- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Conflictul de la Confort Park, sau ce sa (nu) faci cand cumperi un apartament nou

23 Jan, 13:07 • Redactia DailyBusiness
Conflictul dintre locatarii proiectului Confort Park din Bucuresti si dezvoltator, in care primii ameninta cu un proces pentru diverse nereguli in starea cladirii la predarea apartamentelor, are ca miza crearea unui precedent pe piata rezidentiala, spun locatarii.
Conflictul de la Confort Park, sau ce sa (nu) faci cand cumperi un apartament nou

Locatarii proiectului Confort Park din Bucuresti intentioneaza sa formeze o asociatie de proprietari pentru a putea solicita daune proprietarului cladirii, Robert Negoita, actionarul ProConfort, si astfel sa creeze un precedent in urma caruia astfel de situatii sa fie evitate din timp.

La receptionarea caselor, proprietarii s-au plans de lipsa de utilitati, a ghenei si a locului de parcare, cu toate ca data predarii acestora nu este prevazuta clar in contract, „amanunt” care le-a scapat la semnare, admit reclamantii.

Directorul de vanzari al unui dezvoltator strain care activeaza si pe piata romaneasca a precizat, pentru DailyBusiness, ca neincluderea datelor de finalizare a spatiilor exterioare in contract nu este o practica frecventa. Managerul, care nu a dorit sa isi decline identitatea, a specificat ca in cazul companiei pentru care lucreaza exista anexe contractuale care prevad si data pana la care vor fi plantati ultimii copaci.

„Si chiar este nevoie sa facem asta avand in vedere ca potentiali clienti vin cu o armata de avocati sa verifice contractele”, a adaugat acesta, precizand ca in situatia iscata in cazul ProConfort o parte din vina apartine cumparatorilor care nu au verificat la semnarea antecontractului aceste termene.

Un alt dezvoltator a explicat ca prevederea contractuala a datelor finalizarii acestor spatii (n.r. – scari, lifturi, spatii verzi) tine de politica fiecarui dezvoltator, existand si companii care predau apartamentele inainte de finalizarea totala a cladirii.

Putini cumparatori sunt atenti la alte detalii in afara pretului

Principalul criteriu pe care majoritatea cumparatorilor il are in vedere atunci cand isi cumpara o locuinta noua este pretul, acestia nefiind interesat de calitatea cladirii sau alte aspecte ale dezvoltarii, spun analistii imobiliari.

Acestia precizeaza ca situatia se va schimba in momentul in care cumparatorii vor fi nevoiti sa se mute in locuintele noi si se vor lovi de problemele pe care le au proiectele respective.

Pe forumul dedicat proiectului rezidential Confort Park, gazduit de Softpedia, clientii dezvoltatorului au realizat ce se intampla cu datele de predare abia la sfarsitul anului trecut: „Receptionam doar tot ce tine de apartament. Pe afara nu conteaza, e complet aiurea, dar asta am semnat cu totii. Deci: lift, casa scarii, ghena de gunoi, alei si altele (…) nu ai cum sa deschizi gura: nu scrie in antecontract si basta”.

„Este o chestiune de respect, avem niste probleme, insa nimeni nu discuta cu noi. Am semnat un contract de vanzare-cumparare pentru apartament, si intr-adevar apartamentul este finalizat in interior, dar lipsa finisajelor exterioare creeaza probleme, care afecteaza si spatiul interior, iar compania nu-si asuma responsabilitatea”, a declarat Florentin Scarlat, unul din locatarii proiectului, pentru DailyBusiness

„Am avut niste pagube materiale din cauza faptului ca finisajele exterioare nu sunt terminate, pe care inca nu le-am evaluat. Oricum nu ma intereseaza neaparat despagubirile, ci mai degraba crearea unui precedent, pentru ca modul in care suntem tratati nu este unul normal”, a specificat Scarlat.

Contactat de catre DailyBusiness, Sorin Ionescu, directorul de marketing al dezvoltatorului ProConfort, a spus ca „ceea ce se intampla este un ping-pong de declaratii a carui miza nu o inteleg”, fara a face alte comentarii.

Unii clienti au cumparat, altii inca nu

In ceea ce priveste primul bloc al proiectului, finalizat in proportie de 95%, intabularea a fost facuta de catre primarie, iar proprietarii pot semna contractul final de vanzare-cumparare.

Totusi, nu toti cumparatorii au semnat contractul final. „Am fost chemat pentru predarea apartamentului inainte de sarbatori, insa am refuzat sa semnez contractul de vanzare cumparare, in conditiile in care cladirea nu era finalizata”, a declarat Laurentiu Ovezea, unul dintre cumparatorii promitenti.

„Un apartament face parte dintr-un imobil, la data predarii trebuie sa ti se ofere si spatiile comune si locul de parcare pe care l-ai platit”, a precizat Ovezea.

„Pe 2 noiembrie, cand trebuia sa aiba loc predarea apartamentului, am fost chemat, insa nu am semnat contractul de vanzare cumparare, ci am amanat data de plata integrala a apartamentului printr-un act aditional care prevede predarea pe 7 februarie. Ramane de vazut daca va fi finalizata cladirea pana atunci”, a spus si Marius Cetateanu, un alt cumparator din carul proiectului.

„Daca semnam ajungeam in aceeasi situatie ca Florentin Scarlat”, a precizat Cetateanu.

Daniel Vijoi si Marius Buligescu, alti doi clienti ai dezvoltatorului Confort Park, au explicat ca la baza acestui conflict este o chestiune de principiu, acestia neasteptand daune materiale in primul rand, ci crearea unui precedent pe piata rezidentiala, in cazul unei atitudini similare din partea dezvoltatorilor.

Modificarile ulterioare, prilej de neintelegeri suplimentare

Locatarul Scarlat mai atrage atentia si asupra unei conventii de servitute a trecerii pentru un teren amplasat intre hotelul Rin Grand si proiectul rezidential Confort Park. Desi locatarii din ansamblul rezidential aveau drept de trecere pe acel teren, acesta a fost ingradit temporar de companie, pana la finalizarea lucrarii.

De asemenea, clientii considera ca ar fi trebuit intrebati inainte de modificarea proiectului.

Initial cladirile trebuiau sa aiba 9 etaje, insa dezvoltatorul a hotarat sa mai adauge inca 2 etaje. In ceea ce priveste aceasta doleanta, Sorin Ionescu, directorul de marketing al ProConfort, a precizat ca aceasta modificare nu afecteaza direct clientii.

„Cumparatorii nu au o cultura imobiliara, cei mai multi se intereseaza, cand semneaza un contract de locuinta, de suprafata acesteia, de felul cum va arata proiectul, nimic altceva”, a declarat, anterior, pentru DailyBusiness, Sorin Ionescu, directorul de marketing al ProConfort. El a admis insa ca locatarilor nu li s-a precizat de catre companie in mod clar faptul ca finalizarea locuintei nu presupune si finalizarea simultana a tuturor facilitatilor aferente cladirii.

Locatarii si cumparatorii-promitenti contactati de DailyBusiness considera ca atitudinea companiei este „socanta”, intre acestia si dezvoltator neavand loc un dialog.

Finalizarea primei cladiri din cele patru ale proiectului va avea loc pana la finalul lunii ianuarie, in contract acoperindu-se o intarziere de 10-12 zile, conform lui Ionescu. Finalizarea intregului proiect este prevazuta pentru martie-aprilie anul acesta.

„Nu puteam amenaja parcarea supraterana, avand in vedere ca celelalte blocuri sunt inca in constructie, insa am oferit parcarea supraetajata acoperita a Hotelului Rin Grand (n.r.-ansamblul rezidential este amplasat in spatele hotelului). De asemenea, chiar daca ghena nu e operabila, au fost amplasate tomberoane in fata cladirii”, a declarat recent Ionescu.

„Nu putem pune in functiune liftul si ghena pentru ca acestea trebuie predate din punct de vedere juridic asociatiei de proprietari. Pro Confort nu se ocupa de managerierea cladirilor, iar clientii cunosc lucrul acesta”, a mai spus el.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Se desființează Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale! Unde se întâmplă și care sunt consecințele
Se desființează Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale! Unde se întâmplă și care sunt ...
Bradul perfect pentru Crăciun 2025. Cât costă un brad natural versus unul artificial și unde găsim cele mai bune oferte
Bradul perfect pentru Crăciun 2025. Cât costă un brad natural versus unul artificial și unde găsim ...
București, Cluj și Craiova devin cele mai instagramabile destinații ale iernii
București, Cluj și Craiova devin cele mai instagramabile destinații ale iernii
Taxa pentru câini crește drastic la Viena. Proprietarii vor plăti până la 160 de euro din 2026
Taxa pentru câini crește drastic la Viena. Proprietarii vor plăti până la 160 de euro din 2026
Cât costă un loc de veci în România în 2025. Prețuri uriașe, taxe ascunse și proceduri obligatorii
Cât costă un loc de veci în România în 2025. Prețuri uriașe, taxe ascunse și proceduri obligatorii
Cât costă o vacanță la Târgul de Crăciun din Viena. Prețuri reale pentru transport, cazare și mâncare în 2025
Cât costă o vacanță la Târgul de Crăciun din Viena. Prețuri reale pentru transport, cazare și ...
UE renunță la interzicerea totală a mașinilor pe benzină și diesel după 2035. Doar combustibilii regenerabili vor fi acceptați
UE renunță la interzicerea totală a mașinilor pe benzină și diesel după 2035. Doar combustibilii ...
Impozit majorat cu 500% pentru clădirile neîngrijite din Sector 4.  Cine va fi vizat
Impozit majorat cu 500% pentru clădirile neîngrijite din Sector 4.  Cine va fi vizat
Biletele de tren se scumpesc de mâine. Intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2025–2026
Biletele de tren se scumpesc de mâine. Intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2025–2026
RCA obligatoriu pentru biciclete și trotinete electrice. Amenzi de până la 2.000 de lei de la 13 decembrie
RCA obligatoriu pentru biciclete și trotinete electrice. Amenzi de până la 2.000 de lei de la 13 decembrie
Alarmă în Mureș. Patru gospodării afectate de incendii în Mureș, pagube materiale, nicio victimă
Alarmă în Mureș. Patru gospodării afectate de incendii în Mureș, pagube materiale, nicio victimă
Emisarul SUA se întâlnește cu Zelenski și lideri europeni pentru un posibil acord de pace
Emisarul SUA se întâlnește cu Zelenski și lideri europeni pentru un posibil acord de pace
ANM avertizează cod galben de ceață în 10 județe. Vizibilitate extrem de redusă și trafic îngreunat
ANM avertizează cod galben de ceață în 10 județe. Vizibilitate extrem de redusă și trafic îngreunat
Criză sanitară la Spitalul de Copii din Iași. Apă contaminată, internări suspendate și măsuri de urgență, anunță Rogobete
Criză sanitară la Spitalul de Copii din Iași. Apă contaminată, internări suspendate și măsuri ...
Franța pregătește interzicerea TikTok, Instagram și Facebook pentru minori. Modelul australian se extinde în Europa
Franța pregătește interzicerea TikTok, Instagram și Facebook pentru minori. Modelul australian se ...
Kaufland dublează valoarea tichetelor SGR în decembrie pentru a încuraja reciclarea
Kaufland dublează valoarea tichetelor SGR în decembrie pentru a încuraja reciclarea
Justiția rusă îi condamnă în lipsă pe procurorul-șef și alți judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI)
Justiția rusă îi condamnă în lipsă pe procurorul-șef și alți judecători ai Curții Penale Internaționale ...
Cancelarul german Friedrich Merz îl va primi luni, la Berlin, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski
Cancelarul german Friedrich Merz îl va primi luni, la Berlin, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski