Actualitate

O celebră bancă privată a dat faliment, nu mai făcea față datoriilor. Măsura la care apelează statul iranian

29 Oct, 13:53 • stefan.vlad
Banca Ayandeh, una dintre cele mai cunoscute instituții bancare private din Iran, a fost declarată în faliment. Statul i-a absorbit activele, măsura fiind neobișnuită, în ciuda sancțiunilor internaționale care afectează economia acestei țări.
O celebră bancă privată a dat faliment, nu mai făcea față datoriilor. Măsura la care apelează statul iranian

Înființată în anul 2012, Banca Ayandeh (”viitor” în persană), care avea o prezență puternică printr-o rețea de 270 de agenții în tot Iranul, dintre care 150 la Teheran, a dat faliment.

Una dintre cele mai mari bănci private din Iran a dat faliment

Însă instituția nu mai făcea față datoriilor în urma unor pierderi estimate la 5.400 de miliarde de riali (aproximativ 4,5 miliarde de euro) și a unor descoperiri de cont de 3.110 miliarde de riali (aproximativ 2,5 miliarde de euro), scrie agenția iranienă de presă Isna.

De curând, Banca publică Melli (”națională” în persană) a absorbit activele defunctei Ayandeh, în urma unei decizii a Băncii centrale, care dă asigurări că particularii își pot recupera economiile, transferate Băncii Melli.

Vezi și Banca Mondială: România este un hub strategic pentru securitatea alimentară a Europei

”Transferul Băncii Ayandeh către Banca Melli s-a încheiat”, a spus sâmbătă, la televiunea de stat, directorul Abolfazl Najarzadeh. ”Suntem mândri să vă primim în marea familie a Băncii Melli”, le-a transmis instituția noilor săi clienți în SMS-uri.

Sâmbătă, numeroși oameni stăteau la coadă în fața unei foste agenții a Băncii Ayandeh, a constatat un jurnalist AFP la Teheran, precizând că erau prezenți și polițiști.

Clienții Băncii Ayandeh ”nu au de ce să-și facă griji”, a declarat ministrul iranian al Economiei, Ali Madanizadeh. În schimb, Ziarul Ham Mihan evocă un ”faliment” al Băncii Ayandeh, care nu mai dispune de capitaluri proprii, așa că a recurs la împrumuturi destinate trezoreriei sale.

Un reprezentant al Băncii centrale iraniene, Hamidreza Ghaniabadi, a invocat ”datorii neperformante”: ”Peste 90% dintre fondurile Băncii Ayandeh au fost alocate fie unor părți cu legături (cu banca), fie unor proiecte gestionate de către bancă însăși”, care nu au fost apoi niciodată rambursate, a explicat el, citat de agenția oficiaă iraniană de presă Irna, scrie Profit.ro.

Banca Ayandeh stă la originea unor proiecte de lux, ca de exemplu un complex comercial uriaș, Iran Mall, la Teheran, care se prezintă ca fiind cel mai mare din lume și care dispune de un patinoar și cinematografe.

Banca Melli este una dintre principalele instituții bancare publice din Iran, alături de Banca Sepah. De la începutul anilor ’90, sectorul bancar din Iran a fost deschis și unor actori privați. În afară de Ayandeh, alte cinci bănci – Sarmayeh, Day, Sepah, Iran Zamin și Melal – se află în aceeași situație, potrivit agenției Tasnim.

Citește și Creșterea salariului minim ar putea provoca valuri de falimente și concedieri în mediul privat, avertizează experții

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski