- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Nicușor Dan l-a numit pe Vlad Voiculescu consilier la Cotroceni. Ce alte numiri a mai făcut președintele

13 Nov, 14:05 • Daniela Oancea
Vlad Voiculescu a fost numit, joi, consilier onorific al președintelui pentru reziliență, inovație și solidaritate europeană, informează administrația prezidențială.
Nicușor Dan l-a numit pe Vlad Voiculescu consilier la Cotroceni. Ce alte numiri a mai făcut președintele

Nicușor Dan a semnat decrete pentru numirea în funcție a mai multor consilieri: Valentin-Sorin Costreie – consilier prezidențial la Departamentul Educație și Cercetare și Vlad Ionescu – consilier de stat la Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni.

Acestora li se alătură Mădălina-Gabriela Fătu, în calitate de consilier de stat la Secretariatul General al Administrației Prezidențiale, și Șerban Iftime, în calitate de consilier onorific la Departamentul Politici Economice și Sociale.

Vlad Ionescu își preia funcția pe 1 decembrie iar ceilalți, pe 17 noiembrie.

Citește și: Surse Nicușor Dan pregătește un val de numiri-surpriză în echipa prezidențială: Ludovic Orban ar fi pe listă

Cine este Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu a studiat și a lucrat aproape zece ani la Viena. A absolvit University of Economics and Business Administration din Viena și a acumulat experiență în domeniul Finanțe-Bănci la companii de profil din Austria și Belgia. Tot de acolo a finanțat proiecte mari de infrastructură în Europa Centrală și de Est.

De asemenea, are o activitate bogată în domeniul social non-profit și în domeniul sănătății. În 2014 a fondat MagiCAMP, prima tabără rezidențială de vară pentru copiii cu cancer din România. Tot în 2014 a fondat „Rețeaua Citostaticelor”, care avea ca scop punerea la dispoziția pacienților cu cancer a medicamentelor esențiale.

În 2016 a făcut parte din Guvernul tehnocrat ca ministru al Sănătății și unul dintre cei care au arătat adevărul și au plantat semințele reformelor.

Vlad Voiculescu a revenit la ministerul Sănătății în decembrie 2020. În mandatul său, încheiat în aprilie 2021, a transparentizat datele privind pandemia de COVID-19, demarat proiecte pentru centre de arși, a asigurat resurse pentru testarea în școli și farmacii. În plus, vaccinul antigripal a fost făcut disponibil pentru toți românii, iar plafonul la normal de hrană din spitale a fost eliminat.

Vlad Voiculescu este urmărit penal pentru două fapte de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave și complicitate la această infracțiune, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid, reamintesc editorii Antena 3.

Cine este Sorin Costreie

Sorin Costreie, profesor la Universitatea din București – Facultatea de Filosofie, figurează în prezent pe post de consilier onorific pentru învățământ superior în cabinetul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David.

El a fost în echipa actualului ministru de la începutul primului mandat și a rămas și după formarea noului guvern, în care Daniel David a susținut pe deplin măsurile de austeritate ce au lovit educația, măsuri adoptate de guvernul Bolojan fără explicații și argumente bazate pe date.

Potrivit propriului CV, a fost consilier pe teme de educație al premierilor în perioada februarie 2020-iunie 2023. În acest interval, guvernul a fost condus de liberalii Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și, pentru câteva zile, Cătălin Predoiu. El a părăsit poziția în momentul în care guvernul a fost preluat de Marcel Ciolacu.

El a fost consilier al premierului Ciucă și apărea alături de reprezentanții coaliției PSD-PNL inclusiv în perioada în care acesta tergiversa un răspuns al guvernului privind salariile, în momentul în care profesorii au declanșat, în 2023, cea mai mare grevă a cadrelor didactice din ultimul deceniu și jumătate.

El ocupat în trecut mai multe poziții de conducere în mediul universitar, în prezent fiind președinte al rețelei universitare europene UNICA (din 2023). În 2019 a fost numit și responsabil pentru coordonarea instituțională în alianța universitară europeană CIVIS, la nivelul Universității din București.

Citește și: Discuţii fără rezultat la Palatul Cotroceni despre reforma pensiilor magistraţilor

 

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, implicat într-un accident rutier în centrul Capitalei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, implicat într-un accident rutier în centrul Capitalei
Tarifele bonelor au explodat în Capitală. Până la 6.500 de lei pe lună pentru program full-time
Tarifele bonelor au explodat în Capitală. Până la 6.500 de lei pe lună pentru program full-time
MAE: 14.000 de români sunt în atenția serviciilor consulare din Orientul Mijlociu
MAE: 14.000 de români sunt în atenția serviciilor consulare din Orientul Mijlociu
MAI reorganizează prefecturile. Numărul de posturi va fi stabilit în funcție de mărimea județului și volumul de muncă
MAI reorganizează prefecturile. Numărul de posturi va fi stabilit în funcție de mărimea județului ...
Trump, reacție dură după întrebarea despre sprijinul Rusiei pentru Iran: „Ce întrebare stupidă”
Trump, reacție dură după întrebarea despre sprijinul Rusiei pentru Iran: „Ce întrebare stupidă”
Șoferii riscă suspendarea permisului pentru neplata amenzilor de circulație
Șoferii riscă suspendarea permisului pentru neplata amenzilor de circulație
Bulgaria accelerează economia după adoptarea euro. Creștere estimată la aproximativ 3 procente în 2026
Bulgaria accelerează economia după adoptarea euro. Creștere estimată la aproximativ 3 procente în ...
Sfântu Gheorghe reduce impozitele la minimum după protestele din oraș
Sfântu Gheorghe reduce impozitele la minimum după protestele din oraș
Moody’s confirmă stabilitatea financiară a României. Alexandru Nazare: Deficitul bugetar este pe o traiectorie descendentă
Moody’s confirmă stabilitatea financiară a României. Alexandru Nazare: Deficitul bugetar este pe ...
Iranul a lovit un radar cheie al sistemului american THAAD în Orientul Mijlociu. Breșă posibilă în scutul antirachetă al SUA
Iranul a lovit un radar cheie al sistemului american THAAD în Orientul Mijlociu. Breșă posibilă în ...
Mucegai, carne stricată și gândaci în bucătării. Controalele ANPC au închis 40 de firme și au adus amenzi de aproape 6 milioane de lei
Mucegai, carne stricată și gândaci în bucătării. Controalele ANPC au închis 40 de firme și au ...
Ceaiurile și rolul lor în hidratarea zilnică
Ceaiurile și rolul lor în hidratarea zilnică
Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” amenințările lui Zelenski la adresa lui Viktor Orban
Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” amenințările lui Zelenski la adresa lui Viktor ...
Nuclearelectrica oprește controlat Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă pentru lucrări de remediere
Nuclearelectrica oprește controlat Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă pentru lucrări de remediere
Comisarul european pentru apărare cere creșterea rapidă a producției de rachete în Europa
Comisarul european pentru apărare cere creșterea rapidă a producției de rachete în Europa