- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Guvernul Bolojan pregătește o ordonanță trenuleț pentru mai multă disciplină bugetară în 2026

15 Dec, 10:02 • Daniela Oancea
Guvernul Bolojan pregătește la final de an o „ordonanță trenuleț” care ar putea îngheța salariul minim, ar bloca veniturile din companiile de stat cu pierderi și ar elimina sporurile în anumite domenii.
Guvernul Bolojan pregătește o ordonanță trenuleț pentru mai multă disciplină bugetară în 2026

Pe lângă înghețarea salariului minim și blocarea veniturilor din companiile de stat cu pierderi, actul normativ ar putea suspenda și pensiile aleșilor locali, și să anuleze anumite taxe pentru companii, cu mențiunea că unele măsuri de austeritate vor avea excepții, potrivit informațiilor difuzate de Euronews.

Cu planul de reducere a cheltuielilor în zona administrației publice încă blocat în Coaliție, Palatul Victoria va încerca să vină cu alte măsuri de disciplină bugetară în 2026, printr-o ordonanță trenuleț.

Citește și: Guvernul pregătește o nouă „Ordonanță trenuleț”, care să limiteze cheltuielile publice

Potrivit unor surse guvernamentale, deja se lucrează la mai multe variante ale unei ordonanțe trenuleț. Guvernul pregătește o ordonanță trenuleț cu mai multe scenarii: prorogarea sau chiar eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, alături de alte măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, potrivit surselor guvernamentale.

Potrivit jurnalistului Euronews Marius Vulpe, Guvernul ar putea îngheța salariul minim pe economie în 2026, precum și salariile din companiile de stat, cu discuții în curs privind eventuale excepții pentru firmele listate la bursă sau cele cu pierderi, dar care au planuri de redresare.

Impozitul minim pe cifra de afaceri și taxa pe stâlp ar putea fi eliminate în cadrul noilor măsuri fiscale pregătite de Guvern

În zona fiscal-bugetară, Ministerul Finanțelor analizează majorarea taxelor pe veniturile din drepturi de autor, dar și eliminarea unor impozite, precum impozitul minim pe cifra de afaceri și taxa pe stâlp, măsuri adoptate anterior, care nu au produs efectele economice anticipate.

Analistul Dan Schwarz estimează că impozitul minim pe cifra de afaceri și taxa pe stâlp, care afectează semnificativ companiile fără a aduce beneficii economice imediate, ar putea fi eliminate în cadrul noilor măsuri fiscale pregătite de Guvern.

„Vreau să cred totuși, în zona bună a lucrurilor, că cel puțin două dintre aceste impozite vor dispărea. E vorba despre impozitul minim pe cifra de afaceri și despre taxa de stâlp care ambele prelevă valori importante din patrimoniile companiilor, fără ca acestea să aibă vreun beneficiu economic imediat sau de perspectivă.”

Analistul fiscal Gabriel Biriș atrage atenția că în companiile de stat cu pierderi creșterea cheltuielilor sau acordarea de sporuri și bonusuri este riscantă, în timp ce în firmele profitabile majorarea trebuie gestionată atent pentru a evita distorsiuni pe piață.

„Toate salariile bugetarilor sunt calculate în funcție de salariul minim. Astăzi, salariile bugetarilor sunt calculate în funcție de 3.700 lei. Odată ce se ridică această prorogare, trebuie actualizată. Iarăși înseamnă faliment. În companiile de stat care au pierdere, nu știu ce sens are orice discuție cu privire la creșterea cheltuielilor, cu atât mai mult să mai vorbești de sporuri și de bonusuri în companiile astea. Companiile care sunt profitabile, deși acolo trebuie o limită, adică ar trebui să se uite un pic și în piață și să nu apară distorsiuni.”

Excepțiile de la prevederile „ordonanței trenuleț” ar putea compromite planurile Guvernului de a realiza economii bugetare semnificative

Excepțiile de la prevederile ordonanței trenuleț ar putea compromite planurile Guvernului de a realiza economii bugetare semnificative, așa cum s-a întâmplat și în cazul unei ordonanțe similare adoptate de fostul Guvern Ciolacu, care nu a atins efectele financiare anticipate.

Jurnalistul Euronews Marius Vulpe a amintit că ordonanța similară a Guvernului Ciolacu, care a înghețat pensiile și salariile, a eliminat tichetele de masă și voucherele de vacanță și a suspendat angajările, a adus economii mult sub cele estimate: mai puțin de un miliard de lei, față de cei peste șapte miliarde planificați, din cauza numeroaselor excepții.

„Ordonanța trenuleț” ar putea fi adoptată imediat după Crăciun, însă măsurile din componența sa trebuie mai întâi discutate și negociate în coaliție. PSD a pus deja condiții pentru a fi de acord, printre care eliminarea taxei pe solarii, depozite și silozuri agricole.

Citește și: Guvernul începe implementarea Strategiei de reformă a companiilor de stat. Printre ele, CFR, Metrorex și Tarom

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
China relaxează regulile de viză pentru britanici. Călătorii și afaceri mai ușoare între Beijing și Londra
China relaxează regulile de viză pentru britanici. Călătorii și afaceri mai ușoare între Beijing ...
Impozite la jumătate pentru locuitorii din Apuseni și Delta Dunării. Statul vine în sprijinul zonelor izolate
Impozite la jumătate pentru locuitorii din Apuseni și Delta Dunării. Statul vine în sprijinul zonelor ...
CGMB a respins candidatura Bucureștiului la găzduirea Forumului Orașelor 2027
CGMB a respins candidatura Bucureștiului la găzduirea Forumului Orașelor 2027
Germania propune o Europa cu două viteze. Un grup de șase economii pentru decizii rapide și influență globală
Germania propune o Europa cu două viteze. Un grup de șase economii pentru decizii rapide și influență ...
CSM, conflict intern pe accesul la dosare: procurorii acuză judecătorii că le-au blocat accesul la ECRIS
CSM, conflict intern pe accesul la dosare: procurorii acuză judecătorii că le-au blocat accesul la ...
Ministerul Justiției analizează reducerea vârstei de răspundere penală a minorilor
Ministerul Justiției analizează reducerea vârstei de răspundere penală a minorilor
România, veriga slabă a Balcanilor. Podurile lipsă care blochează miliarde și securitatea UE
România, veriga slabă a Balcanilor. Podurile lipsă care blochează miliarde și securitatea UE
CGMB a respins majorarea tarifului STB. Ciucu avertizează că societatea se află într-o situație financiară critică
CGMB a respins majorarea tarifului STB. Ciucu avertizează că societatea se află într-o situație ...
ElectroPutere Mall Craiova se extinde la 62.000 mp, după o investiție de 22 mil. euro, și intră în top trei centre comerciale din afara Bucureștiului
ElectroPutere Mall Craiova se extinde la 62.000 mp, după o investiție de 22 mil. euro, și intră în ...
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania românească din industria de apărare
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania ...
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost la nivelul din 2024, cu revenire puternică spre final de an
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost ...
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ordine mondială
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ...
StableDesk și noua normalitate a muncii moderne
StableDesk și noua normalitate a muncii moderne
Avocata Adriana Georgescu și falsul general SIE, reținuți. Cei doi au fost prinși în flagrant, în timp ce primeau 60.000 de euro
Avocata Adriana Georgescu și falsul general SIE, reținuți. Cei doi au fost prinși în flagrant, în ...
Remus Ștefureac, director INSCOP Research: Nu vorbim doar de nemulțumiri conjuncturale ale românilor, ci de o neîncredere cronicizată în instituțiile reprezentative
Remus Ștefureac, director INSCOP Research: Nu vorbim doar de nemulțumiri conjuncturale ale românilor, ...