- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cei care primesc pensii de serviciu sau militare pot rămâne în activitate, dar cu pensie diminuată cu 85%

22 Jan, 14:00 • Daniela Oancea
Guvernul României a analizat joi, în primă lectură, un proiect de lege care prevede că persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare pot rămâne în activitate, la cerere, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85% pe perioada desfășurării activității, a anunțat Executivul.
Cei care primesc pensii de serviciu sau militare pot rămâne în activitate, dar cu pensie diminuată cu 85%

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat că măsura se aplică exclusiv pensiilor de serviciu și pensiilor militare, nu și celor contributive.

„Pentru persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare — nu pensii contributive — proiectul stabilește posibilitatea menținerii în activitate, doar la cerere, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85% pe perioada desfășurării activității”, a declarat Dogioiu într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Dogioiu:Proiectul corelează noile prevederi cu Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii și cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit acesteia, proiectul corelează noile prevederi cu Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii și cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Menținerea în activitate se va face cu acordul anual al angajatorului, inclusiv în cazul reîncadrării, în condițiile legii.

În cazul foștilor judecători și procurori care se reîncadrează fără concurs în funcția de judecător sau procuror, rămân aplicabile dispozițiile legale existente, care prevăd deja reducerea cu 85% a pensiei de serviciu pe durata reîncadrării, a mai spus Dogioiu.

Dogioiu: Proiectul de lege nu se aplică aleșilor locali și persoanelor al căror mandat este stabilit expres prin Constituție

Proiectul de lege nu se aplică aleșilor locali și persoanelor al căror mandat este stabilit expres prin Constituție, pe durata exercitării acestuia. De asemenea, sunt exceptate cadrele didactice din instituțiile publice care asigură formarea inițială și continuă a magistraților, precum și cadrele didactice din învățământul militar și juridic superior.

Actul normativ mai prevede încetarea detașărilor funcționarilor publici și ale personalului contractual în termen de zece zile de la intrarea în vigoare a legii și introduce posibilitatea realizării transferurilor în interesul serviciului într-un termen de maximum 30 de zile.

În cazul reorganizării instituțiilor publice, proiectul introduce posibilitatea organizării unui examen de selecție atunci când mai mulți funcționari publici se află în situații similare, ca mecanism de selecție transparent și meritocratic.

Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa funcționarului public pentru activitatea în organizații internaționale va fi limitată la maximum cinci ani, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Citește și: Bolojan în BPN al PNL: Guvernul își va asuma răspunderea pe reforma administrației și măsurile de relansare economică la 29 ianuarie

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Putin discută cu liderul Iranului după convorbirea cu Trump și cere dezescaladarea rapidă a conflictului
Putin discută cu liderul Iranului după convorbirea cu Trump și cere dezescaladarea rapidă a conflictului
Putin îi transmite lui Trump că Rusia nu ajută Iranul în războiul din Orientul Mijlociu: „Îi putem crede pe cuvânt”
Putin îi transmite lui Trump că Rusia nu ajută Iranul în războiul din Orientul Mijlociu: „Îi ...
În doar două zile, SUA au cheltuit peste 5 miliarde de dolari pe muniție în războiul cu Iranul
În doar două zile, SUA au cheltuit peste 5 miliarde de dolari pe muniție în războiul cu Iranul
România își consolidează viitorul energetic. Aproape triplează capacitatea nucleară în următorii 10 ani
România își consolidează viitorul energetic. Aproape triplează capacitatea nucleară în următorii ...
Creșterea petrolului cu 10% ar putea anula estimările de inflație din România, avertizează BNR
Creșterea petrolului cu 10% ar putea anula estimările de inflație din România, avertizează BNR
Comisia Europeană lansează TraceMap, platformă AI pentru detectarea alimentelor contaminate și a fraudelor
Comisia Europeană lansează TraceMap, platformă AI pentru detectarea alimentelor contaminate și a ...
Finlanda, în alertă. SUPO avertizează că Rusia va intensifica spionajul după războiul din Ucraina
Finlanda, în alertă. SUPO avertizează că Rusia va intensifica spionajul după războiul din Ucraina
Bolojan: Vom depune la CCR argumentele de susținere măsurilor contestate de Avocatul Poporului
Bolojan: Vom depune la CCR argumentele de susținere măsurilor contestate de Avocatul Poporului
CSM: Aviz favorabil pentru Codrin-Horaţiu Miron ca viitor procuror-şef al DIICOT
CSM: Aviz favorabil pentru Codrin-Horaţiu Miron ca viitor procuror-şef al DIICOT
Radu Miruță propune revitalizarea fabricilor de apărare slab tehnologizate printr-o politică europeană
Radu Miruță propune revitalizarea fabricilor de apărare slab tehnologizate printr-o politică europeană
SUA au solicitat României permisiunea de a folosi Baza 57 „Mihail Kogălniceanu” pentru eventuale operațiuni în Orientul Mijlociu
SUA au solicitat României permisiunea de a folosi Baza 57 „Mihail Kogălniceanu” pentru eventuale ...
Autostrada Sibiu–Pitești avansează rapid. Tronsonul Țigveni–Curtea de Argeș ar putea fi deschis cu 6 luni mai devreme
Autostrada Sibiu–Pitești avansează rapid. Tronsonul Țigveni–Curtea de Argeș ar putea fi deschis ...
Volodimir Zelenski vine joi în România. Președintele Ucrainei se întâlnește cu Nicușor Dan la Cotroceni
Volodimir Zelenski vine joi în România. Președintele Ucrainei se întâlnește cu Nicușor Dan la ...
România mizează pe cooperarea Europa–SUA pentru securitate, spune consilierul prezidențial Vlad Ionescu
România mizează pe cooperarea Europa–SUA pentru securitate, spune consilierul prezidențial Vlad ...
Donald Trump și Vladimir Putin au discutat telefonic despre războiul din Iran și despre perspectivele unui acord de pace în Ucraina
Donald Trump și Vladimir Putin au discutat telefonic despre războiul din Iran și despre perspectivele ...
Avertisment global: Blocarea Strâmtorii Ormuz ar putea declanșa o criză majoră a petrolului
Avertisment global: Blocarea Strâmtorii Ormuz ar putea declanșa o criză majoră a petrolului
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul bugetului de stat pentru 2026
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul bugetului de stat pentru 2026
Au început interviurile pentru șefia marilor parchete: CSM evaluează propunerile ministrului Justiției
Au început interviurile pentru șefia marilor parchete: CSM evaluează propunerile ministrului Justiției