Real Estate

Inchirirerile de locuinte domina piata rezidentiala, trendul va continua in 2009

11 Dec, 12:32 • Redactia DailyBusiness
Incetinirea ritmului de vanzari si scaderea preturilor la vanzare reorienteaza atat cererea, cat si oferta de locuinte catre inchirieri, astfel ca in ultimile luni acest tip de tranzactie a dominat piata, nivelul mediu al chiriilor crescand cu peste 10%, potrivit companiei imobiliare Neoland.
Inchirirerile de locuinte domina piata rezidentiala, trendul va continua in 2009

„Anul viitor, este de asteptat ca tranzactiile de inchiriere sa isi mentina ritmul, dar chiriile nu vor mai creste atat de mult”, a declarat Costin Lazar, presedintele Neoland, citat de NewsIn.

„Noi am decis sa ne extindem pe segmentul inchirierilor in urma cu cateva luni, pentru a putea valorifica si oportunitatile de pe acest segment. Din septembrie si pana acum, sunt cazuri in care chiriile au crescut cu pana la 20%, dar ne asteptam ca in 2009 acestea sa se stabilizeze”, a adaugat Lazar.

Potrivir reprezentantilor Neoland, in prezent, chiriile in zonele de cartier au ajuns la peste 400 euro pe luna pentru garsoniere, peste 500 euro pentru apartamente de doua camere si la peste 600 euro pentru apartamente de 3 camere, iar in zonele de centru si in amplasamentele mai selecte, chiriile au ajuns la circa 800 euro pentru doua camere, respectiv la 1.000 euro pentru 3 camere.

„Anul viitor, stocul de locuinte pentru inchiriere va creste cu apartamentele nou construite care, fie nu au fost vandute, fie au fost cumparate de mici investitori cu scopul de a fi apoi re-vandute sau inchiriate”, a aratat Costin Lazar.

„Acest stoc va acoperi partial diferenta dintre cerere si oferta, astfel ca si cresterea chiriei se va tempera. In plus, pentru ca oferta de pe piata va creste si calitativ, chiriile pentru spatiile de pe segmentul vechi, nerenovate, nemobilate sau amplasate in zone neconectate la reteaua de transport in comun vor inregistra importante scaderi”, a precizat reprezentantul Neoland.

Chiriile vor fi in scadere si pe alte segmente, cum este cel al birourilor spre exemplu, avand in vedere ca pe fondul crizei financiare, companiile cauta sa isi reduca cheltuielile, iar proprietarii prefera sa isi reduca pretentiile, decat sa ramana cu spatiile neocupate.

„Pe segmentul birourilor avem oferte de inchiriere cu pana la 15% mai mici decat in urma cu cateva luni, iar acest lucru se intampla inclusiv in cazul proiectelor din zonele centrale. In ciuda gradului inca ridicat de neocupare, randamentele pe acest segment vor inregistra o scadere in 2009”, a mai spus Costin Lazar.

Neoland Real Estate si-a inceput activitatea in prima parte a anului 2006, concentrandu-se pe segmentul de terenuri din apropierea Bucurestiului. Incepand din acest an, compania s-a extins pe segmentele rezidential, birouri si spatii comerciale.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Brânza frământată de Teaca, recunoscută oficial de Comisia Europeană. Produsul românesc a primit protecție europeană
Brânza frământată de Teaca, recunoscută oficial de Comisia Europeană. Produsul românesc a primit ...
Blocaj pe Canalul Sulina: 13 nave așteaptă să iasă, iar transportul cerealelor devine tot mai scump
Blocaj pe Canalul Sulina: 13 nave așteaptă să iasă, iar transportul cerealelor devine tot mai scump
STB intră în era restructurării radicale. Tarifele, gratuitățile, contractele și cei 10.000 de angajați, totul luat la verificat
STB intră în era restructurării radicale. Tarifele, gratuitățile, contractele și cei 10.000 de ...
Bateriile uzate nu se aruncă la gunoi. SNRB explică de ce fiecare baterie reciclată contează
Bateriile uzate nu se aruncă la gunoi. SNRB explică de ce fiecare baterie reciclată contează
Dacia nu pleacă din România, dar viitorul uzinei de la Mioveni este în joc. Miza: următorul Duster
Dacia nu pleacă din România, dar viitorul uzinei de la Mioveni este în joc. Miza: următorul Duster
Scandalul drumului din Pădurea Băneasa. Ministrul Mediului acuză Romsilva de încălcarea legii
Scandalul drumului din Pădurea Băneasa. Ministrul Mediului acuză Romsilva de încălcarea legii
România aruncă anual peste 3,45 milioane de tone de alimente. În același timp, milioane de oameni sunt vulnerabili
România aruncă anual peste 3,45 milioane de tone de alimente. În același timp, milioane de oameni ...
Deficitul comercial al României a ajuns la 19,3 miliarde de euro în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României a ajuns la 19,3 miliarde de euro în primele șapte luni din 2026
Vreme de foc în mai multe regiuni. ANM anunță temperaturi de până la 35 de grade
Vreme de foc în mai multe regiuni. ANM anunță temperaturi de până la 35 de grade
Haos pe aeroporturile din Marea Britanie: 177 de zboruri au fost anulate, cele mai multe la Heathrow
Haos pe aeroporturile din Marea Britanie: 177 de zboruri au fost anulate, cele mai multe la Heathrow
Cât costă asigurarea de sănătate în 2026 pentru persoanele fără venituri. Suma pe care trebuie să o plătești
Cât costă asigurarea de sănătate în 2026 pentru persoanele fără venituri. Suma pe care trebuie ...
Cum s-a maturizat piața de casino online în România și ce standarde contează astăzi
Cum s-a maturizat piața de casino online în România și ce standarde contează astăzi
Ce gătim de Sfânta Maria. 7 rețete simple și ieftine pentru masa de sărbătoare
Ce gătim de Sfânta Maria. 7 rețete simple și ieftine pentru masa de sărbătoare