- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Actualitate

810.000 de lei pentru concerte aniversare în Europa, dar niciun ban încă pentru angajații din asistența socială fără salarii de trei luni

30 Oct, 16:07 • Bugiu ⁠Ana Maria
Guvernul a aprobat finanțarea a cinci concerte internaționale dedicate relațiilor diplomatice ale României cu Franța și Germania, în timp ce sindicaliștii din asistența socială avertizează că mii de angajați nu și-au mai primit salariile din august. Executivul promite că restanțele vor fi plătite „în regim de urgență”, tot din Fondul de rezervă.
810.000 de lei pentru concerte aniversare în Europa, dar niciun ban încă pentru angajații din asistența socială fără salarii de trei luni

Guvernul României a aprobat, în ședința din 30 octombrie 2025, suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de 810.000 de lei, alocați din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru organizarea a cinci concerte aniversare în Franța, Germania și România. Evenimentele, programate pentru luna noiembrie, marchează 145 de ani de relații diplomatice dintre România, Franța și Germania și sunt prezentate de autorități drept o investiție în diplomația culturală și promovarea imaginii țării în spațiul european, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar mai putea interesa și: Reformă doar pe hârtie. Cu ce salarii uriașe rămân, după tăieri, șefii ANRE, ANCOM și ASF

810.000 de lei pentru concerte aniversare în Europa, dar niciun ban încă pentru angajații din asistența socială fără salarii de trei luni

Primul concert va avea loc pe 20 noiembrie la Auditorium de Radio France, în Paris, fiind organizat de Artexim, în parteneriat cu Radio France. Pe scenă vor urca Orchestra Națională a Franței și Orchestra Română de Tineret, dirijate de maestrul Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului „George Enescu”. Solistă va fi violonista Maria Marica, laureată a Concursului Internațional „George Enescu”, care va interpreta celebra „Baladă” de Enescu.

Cel de-al doilea proiect cultural este turneul „Way to Kölner Philharmonie”, desfășurat în Germania și România, între 7 și 11 noiembrie. Evenimentele vor avea loc la Cluj-Napoca (în noua sală „Heritage” a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”), apoi la Kölner Philharmonie, Rhein-Mosel-Halle din Koblenz și Heinrich-Lades-Halle din Erlangen. Concertele vor fi susținute de Romanian Symphony Orchestra, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, alături de soliști internaționali precum Ioana Cristina Goicea (vioară), Benedict Klockner (violoncel), Sergio Pires (clarinet) și Luminița Marin (violă).

Ministerul Culturii subliniază că aceste evenimente vor „pune în lumină locul muzicii românești în spațiul cultural european” și vor consolida cooperarea artistică dintre România, Franța și Germania. Proiectele vor fi realizate în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și misiunile diplomatice române din Paris și Berlin.

„Muzica devine o formă de dialog și apropiere, un element al diplomației culturale. Investiția în creația artistică este o investiție în identitatea și valoarea României pe plan internațional”, a transmis Ministerul Culturii într-un comunicat oficial.

În timp ce fonduri consistente au fost alocate pentru concertele aniversare, angajații din Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) reclamă faptul că nu și-au mai primit salariile de trei luni. Sindicaliștii au acuzat Guvernul că nu a alocat încă banii necesari pentru plata restanțelor, deși s-a anunțat că tot din Fondul de rezervă vor fi plătite aceste sume.

„Noi suntem fără salarii în acest moment și vrem să știm când vom primi banii. Nu avem nici contribuțiile la asigurările medicale plătite, iar ultimele salarii au fost virate pe 11 august. Pe 10 noiembrie se împlinesc 90 de zile de întârziere”, a declarat Nicolae Meianu, liderul Sindicatului „Drepturile Copilului” Vâlcea, citat de Agerpres.

Nemulțumirile angajaților au fost aduse în discuție la Consiliul Tripartit, convocat miercuri, 29 octombrie, de premierul Ilie Bolojan, în contextul negocierilor privind creșterea salariului minim. Potrivit liderului sindical Grigore Mare, Guvernul a oferit asigurări că 320 de milioane de lei vor fi alocați „în regim de urgență” din același Fond de rezervă pentru plata salariilor restante, fără a preciza însă o dată exactă pentru virarea banilor.

Te-ar mai putea interesa și: Vești bune pentru milioane de angajați! Cresc salariile în Germania. Guvernul Merz anunță cea mai mare majorare din ultimii 10 ani

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Război în Orientul Mijlociu: NATO își ajustează misiunea din Irak și retrage temporar efectivele
Război în Orientul Mijlociu: NATO își ajustează misiunea din Irak și retrage temporar efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi