Știri interne

Legea privind integritatea a fost redepusă în Parlament, după respingerea în Senat. Abrudean acuză PSD că pune în pericol fonduri din PNRR

31 Jul, 16:08 • Cornel Ghimeșan
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat vineri că proiectul de lege privind modificarea legislației în domeniul integrității a fost redepus în Parlament, la o zi după ce a fost respins de Senat, afirmând că noua inițiativă respectă Constituția și răspunde cerințelor privind transparența.
Legea privind integritatea a fost redepusă în Parlament, după respingerea în Senat. Abrudean acuză PSD că pune în pericol fonduri din PNRR

„Așa cum am anunțat ieri după respingerea legii integrității, astăzi am depus din nou proiectul de lege. Este un proiect pro-transparență și care respectă Constituția”, a scris Abrudean pe Facebook.

Liberalul a cerut PSD și aliaților săi să nu introducă amendamente pe care le consideră neconstituționale și a susținut că legea este necesară atât pentru îndeplinirea unui jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și pentru consolidarea mecanismelor de transparență privind declararea averilor.

„România riscă să piardă aproape 800 de milioane de euro dacă PSD continuă să saboteze legea integrității”, a afirmat Abrudean.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost respins joi de Senat, cameră decizională în acest caz.

Potrivit rezultatelor votului, proiectul a fost susținut de senatorii PSD, UDMR, un senator AUR, șapte senatori ai grupului PACE – Întâi România și trei senatori neafiliați. Douăzeci și cinci de senatori AUR s-au abținut, iar senatorii PNL și USR, precum și liderul grupului AUR, Petrișor Peiu, nu și-au exprimat votul, deși au fost prezenți în sală.

După vot, PSD a acuzat PNL, USR și AUR că au blocat adoptarea legii și au pus în pericol fonduri din PNRR în valoare de aproximativ 770 de milioane de euro.

La rândul său, USR a susținut că PSD a introdus în proiect amendamente „cu dedicație”, despre care afirmă că îl vizau direct pe președintele partidului, Dominic Fritz.

Disputa privind legea integrității are loc în contextul în care România trebuie să îndeplinească jaloanele asumate prin PNRR pentru a putea accesa fondurile europene aferente următoarelor cereri de plată.

Citește și: Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski