Donald Trump, întrebat de reporterii de la bordul Air Force One, în timp ce zbura spre Palm Beach, Florida, despre testele nucleare subterane, a răspuns: „Veți afla foarte curând, dar vom face niște teste.”
„Alte țări fac asta. Dacă ele o fac, o vom face și noi, bine?” – a spus Trump.
Președintele Donald Trump a ordonat Departamentului Apărării să înceapă „imediat” testarea armelor nucleare, o măsură pe care SUA nu a mai luat-o din 1992, a relatat agenția Reuters.
Anunțând decizia din Coreea de Sud, Trump a menționat programele nucleare în creștere la nivel global și a subliniat că SUA dețin cel mai mare arsenal nuclear, plasând Rusia pe locul doi și China mult mai departe, pe locul trei.
„Din cauza programelor de testare ale altor țări, am instruit Departamentul Apărării să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe baze egale. Acest proces va începe imediat”, a declarat președintele într-o postare pe Truth Social.
Ordinul lui Trump ar putea direcționa miliarde de dolari către companiile specializate în construcția siturilor de testare nucleară, operarea acestora și suportul inginereasc asociat, potrivit Reuters.
Conform companiei de software de apărare Govini, aceste afaceri includ Honeywell International, BWX Technologies și Mele Associates.
Honeywell operează un sit-cheie de testare, ajută la monitorizarea stocului nuclear al SUA și efectuează teste. BWX Technologies lucrează cu materiale nucleare, iar Mele Associates supraveghează părți ale stocului și asigură securitatea materialelor nucleare.
Alți beneficiari potențiali includ Chugach Alaska, Jacobs Solutions și General Atomic Technologies Corp.
„Reluarea testelor armelor nucleare va avea efecte multiple, inclusiv prin generarea unui val de finanțare guvernamentală pentru companiile implicate în construcția siturilor de testare și suportul inginereasc”, a declarat CEO-ul Govini, Tara Murphy Dougherty.
Citește și: Trump reaprinde cursa nucleară. SUA anunță reluarea testelor, Rusia reacționează cu ironie și avertismente
Anunțul lui Trump lasă multe întrebări fără răspuns – nu a fost clar dacă Trump se referea la teste nucleare explozive, care ar fi efectuate de Administrația Națională pentru Securitate Nucleară, sau la testele de zbor de rachete cu capacitate nucleară.
„Avem nevoie de un sistem de descurajare nuclear credibil.”, a declarat Hegseth reporterilor, în marja unui summit regional de apărare din Asia de Sud-Est, desfășurat în Malaezia.
„Înțelegerea situației și reluarea testelor reprezintă o modalitate foarte responsabilă de a face acest lucru”, a adăugat el.
Iranul, adversar al SUA, a numit directiva „regresivă și iresponsabilă”, adăugând că reprezintă o amenințare pentru securitatea internațională.
„Un ticălos înarmat nuclear reia testele armelor atomice. Același ticălos a demonizat programul nuclear pașnic al Iranului”, a postat ministrul de externe iranian Abbas Araghchi pe rețelele sociale.
Grupul japonez al supraviețuitorilor bombardamentului atomic, Nihon Hidankyo, a trimis o scrisoare de protest ambasadei SUA din Japonia.
Directiva „contrazice direct eforturile țărilor din întreaga lume care luptă pentru o lume pașnică fără arme nucleare și este complet inacceptabilă”, se arată în scrisoarea obținută de AFP.
După întâlnirea lui Trump cu liderul chinez Xi Jinping, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Guo Jiakun, a cerut Statelor Unite să „respecte cu seriozitate” interdicția globală asupra testelor nucleare.
China și Statele Unite respectă de facto un moratoriu privind testarea focoaselor nucleare, deși Rusia și SUA desfășoară frecvent exerciții militare, implicând sisteme cu capacitate nucleară.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat printr-un purtător de cuvânt că „testele nucleare nu pot fi permise sub nicio formă”.
Statele Unite sunt semnatare din 1996 ale Tratatului privind Interzicerea Completă a Testelor Nucleare, care interzice toate exploziile atomice, fie ele în scopuri militare sau civile.
Vicepreședintele JD Vance a declarat că arsenalul nuclear al SUA trebuie testat pentru a se asigura că „funcționează corespunzător”, fără a detalia ce tip de teste a ordonat Trump.
Declarația președintelui „vorbește de la sine”, a spus Vance reporterilor de la Casa Albă, joi.
„Este o parte importantă a securității naționale americane să ne asigurăm că acest arsenal nuclear funcționează efectiv, iar aceasta face parte dintr-un regim de testare”, a adăugat el.
Anunțul a venit la câteva zile după ce Rusia a declarat că a testat rachete de croazieră și drone maritime cu capacitate nucleară și propulsie nucleară.
Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) a indicat în cel mai recent raport anual că Rusia deține 5.459 focoase nucleare, comparativ cu 5.177 pentru Statele Unite și 600 pentru China.
Exercițiile recente cu arme „nu pot fi interpretate în niciun fel drept un test nuclear”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. „Sperăm că informațiile au fost transmise corect președintelui Trump.”
Peskov a sugerat apoi că Rusia ar putea efectua propriile teste cu focoase nucleare, dacă Trump ar face acest lucru primul.
Confuzia a fost amplificată de faptul că Trump le-a repetat reporterilor o declarație anterioară, conform căreia dorește negocieri cu Rusia și China pentru reducerea arsenalelor nucleare.
„Denuclearizarea ar fi un lucru extraordinar”, a spus el.
SUA au efectuat 1.054 teste nucleare între 16 iulie 1945, când a avut loc primul test în New Mexico, și 1992.
Cele două atacuri nucleare asupra Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial fac din SUA singura țară care a folosit arme nucleare în luptă.
Ultimul test nuclear american a avut loc în septembrie 1992, o detonare subterană de 20 de kilotone la Nevada Nuclear Security Site.
Atunci, președintele George H.W. Bush a impus un moratoriu asupra testelor suplimentare în octombrie 1992, moratoriu menținut de administrațiile următoare.
Testele nucleare au fost înlocuite de experimente non-nucleare și subcritice, folosind simulări avansate pe computer.