Știri interne

Grindeanu consideră că președintele n-a încălcat Constituția

15 Jun, 17:12 • Daniela Oancea
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat luni că președintele Nicușor Dan nu a încălcat Constituția prin desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, invocând precedentul din 2008, când Emil Boc a fost nominalizat fără organizarea unor noi consultări politice după retragerea lui Teodor Stolojan.
Grindeanu consideră că președintele n-a încălcat Constituția

Grindeanu a fost întrebat la Parlament dacă Adrian Veștea este o opțiune potrivită pentru funcția de premier, iar liderul social-democrat a evitat un răspuns categoric, precizând că o evaluare va fi făcută după discuțiile cu premierul desemnat.

„Să vedem, urmare a discuțiilor”, a afirmat Grindeanu.

Grindenau a subliniat că partidul nu a luat încă o decizie privind participarea la viitoarea formulă guvernamentală.

„N-am luat decizia încă, așa cum știți”, a spus acesta.

Referitor la criticile potrivit cărora șeful statului ar fi trebuit să convoace noi consultări înaintea desemnării lui Adrian Veștea, Grindeanu a susținut că procedura urmată este constituțională.

„Îmi aduc aminte că după alegerile din 2008 s-a făcut un Guvern PSD-PDL și desemnat prim-ministru în primă instanță a fost Teodor Stolojan, care, după câteva zile, a renunțat și a venit Emil Boc, fără niciun fel de consultări. E constituțional”, a declarat liderul PSD.

Sorin Grindeanu a precizat că nu a avut informații prealabile privind noua nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan.

Totodată, liderul social-democrat a anunțat că urmează să aibă o întâlnire cu Adrian Veștea în următoarele zile pentru a discuta programul de guvernare și componența viitorului Executiv.

„Mâine sau poimâine, când ne va contacta domnul Veștea, o să avem o întâlnire, o să discutăm despre program, despre echipă, după care o să vin în fața partidului”, a declarat Grindeanu.

Declarațiile vin în contextul consultărilor politice privind formarea unei majorități parlamentare care să susțină noul guvern și al negocierilor dintre partidele reprezentate în Parlament.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski