Ardem podurile sau fierbem broasca?

Una dintre stradaniile majore in Change Management este aceea de a afla care este strategia cu succes mai mare: transformarea radicala si abrupta sau aceea subtil indusa in cuante mici?

Povestea strategiei boiling the frog este aceea ca daca arunci o broasca intr-un vas cu apa fierbinte broasca va sari din vas. Insa daca incalzesti apa in mod gradat si lent, broasca va ramane in vas pana cand apa fierbe (si evident broasca moare). Nu am experimentat concret aceasta mostra de intelepciune urbana insa imi place ca metafora, nu imi pun problema daca este adevarat sau nu.

Teoria din spate trece insa de acest strat intuitiv: oamenii observa schimbarea in mare parte prin contrast. Cu cat contrastul perceput este mai mare, cu atat asumam ca transformarea este mai mare. Prin urmare, inducand schimbarea in cuante mici putem obtine transformari mari. Nu are totusi un succes garantat in ideea in care membrii vigilenti ai celulei de rezistenta din orice proces de schimbare pot mirosi ce se intampla si reactiona virulent.

Cea de-a doua strategie in discutie este burning bridges, anume aceea de a te asigura ca nu exista nici o posibilitate de revenire la vechile practici odata indusa transformarea. In razboi se distrugeau podurile pentru ca soldatii sa nu se poata gandi la retragere.

Este firesc sa ne dorim revenirea la practicile anterioare. Burning bridges este o sabie cu doua taisuri in ideea in care aduce mai multa concentrare in prezent si viitor si de asemenea este o miscare riscanta care arata ca liderul schimbarii nu este sigur de succesul sau.

Pentru continuarea dezbaterii as impinge dilema din sfera lui ce strategie sa alegem? mai mult inspre in ce situatii este recomandabil sa fim radicali si cand sa aducem schimbarea subtil?