- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Ce faci atunci cand ti se refuza dreptul de a te imbarca pe un anumit zbor

23 Dec, 17:31 • Redactia DailyBusiness
Plecați de Crăciun într-o vacanță binemeritată și v-ați luat bilete de avion către destinația aleasă? Deși totul ar trebui să meargă ca pe roate, sunt unele situații care vă pot strica vacanța chiar înainte să înceapă. Și ne referim aici la refuzul la îmbarcare, despre care vă explică totul specialiștii Centrului European al Consumatorilor din România (ECC Romania).
Ce faci atunci cand ti se refuza dreptul de a te imbarca pe un anumit zbor

 

Refuzul la îmbarcare cuprinde situațiile în care compania refuză transportul pasagerilor pe un anumit zbor, deși aceștia s-au prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite (dețin o rezervare pentru zborul respectiv și se prezintă personal pentru înregistrare la ora și condițiile stabilite sau dacă nu este indicată o oră, nu mai târziu de 45 de minute înaintea orei de plecare). Refuzul la îmbarcare pentru motive temeinice, cum ar fi starea de sănătate, cerințele de siguranță sau securitate, documente de călătorie necorespunzătoare, reprezintă o excepție de la regulă și nu dă naștere la drepturile menționate.
 
Dreptul la asistență

În cazul refuzului la îmbarcare, pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare, cazare hotelieră, dacă este necesară o ședere de una sau mai multe nopți ori dacă este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager, transportul dintre aeroport și locul cazării și două apeluri telefonice, mesaje prin telex, telefon sau fax.
 
Dreptul la compensație
 
În cazul refuzului la îmbarcare, pasagerii primesc o compensație în valoare de:
* 250 EUR pentru toate zborurile de 1500 km sau mai puțin;
* 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1500 km și pentru toate zborurile cuprinse între 1500 și 3500 km;
 * 600 EUR pentru toate celelalte zboruri.

„Compensația se plătește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar. Dacă pasagerul își exprimă acordul în scris, compensația se poate oferi în bonuri de călătorie și/sau alte servicii. Atenție, însă: nu este prevăzut un termen maxim până la care trebuie plătită compensația”.

Irina Chirițoiu, director ECC Romania
 

Dreptul la rambursare sau redirecționare

Pasagerilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a alege între:

* rambursarea, în termen de șapte zile a întregului cost al biletului, la prețul de achiziție pentru partea sau părțile de călătorie neefectuate și pentru partea sau părțile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie inițial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare inițial, cât mai repede posibil
* redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, cât mai repede posibil
* redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenței unor locuri disponibile.

Pasagerii au dreptul la compensație chiar dacă beneficiază de rambursare sau redirecționare. Operatorul de transport aerian poate reduce cu 50% compensația atunci când pasagerilor li se oferă redirecționarea spre destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire a zborului rezervat initial:
* cu două ore, pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puțin
*cu trei ore, pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 km și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 și 3.500 km
* cu patru ore, pentru toate celelalte zboruri.