Economie

Sperante pentru privatizari la Bursa. Care ar putea fi primele companii

23 Nov, 18:19 • traian.badulescu
Apar in sfarsit sperante ca statul roman ar putea sa vanda actiuni ale altor companii pe care le detine, prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Sau cel putin asa sustin unele voci din piata. Care ar putea fi primele actiuni tranzactionate in ring?
Sperante pentru privatizari la Bursa. Care ar putea fi primele companii

Schimbarea directorului general al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), precum si invatamintele de pe urma esecului ofertei secundare a Petrom, ar putea accelera procesul de privatizare al unor companii de stat pe Bursa de Valori Bucuresti, considera Greg Konieczny, administratorul Fondului Proprietatea.

Victor Cazana, fostul sef al OPSPI, a fost demis la inceputul lunii noiembrie, locul acestuia fiind preluat de adjunctul sau, Florin Vladan. Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarilor in Industrie se ocupa de realizarea proceselor de privatizare a companiilor din portofoliul Ministerului Economiei.

Konieczny apreciaza ca Romgaz ar putea fi prima companie de stat din portofoliul vizat care va ajunge pe Bursa, urmata de Hidroelectrica si Nuclearelectrica.

Romgaz se afla in stadiul cel mai avansat de privatizare prin Bursa“, a mentionat administratorul FP. Acesta a adaugat ca Ministerul Economiei a publicat recent un “draft de ordonanta” prin care anunta ca vrea sa scoata pe Bursa cate 10% din Hidroelectrica si Nuclearelectrica.

Listarea procentului de 10% s-ar putea realiza prin majorarea de capital.

In ceea ce priveste planul de listare a Fondului Proprietatea pe o alta bursa, Konieczny spera ca acest lucru sa se intample in prima jumatate a anului viitor, pe Bursa din Varsovia.

Pentru realizarea acestei operatiuni, FP asteapta unda verde de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). In opinia lui Konieczny, CNVM intarzie cu acordarea acestei aprobari, printre altele, din cauza ca s-ar teme ca va scadea lichiditatea pe bursa locala. Administratorul a spus ca intelege aceste ingrijorari, dar ca nu sunt justificate.

Si asta pentru ca, prin listarea la Bursa din Varsovia, lichiditatea de pe piata locala ar putea creste prin atragerea de noi investitori, potrivit exemplelor anterioare de listari secundare pe alte burse.

In plus, companiile din portofoliul FP vor capata mai multa vizibilitate, lucru care va avea efect pozitiv si asupra listarii de noi companii de stat pe bursa.

Visul care inca refuza sa devina realitate

Pana acum, ideea de a privatiza alte companii de stat prin intermediul Bursei a ramas la stadiul de dorinta neimplinita.

Oferta publica secundara de vanzare a 9,84% din actiunile OMV Petrom, efectuata de Ministerul Economiei, [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-burse/e-oficial-cea-mai-mare-oferta-din-istoria-bursei-a-esuat-65658/]s-a incheiat fara succes[/url], in luna iulie.

„Subscriptiile inregistrate au fost sub nivelul de 80%, necesar pentru a inchide oferta”, a anuntat atunci ministerul.

Nici linia aeriana Tarom [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/privatizarea-sport-extrem-vanzarea-actiunilor-tarom-un-esec-anticipat-67183/]nu a fost creditata, pana in prezent, cu mari sanse[/url] de a gasi, cu ajutorul Bursei, un cumprator pentru pachetul de 20% din actiuni pe care intentioneaza sa il vanda.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Iran – milioane de persoane au participat la funeraliile lui Ali Khamenei la Mashhad
Iran – milioane de persoane au participat la funeraliile lui Ali Khamenei la Mashhad
Sechestru pe bunurile lui Raed Arafat în dosarul privind elicopterul SMURD
Sechestru pe bunurile lui Raed Arafat în dosarul privind elicopterul SMURD
ICCJ amână pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
ICCJ amână pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
PSD cere formarea rapidă a unui Guvern cu puteri depline
PSD cere formarea rapidă a unui Guvern cu puteri depline
Colliers: România intră în primul eșalon al destinațiilor industriale din Europa, aproape 9 din 10 județe sunt atractive pentru investiții în producție
Colliers: România intră în primul eșalon al destinațiilor industriale din Europa, aproape 9 din ...
Economia României a intrat pe minus în T1 2026, PIB-ul a scăzut cu 1,2% pe fondul reducerii consumului și al slăbirii industriei
Economia României a intrat pe minus în T1 2026, PIB-ul a scăzut cu 1,2% pe fondul reducerii consumului ...
Pistolul oferit cadou de Erdogan lui Nicușor Dan va fi gestionat de SPP, conform legilor în vigoare
Pistolul oferit cadou de Erdogan lui Nicușor Dan va fi gestionat de SPP, conform legilor în vigoare
La ce caracteristici să fii atent când alegi sandale pentru fetițe: sfaturi pentru părinți
La ce caracteristici să fii atent când alegi sandale pentru fetițe: sfaturi pentru părinți
România intră în programul GlobalEye al NATO, noua platformă de supraveghere aeriană care va redefini capacitățile de avertizare timpurie ale Alianței
România intră în programul GlobalEye al NATO, noua platformă de supraveghere aeriană care va redefini ...
Forțele SUA au finalizat o nouă serie de lovituri împotriva Iranului
Forțele SUA au finalizat o nouă serie de lovituri împotriva Iranului
Guvernul aprobă măsuri pentru creșterea capacității financiare a autorităților locale
Guvernul aprobă măsuri pentru creșterea capacității financiare a autorităților locale
Iranul anunță atacuri asupra bazelor americane din Kuweit și Bahrain
Iranul anunță atacuri asupra bazelor americane din Kuweit și Bahrain
Înalta Curte își susține în recurs procesul câștigat împotriva Guvernului pentru plata restanțelor salariale ale magistraților
Înalta Curte își susține în recurs procesul câștigat împotriva Guvernului pentru plata restanțelor ...
Donald Trump leagă o posibilă retragere a trupelor americane din Europa de un acord privind Groenlanda
Donald Trump leagă o posibilă retragere a trupelor americane din Europa de un acord privind Groenlanda
Bonnie Tyler, vocea din spatele hiturilor „Total Eclipse of the Heart” și „Holding Out for a Hero”, a murit la 75 de ani
Bonnie Tyler, vocea din spatele hiturilor „Total Eclipse of the Heart” și „Holding Out for a Hero”, ...