- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Tinerii între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un program de pregătire pentru armată. Proiectul de lege privind voluntariatul militar a fost adoptat

22 Oct, 15:05 • Daniela Oancea
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani vor avea posibilitatea de a se înscrie voluntar în serviciul militar, potrivit unui proiect legislativ adoptat miercuri de Camera Deputaților. Este vorba despre modificarea și completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Inițiativa legislativă a fost aprobată cu o largă majoritate: 263 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și 13 abțineri. Proiectul urmează să fie dezbătut în continuare în Senat, care are rol decizional, infromează TVR Info.
Tinerii între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un program de pregătire pentru armată. Proiectul de lege privind voluntariatul militar a fost adoptat

Proiectul de lege le va permite românilor să se înscrie într-un program de pregătire pentru armată, care se va desfășura timp de 4 luni pentru voluntarii cu vârste cuprinse între 18-35 de ani, inclusiv femei.

Centrele militare sunt pregătite pentru voluntari

În prezent, sunt 85.000 de cadre militare active, dintre care 70 de mii de soldați. Sunt doar 4.000 de voluntari pregătiți, astfel Ministerul Apărării Naționale își dorește să mărească acest număr la 10.000 pe an.

În momentul în care s-a votat legea, au venit nemulțumiri din parte celor de la AUR. Opoziția a reclamat faptul că în ultimii ani reprezentanții MApN nu s-au pregătit pentru tot ce înseamnă apărarea țării.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru îndeplinirea, pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ de către cetăţenii care doresc să aibă o pregătire militară, prin introducerea unui nou concept de „soldat/gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale”.

Program de pregătire militară de bază

Noul concept este o formă de îndeplinire, pe bază de voluntariat, a serviciului militar activ, pe timp de pace. Se adresează tuturor cetăţenilor români – bărbaţi şi femei – cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit alte forme ale serviciului militar, şi constă în participarea la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni.

Voluntarii vor primi o soldă lunară

Pe timpul participării la programul de pregătire militară de bază, participanţii beneficiază gratuit de cazare, echipare, hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de o soldă lunară aferentă funcţiei de soldat.

După finalizarea programului, participanţii primesc o indemnizaţie echivalentă cu trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, sunt luaţi în evidenţă de către centrele militare şi introduşi în rezerva operaţională.

La instituirea stării de urgenţă, a stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare şi a stării de război, rezerviştii sunt concentraţi şi/sau mobilizaţi, potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, prevede un amendament.

Personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult, precum şi călugării, care au o vechime în mănăstire de cel puţin doi ani sunt exceptaţi, cu excepţia preoţilor militari.

Cetăţenii români cu domiciliul în România care au îndeplinit serviciul militar în forţele armate ale statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Uniunii Europene se iau în evidenţa centrelor militare cu gradul militar dobândit.

Cei care au îndeplinit serviciul militar în forţele armate ale altor state (în afara celor menţionate anterior) se iau în evidenţă cu primul grad corespunzător corpului de personal din care provin, prevede proiectul.

Citește și: Moșteanu: „Rezerva Armatei este îmbătrânită”. Tinerii români vor putea face stagiu militar voluntar de patru luni, cu beneficii financiare

Cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii au obligaţia de a se prezenta la locul, data şi ora prevăzute în ordinul de chemare. Prin excepţie, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare ori a stării de război, cetăţenii încorporabili şi rezerviştii cu domiciliul în România, plecaţi temporar în afara ţării, au obligaţia de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidenţa cărora se află, în vederea clarificării situaţiei militare şi, după caz, a înmânării ordinului de chemare.

Rezerviştii voluntari pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru: instruire şi îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace; completarea forţelor destinate apărării; şi îndeplinirea unor misiuni pe timpul stării de urgenţă, al stării de asediu, al stării de mobilizare şi al stării de război.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

Citește și: Mobilizarea rezerviștilor din aceste zile: Explicația halucinantă a purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, după ce mai mulți rezerviști au fost chemați la o adresă greșită: „Aplicația pe care au folosit-o pentru a ajunge acolo nu avea adresa actualizată”

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Protest la Cotroceni față de propunerile pentru șefia parchetelor. Nicușor Dan a ieșit să discute cu protestatarii
Protest la Cotroceni față de propunerile pentru șefia parchetelor. Nicușor Dan a ieșit să discute ...
Ceaiurile și rolul lor în hidratarea zilnică
Ceaiurile și rolul lor în hidratarea zilnică
Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” amenințările lui Zelenski la adresa lui Viktor Orban
Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” amenințările lui Zelenski la adresa lui Viktor ...
Nuclearelectrica oprește controlat Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă pentru lucrări de remediere
Nuclearelectrica oprește controlat Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă pentru lucrări de remediere
Comisarul european pentru apărare cere creșterea rapidă a producției de rachete în Europa
Comisarul european pentru apărare cere creșterea rapidă a producției de rachete în Europa
Trump: Nu va exista niciun acord cu Iranul decât în cazul unei capitulări necondiţionate
Trump: Nu va exista niciun acord cu Iranul decât în cazul unei capitulări necondiţionate
Fiica lui Victor Ponta a ajuns în România, cu un zbor de linie. Reacţia MAE: Nu fusese pe lista zborului de evacuare prin mecanismul european
Fiica lui Victor Ponta a ajuns în România, cu un zbor de linie. Reacţia MAE: Nu fusese pe lista zborului ...
Programul FIDELIS 2026: titluri de stat în lei și euro cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%
Programul FIDELIS 2026: titluri de stat în lei și euro cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%
UE a alocat peste 193 de miliarde de euro pentru Ucraina de la începutul războiului
UE a alocat peste 193 de miliarde de euro pentru Ucraina de la începutul războiului
România a organizat un zbor de evacuare din Oman pentru 127 de cetățeni români afectați de criza din Orientul Mijlociu
România a organizat un zbor de evacuare din Oman pentru 127 de cetățeni români afectați de criza ...
Avocatul Poporului contestă la Curtea Constituțională ordonanța Guvernului privind reforma administrației
Avocatul Poporului contestă la Curtea Constituțională ordonanța Guvernului privind reforma administrației
Iranul acordă puteri extinse conducerii interimare după moartea lui Ali Khamenei
Iranul acordă puteri extinse conducerii interimare după moartea lui Ali Khamenei
În conflictul cu SUA și Israel, Rusia și China oferă Iranului sprijin „politic”, dar și „în alte moduri”
În conflictul cu SUA și Israel, Rusia și China oferă Iranului sprijin „politic”, dar și „în ...
România primește undă verde de la Comisia Europeană pentru investiții de 150 de milioane de euro în stocarea energiei
România primește undă verde de la Comisia Europeană pentru investiții de 150 de milioane de euro ...
244 de persoane depistate muncind la negru într-o săptămână în România
244 de persoane depistate muncind la negru într-o săptămână în România
Donald Trump a declarat că sistemele de apărare antiaeriană și capacitățile balistice ale Iranului au fost în mare parte distruse
Donald Trump a declarat că sistemele de apărare antiaeriană și capacitățile balistice ale Iranului ...
Israelul anunță o „nouă fază” a războiului împotriva Iranului. Conflictul se extinde în Liban și în regiune
Israelul anunță o „nouă fază” a războiului împotriva Iranului. Conflictul se extinde în Liban ...
Bolojan discută cu președintele Emiratelor pentru siguranța cetățenilor români
Bolojan discută cu președintele Emiratelor pentru siguranța cetățenilor români