Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că autoritățile române organizează un nou zbor de repatriere pentru cetățenii români aflați în Orientul Mijlociu, în contextul situației tensionate din regiune. Zborul este programat pentru joi seară și face parte din mecanismul european de protecție civilă RESCUE, folosit pentru evacuarea persoanelor aflate în situații de risc, potrivit mediafax.ro.
Te-ar mai putea interesa și: MAE: 14.000 de români sunt în atenția serviciilor consulare din Orientul Mijlociu
Potrivit șefei diplomației române, zborul va fi dedicat în special românilor considerați vulnerabili și care se află în zone precum Abu Dhabi, Dubai și Oman. Pentru această operațiune de evacuare au fost alocate 130 de locuri. În prezent, echipele consulare ale României din aceste zone contactează persoanele care s-au înscris pe platformele oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe pentru a solicita ajutor și pentru a-și declara situația de vulnerabilitate.
Ministra a explicat că prioritate vor avea cazurile considerate sensibile, în special copiii și minorii, mai ales cei de vârste mici, precum și persoanele cu probleme medicale. Există încă un număr limitat de cazuri medicale care nu au putut fi incluse în zborurile de evacuare organizate anterior, iar autoritățile încearcă acum să le ofere posibilitatea de a se întoarce în România.
Oana Țoiu a mai precizat că Ministerul Afacerilor Externe continuă să primească numeroase solicitări de asistență consulară din partea românilor aflați în zonă. Multe dintre aceste cereri vin din Dubai, care reprezintă un important punct de tranzit pentru cetățenii români care se întorc din diferite țări din Asia și încearcă să găsească o modalitate sigură de a reveni acasă.