Ministerul Afacerilor Interne a anunțat sâmbătă că a început procedurile de redimensionare a schemelor de personal din instituțiile prefectului, în baza prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026. Măsura urmărește stabilirea unui număr maxim de posturi pentru fiecare prefectură, în funcție de dimensiunea județului, volumul de activitate și complexitatea atribuțiilor administrative, potrivit digi24.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Maia Sandu: Nu voi candida pentru un nou mandat și rămân dedicată Moldovei
Potrivit unui comunicat al Ministerul Afacerilor Interne, procesul a fost declanșat prin emiterea ordinului ministrului nr. II/496 din 6 martie 2026, document care stabilește modul în care vor fi reorganizate schemele de personal ale instituțiilor prefectului din întreaga țară. Actul normativ pune în aplicare prevederile ordonanței adoptate de Guvern, care obligă ministerul coordonator să stabilească, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, numărul maxim de posturi pentru fiecare prefectură.
La stabilirea noilor structuri de personal au fost luate în considerare mai multe criterii considerate obiective. Printre acestea se numără numărul actelor administrative emise sau adoptate de autoritățile locale, care trebuie verificate de prefect din punct de vedere al legalității, numărul unităților administrativ-teritoriale din fiecare județ, precum și numărul proceselor aflate pe rolul instanțelor în care instituția prefectului este parte. De asemenea, au fost analizate populația fiecărui județ, nivelul de dezvoltare economică, specificul problemelor regionale și volumul de activități legate de aplicarea legilor proprietății.
În urma acestor calcule, au fost stabilite noile limite maxime de personal pentru fiecare prefectură. Cele mai puține posturi, respectiv 33, vor reveni prefecturilor din județele Covasna, Giurgiu și Ilfov. Prefecturile din Bistrița-Năsăud, Călărași, Mehedinți, Sălaj și Tulcea vor avea maximum 34 de posturi. Alte județe, precum Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, vor avea 35 de posturi.
Prefecturile din Alba, Arad, Brașov, Gorj și Maramureș vor dispune de 36 de posturi, iar cele din Argeș, Bacău, Dolj, Galați, Olt, Prahova și Suceava vor avea 37 de posturi. Județele mai mari și cu activitate administrativă intensă, precum Cluj, Constanța, Iași și Timiș, vor beneficia de 39 de posturi, în timp ce Prefectura Municipiului București va avea cea mai mare schemă de personal, cu 45 de posturi.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a vorbit și despre bugetul ministerului pentru acest an, precizând că instituția va avea aproximativ 34,7 miliarde de lei, în creștere față de 33 de miliarde de lei în anul precedent. El a subliniat că stabilirea acestui buget nu a fost un proces simplu și că resursele alocate trebuie gestionate cu responsabilitate.