marti, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Radoi.