Finante-Banci

ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%

03 Aug, 10:30 • Daniela Oancea
ING Bank România a încheiat primul semestru din 2026 cu o creștere a veniturilor și a activității de creditare, însă profitul brut al băncii a fost afectat de încetinirea economiei și majorarea taxării sectorului bancar.
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%

ING Bank România a raportat venituri totale de 2,1 miliarde lei în primele șase luni ale anului, în creștere cu 1,6% față de perioada similară din 2025. Volumul creditelor a avansat cu 14,9%, până la 52 miliarde lei, iar depozitele au crescut cu 5,4%, la 72,5 miliarde lei.

Profitul brut al ING Bank România s-a ridicat la 667,4 milioane lei, în scădere cu 29,2% față de primul semestru al anului trecut.

„Prima jumătate a anului a marcat un început solid pentru ING Bank România, susținut de o dinamică comercială bună și o performanță financiară rezilientă”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România.

În primele șase luni, banca a atras 120.000 de clienți noi, dintre care 50.000 cu vârsta sub 24 de ani. ING a ajuns la 2 milioane de clienți activi persoane fizice și juridice, dintr-o bază totală de 2,2 milioane de clienți.

Potrivit băncii, peste 90% dintre clienți utilizează activ produsele și serviciile ING, iar 95% dintre clienții persoane fizice folosesc în mod curent serviciile digitale ale băncii.

Finanțări de peste 810 milioane euro pentru proiecte de tranziție energetică

În prima jumătate a anului, ING Bank România a mobilizat finanțări de peste 810 milioane euro pentru proiecte destinate reducerii emisiilor de carbon, în special în zona eficienței energetice și a investițiilor de decarbonizare.

Printre proiectele finanțate se numără refinanțarea companiei Delgaz Grid, investițiile urmând să contribuie la reducerea pierderilor din rețea, creșterea stabilității sistemului energetic și integrarea unei ponderi mai mari de energie regenerabilă.

Banca a participat și la emisiunea de obligațiuni suverane a României în valoare de 4 miliarde dolari, cea mai mare tranzacție de acest tip realizată de statul român. Emisiunea a fost structurată pe trei maturități, de 5, 10 și 30 de ani.

Interesul clienților pentru locuințe eficiente energetic a crescut în primul semestru

Potrivit ING, 50,5% dintre creditele ipotecare acordate în această perioadă au finanțat proprietăți cu certificat de performanță energetică clasa A, față de 40,8% la finalul anului 2025.

Banca a lansat și produsul ING Personal Eco, destinat finanțării investițiilor pentru reducerea consumului de energie din locuințe sau pentru soluții de mobilitate cu emisii reduse.

Segmentul companiilor a continuat să adopte serviciile digitale ale ING

În primul semestru, 92% dintre companiile nou înrolate au ales deschiderea online a conturilor.

Ponderea închiderilor de cont realizate digital a crescut la 82%, de la 74%, iar utilizarea funcției de adăugare a utilizatorilor prin ING Business a urcat la 56%, de la 47%.

ING a lansat în aceeași perioadă Business Bonus Deposit, o soluție pentru companiile care doresc să își gestioneze lichiditățile prin procese digitale.

Aproape 1.000 de afaceri fondate de femei înscrise în programul She’s Next

Aproape 1.000 de afaceri fondate de femei s-au înscris în ediția a doua a programului She’s Next, derulat de ING Bank România și Visa, în parteneriat cu Impact Hub Bucharest.

În etapa finală au fost selectate zece antreprenoare, iar câștigătoarele desemnate în luna mai au primit finanțări de 30.000 euro, 20.000 euro și 10.000 euro.

ING Bank România face parte din grupul olandez ING și activează pe piața locală din 1994. Banca are peste 2 milioane de clienți și operează pe segmentele retail, IMM și companii medii, precum și servicii pentru clienți corporate.

Citește și: ING Bank România a depășit pragul de 2 milioane de clienți activi

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski