Auto

Vanzarile GM din Europa au scazut cu 1,9% in primele 9 luni din 2008

09 Oct, 16:30 • Redactia DailyBusiness
Oficialii companiei General Motors (GM) au declarat ca au inregistrat in primele 9 luni ale anului vanzari cu 1,9% mai mici decat in perioada similara din 2007, sub presiunea efectelor crizei economice globale, potrivit presei internationale.
Vanzarile GM din Europa au scazut cu 1,9% in primele 9 luni din 2008

Producatorul auto a vandut un volum de 1,62 milioane de unitati in primele 9 luni ale acestui an, fata de 1,65 milioane de unitati, cate au fost comercializate in aceeasi perioada a anului 2007. Cota de piata a producatorului auto in Europa a scazut cu 0,2 puncte procentuale, pana la 9,3%.

„Ne confruntam cu un set de provocari economice fara precedent, din cauza crizei economice globale”, a declarat Carl-Peter Forster, presedintele GM.

El a adaugat ca inflatia cauzata de cresterea pretului la combustibil si la bunurile de consum, precum si criza creditelor au redus increderea consumatorilor.

„Facem tot ce este posibil pentru a depasi aceasta perioada plina de provocari, prin lansarea unor noi produse si prin gestionarea cat mai bine posibil a productiei si costurilor”, a mentionat Forster.

La inceputul saptamanii, reprezentantii GM au anuntat oprirea temporara a productiei la toate fabricile europene, cu exceptia celei din Ruessesheim, Germania. Fabrica germana se pregateste pentru lansarea noului model Insignia.

Scaderea vanzarilor GM din Europa a fost amplificata de reducerea cu 10,7% a vanzarilor din Europa de Vest, din primele 9 luni ale anului.

Evolutia vanzarilor pe principalele branduri, in primele 9 luni din 2008 fata de perioada similara din 2007, a fost urmatoarea: Opel -6,1%, Saab -16,7% si Chevrolet +16,8%.

Presedintele GM a solicitat interventie guvernamentala pentru imbunatatirea climatului economic. El considera ca este nevoie de masuri pentru stimularea economiei, pentru reducerea impactului crizei creditelor si in vederea recastigarii increderii consumatorilor.

Compania a inregistrat in al doilea trimestru un profit de 20 milioane de dolari (13 mil. euro) la divizia din Europa.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Siegfried Mureșan vrea reguli mai clare pentru serviciile secrete
Siegfried Mureșan vrea reguli mai clare pentru serviciile secrete
Diana Buzoianu, aviz favorabil la limită pentru Ministerul Mediului, cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă
Diana Buzoianu, aviz favorabil la limită pentru Ministerul Mediului, cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă
Cseke Attila, aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării. Programul Anghel Saligny ar urma să continue
Cseke Attila, aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării. Programul Anghel Saligny ar urma să continue
CCR: Excluderea femeilor asigurate prin contract de la indemnizația de risc maternal este neconstituțională
CCR: Excluderea femeilor asigurate prin contract de la indemnizația de risc maternal este neconstituțională
Oana Ţoiu, ministra propusă la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate
Oana Ţoiu, ministra propusă la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel București este definitivă
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel București este definitivă
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de români au primit sprijin
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de ...
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ușor”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ...
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de Băile Herculane
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de ...
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul premier este o cacealma”
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul ...
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane provoacă noi controverse
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane ...
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest