Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că România are nevoie urgentă de creșterea capacităților de producție în bandă, în condițiile în care, în ultimii zece ani, țara a pierdut aproximativ 7.000 de megawați din producția internă de energie. Declarațiile au fost făcute în contextul unei vizite oficiale la Washington, D.C., unde ministrul a avut întâlniri la nivel înalt cu oficiali ai administrației americane, potrivit mediafax.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Bogdan Ivan: Prețul gazelor pentru populație nu va crește după 31 martie. „Plafonăm de la producător, pe tot lanțul”
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu secretarul american pentru energie, Chris Wright, și cu secretarul pentru interne, Doug Burgum, discuțiile vizând consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energetic, în special pe zona de energie nucleară și gaze naturale.
Potrivit ministrului român, România este percepută la Washington drept un actor strategic în regiune, iar dialogul a fost unul „de la egal la egal”, concentrat pe dezvoltarea unor capacități energetice stabile, proiecte majore și termene clare de implementare. Ivan a subliniat că România nu își mai poate permite să amâne investițiile în producția de energie controlabilă, capabilă să asigure stabilitate sistemului național.
„România are nevoie urgentă de mai multă energie în bandă. În ultimul deceniu am pierdut circa 7.000 MW din producție, iar consecințele se văd în competitivitatea economiei și în presiunea pe prețuri”, a transmis ministrul. El a explicat că, pentru a susține o industrie puternică și pentru a reduce costurile la consumatori, este nevoie de surse stabile de producție, precum energia nucleară și gazele naturale, care pot funcționa independent de condițiile meteorologice.
Bogdan Ivan a invocat și episoadele recente de vreme extremă, arătând că în momentele de vârf de consum sistemul energetic rezistă doar datorită capacităților care nu depind de factori imprevizibili. În acest context, el a pledat pentru consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite în domeniul nuclear și al gazelor.
Ministrul a anunțat că România și SUA au convenit să întărească cooperarea bilaterală și să poziționeze România în centrul arhitecturii energetice regionale, ca furnizor de stabilitate. În plan european, România face parte din inițiativa „Friends of Nuclear”, care promovează energia nucleară ca soluție pentru tranziția energetică, și susține extinderea cooperării și în zona gazelor, printr-un format denumit „Friends of Gas”.