- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ședință de Guvern: pe agendă, reorganizarea Ministerului Culturii prin fuziunea cu ORDA

18 Dec, 09:44 • Daniela Oancea
Guvernul urmează să aprobe, joi, prin ordonanță de urgență, reorganizarea Ministerului Culturii prin absorbția Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), care va fi desființat, notează Agerpres.
Ședință de Guvern: pe agendă, reorganizarea Ministerului Culturii prin fuziunea cu ORDA

Începând cu 1 ianuarie 2026, Ministerul Culturii va propune Guvernului un proiect de act normativ pentru reglementarea organizării și funcționării instituției, în conformitate cu HG nr. 90/2010. În urma adoptării acestuia, desființarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) va intra în vigoare, iar Ministerul Culturii va prelua toate drepturile și obligațiile fostului Oficiu.

Ministerul Culturii va prelua, printr-un protocol, toate activitățile, atribuțiile, personalul, posturile și patrimoniul ORDA, în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, instituția va prelua contractele, deciziile de finanțare, acordurile și litigiile fostului Oficiu, asigurând continuitatea funcțiilor și responsabilităților acestuia, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Ordonanța de urgență propune măsuri de reorganizare menite să reducă costurile, precum cheltuielile pentru spațiile închiriate prin RAPPS, deplasările externe, numărul funcțiilor de demnitate publică sau eventualele costuri cu locuințele de serviciu.

Totodată, se urmărește valorificarea mai eficientă a resurselor disponibile, ceea ce va crește coerența instituțională, fără a afecta independența operațională sau competența tehnică a personalului de specialitate, se precizează în nota de fundamentare.

Guvernul va aproba, printr-o hotărâre, Strategia Națională pentru Conduita Responsabilă în Afaceri pentru perioada 2026-2030

Strategia are ca obiectiv trecerea de la un cadru fragmentat la o abordare guvernamentală integrată și proactivă, care să asigure conduita responsabilă în afaceri și aplicarea diligenței necesare prin politici publice coerente.

Totodată, aceasta urmărește consolidarea promovării respectării principiilor RBC de către operatorii economici și dezvoltarea unor politici și practici bine fundamentate.

Alte obiective ale strategiei includ integrarea principiilor RBC în politicile publice, privind: drepturile omului, muncă, mediu și combaterea corupției, valorificarea politicilor comerciale și de investiții pentru a încuraja respectarea acestor principii, dezvoltarea unor practici responsabile la nivelul autorităților publice și consolidarea implicării societății civile și a părților interesate în promovarea responsabilității în afaceri, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Guvernul va aproba și un proiect de ordonanță de urgență privind completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012

Proiectul prevede, printre altele, că Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului va avea calitatea de autoritate contractantă pentru concesionarea rețelei de fibră optică, conform definiției din articolul 3, punctul 991, din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Redevența anuală pentru concesionarea rețelei de fibră optică va fi încasată de concedent de la operatorul de transport și de sistem și va reprezenta 0,4% din veniturile brute realizate din operațiuni de transport de date și informații prin fibra optică, însă nu mai puțin de 50.000 de lei pe an. Sumele obținute prin concesionare vor constitui venit la bugetul de stat.

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați va trece la Ministerul Muncii

Va fi aprobat și un proiect de OUG privind trecerea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați din subordinea Guvernului și din coordonarea Prim-Ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Guvernul aprobă proiectul de investiții pentru „Dezvoltarea unui sistem informatic digitalizat în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor (SIDISVA)”

Guvernul va aproba, prin hotărâre, Nota de fundamentare care justifică necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru proiectul de investiții „Dezvoltarea unui sistem informatic digitalizat în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor (SIDISVA)”.

Digitalizarea fluxurilor de lucru va scurta timpul necesar procesării documentelor și va accelera luarea deciziilor, permițând un răspuns rapid în situații de urgență sanitară veterinară și alimentară.

Pentru operarea sistemului dezvoltat prin proiect, vor fi instruiți 144 de utilizatori, angajați ai ANSVSA, direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor la nivel județean și al municipiului București, institute centrale și medici veterinari, precum și trei administratori ANSVSA responsabili de gestionarea sistemului, configurarea aplicațiilor, administrarea echipamentelor și securitatea rețelelor de comunicații, se precizează în nota de fundamentare.

Guvernul va aproba și un proiect de hotărâre pentru acordarea de stimulente financiare elevilor

Guvernul va aproba și un proiect de hotărâre pentru acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a, sesiunea 2025, și la examenul național de Bacalaureat, sesiunea specială și cea din iunie 2025.

Guvernul acordă ajutoare de urgență pentru 866 de familii și persoane în dificultate

O altă hotărâre vizează acordarea unor ajutoare de urgență către persoane afectate de calamități.

Proiectul de hotărâre propune acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 3.686.198 lei pentru sprijinirea a 866 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate, cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, accidente sau alte situații deosebite legate de starea de sănătate ori alte cauze ce pot crește riscul de excluziune socială.

Măsura urmărește ameliorarea situației socio-materiale, de locuit și de sănătate a beneficiarilor, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

Guvernul va suplimenta fondurile pentru cheltuieli medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

Un alt proiect de hotărâre propune alocarea unor fonduri din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe 2025, pentru suplimentarea transferurilor către bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Prezentul act normativ propune alocarea sumei de 1.964.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe 2025, pentru suplimentarea transferurilor de echilibrare din bugetul Ministerului Sănătății.

Fondurile vor acoperi cheltuielile cu materiale și prestări de servicii medicale, precum și cheltuielile aferente concediilor medicale și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, se precizează în nota de fundamentare.

Urmărește Daily Business pe Google News