Ilie Bolojan a declarat în alocuțiunea susținută la ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților la dezbaterea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 că „cea mai gravă greșeală pe care o putem face este să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul”.
Potrivit lui Ilie Bolojan, datoria publică a urcat la aproximativ 60% din PIB după ani de confort politic, iar plata dobânzilor a ajuns echivalentul costului unei autostrăzi anual. Situația limită în care s-a aflat țara anul trecut a impus schimbarea modelului de finanțare.
Măsurile adoptate de Guvern – controlul deficitului, redistribuirea și salvarea fondurilor europene, reducerea dobânzilor la care se împrumută statul – au consolidat încrederea investitorilor în România.
Bolojan a precizat că reformele implementate, precum reducerea cheltuielilor publice, eliminarea unor privilegii și combaterea evaziunii fiscale, fac parte dintr-un plan mai amplu de schimbare a modelului economic.
„Schimbarea de la consum toxic pe datorie la investiții care generează prosperitate este exact ceea ce facem și prin acest proiect de buget”, a spus premierul.
Deficitul bugetar va trebui redus anual până în 2031, a mai avertizat Bolojan, subliniind că disciplina financiară rămâne esențială pentru menținerea stabilității economice.
Citește și: Coaliția ajunge la compromis pe buget. Pachetul social, finanțat fără creșterea deficitului