Știri interne

Grindeanu: Întrebarea privind retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan a fost votată în unanimitate în PSD

20 Apr, 12:05 • Daniela Oancea
Întrebarea care ar putea duce la retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan a fost votată în unanimitate de Biroul Permanent Național al PSD și va fi supusă unui referendum intern al partidului, a declarat luni președintele social-democraților, Sorin Grindeanu.
Grindeanu: Întrebarea privind retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan a fost votată în unanimitate în PSD

„Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni – cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile, plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali: considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?” – este întrebarea la care vor răspunde membrii partidului, în consultarea internă de luni.

„Știți contextul și economic, și social, e o întrebare pe care am adoptat-o în Biroul Permanent Național fără niciun vot împotrivă. Mai multe amănunte – diseară”, a spus Grindeanu, la sediul central al PSD, după ședința BPN.

Grindeanu a evitat un răspuns clar privind posibilele demisii ale miniștrilor PSD și depunerea unei moțiuni de cenzură

Întrebat despre eventuale demisii ale miniștrilor PSD și o posibilă moțiune de cenzură, liderul social-democrat a evitat un răspuns tranșant, precizând că deciziile vor fi comunicate etapizat: „Înțeleg dorința dumneavoastră de a afla lucruri în plus, dar haideți să le parcurgem pe fiecare dintre ele la momentul potrivit… După-masă, la ora 17:00, veți vedea mai multe (…) Procedura de vot o să o explice diseară colegii mei, va fi vot online 100%.”

Consultarea internă, denumită „Momentul Adevărului”, este programată la Palatul Parlamentului, de la ora 17:00, și va reuni aproximativ 5.000 de membri din organizațiile județene și Consiliul Politic Național.

Citește și: Miniștrii PSD ar putea fi retrași din Guvern

Potrivit unor surse politice, conducerea PSD ia în calcul depunerea unei moțiuni de cenzură în Parlament în cursul săptămânii viitoare, informează Euronews România.

Inițiativa ar urma să fie formalizată doar după încheierea consultării interne din partid, la care sunt chemați aproximativ 5.000 de membri pentru a decide dacă PSD își retrage sprijinul politic acordat șefului Guvernului.

Rezultatul acestui vot este considerat decisiv pentru poziționarea ulterioară a social-democraților în cadrul coaliției de guvernare, în condițiile în care consultarea internă este privită drept un pas premergător unei eventuale acțiuni parlamentare.

Sursele citate susțin că, în funcție de mandatul primit din partea membrilor, PSD ar putea declanșa rapid procedurile pentru depunerea moțiunii de cenzură.

Evoluțiile au loc pe fondul unor tensiuni vizibile în interiorul coaliției, alimentate de divergențe privind măsurile economice și direcția reformelor guvernamentale. În ultimele săptămâni, lideri social-democrați au criticat public deciziile Executivului, în timp ce premierul Ilie Bolojan a transmis că își menține mandatul și că va continua implementarea reformelor asumate.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski